6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialSponsorii partidelor, mai presus de lege

Sponsorii partidelor, mai presus de lege

– Noile reguli privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale, intrate in vigoare in august anul trecut, par sa-i fi luat pe nepregatite pe politicieni.
– Mai multi cotizanti ai PC, PSD si PNL au depasit limita maxima legala
pentru anul 2006, stabilita la 15.800 RON, echivalentul a 48 de salarii minime brute.
– Unii dintre contributorii importanti precum – Cristian Adomnitei,
Traian Remes au devenit ministri in noul cabinet Tariceanu.

Ceruta cu insistenta de oficialii europeni, noua Lege a finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale (nr. 334/2006) a intrat in vigoare in august anul trecut. Actul normativ a adus modificari si in ceea ce priveste cuantumul maxim al cotizatiilor pe care le pot plati membrii de partid. Potrivit alin. 3 al articolului 4, "suma cotizatiilor platite intr-un an de un membru de partid nu poate depasi 48 de salarii minime brute pe tara. Salariul de baza minim brut pe tara luat ca referinta este cel existent la data de 1 ianuarie a anului respectiv". Cu alte cuvinte, tinand cont ca in 2006 salariul de baza minim brut pe tara a fost de 330 RON, rezulta ca un membru de partid nu putea plati mai mult de 15.840 RON.
Felix si Morega au depasit plafonul
Din situatia publicata in Monitorul Oficial, pe 30 martie, de Partidul Conservator, se observa doua depasiri ale plafonului maxim impus de Legea nr. 334/2006. Este vorba de liderul PC, Dan "Felix" Voiculescu, si de fostul vicepresedinte Octavian Cretu. Primul a rotunjit conturile partidului cu 33.000 RON. Adica de doua ori mai mult decat ii permite legea. Cel de-al doilea a virat cu titlu de cotizatie 31.000 RON.
O situatie similara se poate gasi si la PNL, in pusculita caruia au varsat cotizatii peste limita legala nu mai putin de noua persoane. Suma totala platita de acestea? Circa 190.000 RON sau 56.000 euro. Din lista liberalilor prea zelosi sare in ochi numele presedintelui PNL Gorj, Dan Ilie Morega, aflat de curand in centrul unui scandal dupa ce a rezultat, dintr-o inregistrare audio, ca ar fi cerut bani de la institutiile descentralizate din judet pentru campania europarlamentara. Morega a contribuit la bunastarea partidului cu 16.100 RON.
Desi i s-a cam golit sacul de cand este in opozitie, PSD nu duce lipsa de membri generosi. Cei mai darnici par a fi in judetul Ilfov, in conditiile in care, din 12 membri care au cotizat cu mai mult de zece salarii minime brute pe tara, jumatate au incalcat legea. De pe lista iese in evidenta numele lui Gabriel Oprea, fost prefect al Bucurestiului si ministru delegat pentru Administratia Publica, in prezent deputat de Ilfov. Acesta a platit la casieria PSD 21.579 RON, cu aproape 6.000 mai mult decat permitea legea.
Exemplul i-a fost urmat de Teodor Filipescu, fost prefect al judetului Ilfov, acum senator, care a cotizat la partid cu 18.788 RON. Pe acelasi trend, de nesocotire a legii, s-a incadrat si Robert Negoita, cel care trebuia sa-i fie lui Marian Vanghelie contracandidat la sefia PSD Bucuresti, dar care s-a retras din cursa. Acesta a cotizat la partid, in 2006, nu mai putin de 28.207 RON!

Dupa fapta si rasplata?
Deputatul PNL Cristian Adomnitei, nominalizat pentru functia de ministru al Educatiei, Cercetarii si Tineretului, a rotunjit conturile liberale atat prin cotizatie, cat si prin donatii. In total, este vorba de 14.440 RON. Mult mai deschis la punga s-a dovedit insa a fi Decebal Traian Remes, fost ministru de Finante in guvernarea CDR, fericit candidat, acum, la sefia Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Remes a donat PNL 60.000 RON (600 milioane lei vechi), adica aproape de limita maxima permisa de lege.
Contributii substantiale la veniturile PNL a avut, anul trecut, si ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu. Acesta a cotizat cu 6.100 RON si a donat alte 12.000 RON.
Dintre membrii noii formule guvernamentale nu apar insa pe lista contributorilor importanti Adrian Cioroianu, Varujan Vosganian, Cristian David, Teodor Melescanu, Ludovic Orban sau Paul Pacuraru.

Fruntasii partidelor
Fata de 2005, anul trecut a adus o crestere a sumelor incasate cu titlu de cotizatii de catre UDMR, compensata insa de scaderea donatiilor. In tabara maghiara, cel mai darnic donator a fost senatorul Verestoy Attila, cu 22.050 RON, urmat fiind de Fundatia "Progres" din Cluj (15.000 RON).
La randul sau, PNL si-a umplut vistieria si cu ajutorul firmelor. Donatiile acordate de 15 persoane juridice depasesc 500.000 RON (peste 155.000 euro). Dintre aceste firme, locul intai si l-a revendicat SC Green Energy SRL, depistata de parlamentarii din comisia care ancheteaza activitatea Ministerului Economiei si Comertului ca a realizat profituri uriase prin cumpararea de energie ieftina de la stat.
Pentru a evita probabil bataile de cap si eventualele intrebari indiscrete din partea presei, PD s-a multumit sa publice la gramada persoanele fizice si persoanele juridice platitoare, nediferentiind totodata donatiile de cotizatii. Cu alte cuvinte, tot o incalcare a legii, dar prin omisiune.
La PSD Ilfov, fiecare dupa puteri
Teodor Filipescu, senator PSD: "Nu mai stiu, nu-mi mai amintesc. Am facut ceea ce credeam ca trebuie. Cred ca este vorba de o distributie proasta in evidente, pentru ca eu am avut si donatie, si cotizatie. Ce sa facem… Fiecare dupa cum am putut, ca ne-am cumparat un nou sediu si trebuia sa-l facem functional". Gabriel Oprea, deputat PSD: "Se poate… Nu stiu exact daca am depasit sau nu plafonul. Cei care au primit banii de la partid trebuiau sa stie care este plafonul maxim. Nu mai stiu cu cat am cotizat, dar trebuia sa cotizez pentru ca sunt membru de partid. Daca dvs. constatati ca am depasit, nu aveti decat sa semnalati".

Cele mai citite

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...
Ultima oră
Pe aceeași temă