4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialRetea de prostitutie anihilata de politisti

Retea de prostitutie anihilata de politisti

O importanta filiera transnationala de trafic de carne vie, prin intermediul careia peste 30 de romance, intre care si minore, au fost exploatate sexual in Occident, a fost anihilata de politistii de frontiera din vestul tarii. Purtatorul de cuvant al Directiei Politiei de Frontiera Timis, comisarul Viorel Alexe, a declarat ca este vorba despre una dintre cele mai mari retele de trafic de persoane care actiona pe ruta Romania-Ungaria-Austria.
In urma unor ample operatiuni derulate cu sprijinul structurilor SRI, sub coordonarea DIICOT, in colaborare cu Politia din Viena, cinci persoane au fost puse sub acuzare. Potrivit anchetatorilor, filiera a functionat aproape doi ani, din 2004 pana in februarie 2006, fiind coordonata din Romania de catre Gheorghe Filip (53 de ani), din judetul Mehedinti. Omologul acestuia in Austria era o alta romanca, Jana Raducanu (21 de ani), care impreuna cu alti trei complici, respectiv Cristina Stuparu (40 de ani), Milica Carbunaru (37 de ani) si Crina Felesch, cetatean austriac, au racolat, gazduit si traficat peste 30 de tinere din diferite zone ale Romaniei. „Creierul” afacerii, Gheorghe Filip, este cunoscut cu antecedente penale, fiind implicat de-a lungul timpului, intre anii 1992 si 2002, in diverse infractiuni frontaliere, precum si in activitati din sfera crimei organizate, savarsite atat in tara, cat si in strainatate. Impreuna cu Cristina Stuparu, el a pus pe picioare, incepand cu anul 2004, o ampla retea de trafic de persoane, anihilata dupa o monitorizare de aproape cinci luni.

Amagite cu locuri de munca bine platite

Pentru a le atrage pe tinere in capcana cei doi se foloseau de un local de pe teritoriul Romaniei, proprietatea Cristinei Stuparu, unde fetele erau angajate ca animatoare. Dupa o anumita perioada de acomodare si „selectie” riguroasa, acestea erau amagite cu locuri de munca bine platite si, chipurile, legale in Austria. Asa au cazut in „capcana” traficantilor nu mai putin de 30 de romance. Traseul spre infern era urmatorul: initial, fetele erau transportate legal in Ungaria, unde, cu ajutorul lui Milica Carbunaru, erau procurate pasapoarte maghiare false. Dupa ce obtineau o „noua identitate”, tinerele erau transportate in Austria, fiind plasate in diferite baruri si angajate tot ca animatoare. Ulterior, interveneau cele doua „verigi de legatura” din Viena, Jana Raducanu si Crina Felesch, care le plasau pe fete unor clienti, obligandu-le sa se prostitueze.

Munca pe gratis, batai cat cuprinde

Din castigurile obtinute de tinerele traficate membrii retelei incasau peste 80 la suta, iar in cazul refuzului de a se supune exploatarii sexuale victimele erau batute crunt si sechestrate. La sfarsitul lunii februarie 2006 autoritatile din Austria si Romania au declansat o actiune simultana in ambele tari, finalizata cu retinerea in flagrant a membrilor retelei. Cristina Stuparu a fost prinsa la Petrosani, insotita de doi bodyguarzi, pe cand se intorcea de la o intalnire cu parintii a doua minore, racolate anterior de Gheorghe Filip, care urmau sa cada prada traficantilor. Concomitent, alte echipe ale Politiei de Frontiera i-au retinut pe Gheorghe Filip si Milica Carbunaru, la locuintele carora au fost gasite mai multe documente si fotografii incriminatoare, precum si un pistol, marca Browning de calibru 5,6 mm si un incarcator cu sase cartuse de provenienta straina. Cei doi barbati au fost arestati pentru initierea, aderarea sau sprijinirea unui grup infractional organizat, trafic de persoane si trafic de minori, masura care ar urma sa fie luata si impotriva Cristinei Stuparu, care s-a internat intre timp in spital.

Cele mai citite

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...

Update: Tragedie aviatică în Coreea de Sud: cel puțin 167 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 167 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...
Ultima oră
Pe aceeași temă