2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialPedepsit post-mortem

Pedepsit post-mortem

» Societatea de investigatii, paza, protectie si transport de bunuri de valoare Group 4 Falk Romania SRL (fosta "Valahia") este acuzata ca ar fi mistificat probele dintr-un accident de circulatie in care a fost implicata una dintre masinile firmei, accident soldat cu doi morti si trei raniti grav.
» Rudele victimelor sustin ca, astfel, firma a transformat un accident colectiv de munca, de care era raspunzatoare, intr-un accident normal, pentru comiterea caruia a fost declarat vinovat soferul decedat.
» In incercarea de a restabili adevarul, rudele soferului mort au depus plangeri penale impotriva tuturor institutiilor statului suspectate de implicare in dosar de partea firmei Group 4 Falk, dupa care au dat in judecata Romania la CEDO.

Justitia romana inca nu
a ajuns la nivelul la care un simplu cetatean poate fi sigur de faptul ca i se va respecta dreptul la un proces echitabil. Nerespectarea procedurilor penale este direct proportionala cu pozitia sociala a protagonistilor, dupa cum rezulta din mai toate evaluarile Justitiei Romane, iar foste cadre ale Securitatii inca mai dicteaza regulile in Justitie. Cel putin asa rezulta din dosarul "Dorel Cucu versus Group 4 Falk Romania SRL" trimis la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de catre avocatul Alexandru Pantea. In Romania, soferul Dorel Cucu, decedat in urma unui accident de circulatie, a fost gasit vinovat fara a se administra corect probele si fara ca familia acestuia sa fie instiintata ca sa se poata apara. Din probatoriu lipsesc, intre altele, expertizarea tehnica si criminalistica a masinii implicate in accident, ce trebuia facuta de catre un expert tehnic autorizat. De asemenea, lipseste procesul verbal de recoltare a doua probe de sange pentru alcoolemie din care sa rezulte ca nu s-a folosit alcoolul sanitar ca dezinfectant, act oficial care, potrivit legii, ar fi trebuit semnat de un medic, un politist si doi martori. De la locul accidentului a lipsit procurorul criminalist, desi legea accidentelor colective de munca impunea prezenta acestuia. Masina "vinovata" a fost ridicata de catre firma "Group 4 Falk", prin directorul adjunct George Bucurescu, fost ofiter de Securitate, dupa cum singur ne-a confirmat. Potrivit legii, masina trebuia ridicata de catre Politie, sub coordonarea unui procuror criminalist, si pastrata ca proba principala in dosar. Familia soferului decedat (sotia si cei patru copii) a pierdut un proces la care nu a participat. Acum, familia risca sa-si piarda si locuinta (o casa modesta dintr-un sat), care poate fi scoasa la vanzare pentru a acoperi costurile reparatiilor masinilor implicate in accident.

"In curba l-au lasat franele si sistemul de directie"
Accidentul a avut loc pe 13 oct. 2004, ora 15,45, pe traseul Agnita-Fagaras, pe DN 105 Sibiu. Dorel Cucu era la volanul unei masini – autoblindata marca Iveco nr. B-31-JYP, proprietate a firmei "Group 4 Falk Romania" SRL –, fiind insotit intr-o cursa de transport valori de catre agentii Aurel Murariu si Niculae Samuila. Conform declaratiilor agentului inso-titor Samuila, care a supravietuit accidentului, masina condusa de Cucu avea defectiuni la sistemul de directie, de franare, iluminare si semnalizare, iar usa din dreptul soferului era legata cu o sarma (sistemul de inchidere era defect). Acestea sunt motivele – confirmate si de alte declaratii din dosar – pentru care masina a fost refuzata de ceilalti soferi ai firmei. Potrivit lui Samuila, colegul sau Dorel Cucu s-a urcat la volanul acelei masini la presiunile directorului adjunct Gheorghe Bucurescu, fost ofiter de Securitate, care l-ar fi amenintat cu desfacerea contractului de munca. De asemenea, Samuila a mai sustinut ca soferii ar fi fost obligati sa munceasca si peste orele permise de lege. Pe traseu, in masina condusa de Cucu au fost luate doua femei care faceau autostopul. La o curba, autoblindata a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un autocamion Roman Diesel, care circula regulamentar.
In urma coliziunii a rezultat accidentarea grava a soferului Dorel Cucu, a agentilor insotitori Aurel Murariu si Nicolae Samuila, precum si a celor doua pasagere. Ca urmare a leziunilor suferite, soferul Dorel Cucu a murit la spital dupa o saptamana, iar dupa aproape un an a murit si Aurel Murariu. Mai putin grav raniti au fost agentul Samuila si cele doua femei, care au ramas cu infirmitati. Constantin Cucu, fratele soferului care a comis accidentul, a vorbit cu cei raniti, inclusiv cu fratele sau. I-a intrebat daca s-a consumat alcool, deoarece in masina au fost gasite niste sticle cu bere. Au raspuns ca nu, ca sticlele de bere erau umplute cu apa pe care au folosit-o pentru racirea motorului. "Fratele meu mi-a spus ca accidentul s-a produs in curba, unde l-au lasat franele si sistemul de directie", ne-a declarat Constantin Cucu. Aceasta afirmatie este sustinuta si de agentul supravietuitor Niculae Samuila: "Pet-urile de bere erau pline cu apa pe care o puneam la motor, ca pierdea apa. Era un jaf de masina: nu avea directie, nu-i mergea nici un ceas de la bord; daca oprea trebuia impinsa ca sa mearga din nou, usa din dreptul soferului avea inchizatoarea stricata. Era atat de stricata incat a fost refuzata de ceilalti soferi. Dorel Cucu a acceptat-o pentru ca era mai fricos, era de la tara. Se temea sa nu ramana fara serviciu, ca avea patru copii".

"Nu puteam eu sa le spun agentilor de politie sa respecte legea"
Pentru ca era masina unei firme si mai multi angajati au fost raniti in timpul serviciului, accidentul rutier trebuia imediat anuntat la Inspectia Muncii. "Group 4 Falk" nu a raportat accidentul pentru a elimina prezenta obligatorie la fata locului a procurorului criminalist si pentru a evita trimiterea masinii la expertizare, dupa cum sustine avocatul Pantea. L-am intrebat pe directorul Bucurescu de la firma de protectie si paza de ce nu le-a atras atentia agentilor de circulatie ca nu respecta legea, deoarece el, in calitate de fost important ofiter de Securitate, cu siguranta cunostea legile foarte bine. "Eu nu am fost acolo in calitate de ofiter de Securitate, ci de director-adjunct al unei firme. Ridicarea masinii mi-a fost permisa de politistii prezenti, nu-mi amintesc numele lor. Am dus-o la reparatii. Nu stiu daca firma (asociatia familiala – n.r.) care a reparat-o figureaza in catalogul expertilor tehnici. Nu puteam eu sa le spun agentilor de politie sa respecte legea", ne-a declarat Bucurescu.

Buletin de analiza "atipic"

Raportul Inspectoratului de Munca Sibiu mentioneaza ca i s-au recoltat cele doua probe de sange prevazute de lege doar soferului de pe camionul Diesel Roman, care nu a patit nimic, dar nu face nici o referire la modul cum i s-a recoltat sangele celuilalt sofer, Dorel Cucu. Potrivit legii, in cazul in care un sofer este grav ranit in timpul unui accident de circulatie, el trebuie insotit la spital de un agent de circulatie; politistul trebuie sa asiste la recoltarea probelor de sange si trebuie sa intocmeasca un proces verbal, semnat de el, de medic si de doi martori, tocmai pentru a se elimina posibilitatea falsificarii probei prin folosirea alcoolului ca dezinfectant. La dosarul cauzei exista doar un buletin de analiza "atipic" (adica nu respecta topica impusa de lege) care consemneaza o alcoolemie de 1,45 grame la mie. Un procuror criminalist de la Parchetul Bucuresti ne-a declarat ca un buletin de alcoolemie este nul de drept daca sangele nu se recolteaza cu respectarea legii. Cei cinci raniti grav au fost dusi la Spitalul Judetean Sibiu, unde au fost supusi unor interventii chirurgicale. Din foaia de observatie ar fi rezultat faptul ca lui Dorel Cucu nu i s-au recoltat probe biologice pentru alcoolemie. Ghinion insa pentru familia Cucu: foaia de observatie a disparut de la dosar. De asemenea, supravietuitorul Samuila ne-a declarat ca, in timp ce era aproape inconstient in sectia de Reanimare, ar fi venit la el directorul Bucurescu. Acesta "mi-a luat mana conectata la perfuzii si m-a semnat pe fisa de protectia muncii", a afirmat Samuila. In dreptul lui Dorel Cucu a semnat altcineva, sustine avocatul familiei acestuia.

Mortul e de vina

Parchetul a aparut pe fir la cateva zile dupa accident si a facut un dosar fara a administra probele existente, sustin rudele decedatilor. Familia soferului Cucu nu a fost invitata sa ia cunostinta de dosar, pentru a se putea apara. Prin rezolutia din 11 ianuarie 2005 a Parchetului de pe langa Judecatoria Agnita, semnata de procurorul-sef Ion Enescu, s-a dispus neinceperea urmaririi penale pe baza faptului ca faptuitorul (soferul Dorel Cucu) a decedat. In cuprinsul rezolutiei s-a motivat ca accidentul s-ar fi datorat influentei alcoolului. Aceasta solutie nu a fost comunicata familiei lui Cucu. Rudele soferului mort au aflat de existenta ei abia in aprilie 2006, cand firma Grup 4 Falk SRL (acum poarta denumirea de Grup 4 Securicor) i-a dat in judecata pe mostenitori pentru a recupera reparatiile celor doua masini implicate in accident.
Familia Cucu a facut plangere impotriva rezolutiei Parchetului la Judecatoria Agnita si apoi a cerut stramutarea dosarului, "avand in vedere influentele venite din Brasov, de la ofiterul de Securitate Bucurescu si de la sotul directoarei Radulescu de la Group 4 Falk, care era in conducerea Inspectoratului Judetean de Politie Brasov". Fara sa tina cont de aceste aspecte, Inalta Curte de Casatie si Justitie (prin judecatorii stefan Mateescu, Bogdan Dumitrache si Maria Teodorescu) a stramutat dosarul chiar la Brasov. "In gura lupilor", apreciaza Alexandru Pantea, avocatul familiei Cucu. Rudele decedatului au facut plangere penala impotriva judecatorilor de la ICCJ, depusa la Parchetul General. De asemenea, familia a facut plangeri penale impotriva tuturor reprezentantilor statului implicati in dosar (politisti, procurori, judecatori), inclusiv impotriva medicilor care au semnat buletinul de alcoolemie fara recoltarea corecta a sangelui. Pentru ca nu a primit raspunsuri la plangerile penale, familia Cucu a sesizat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. In toata perioada in care s-au razboit cu institutiile statului, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) a interceptat convorbirile telefonice ale lui Constantin Cucu, fratele decedatului, si ale avocatul acestuia, Alexandru Pantea, asa cum rezulta din facsimil. Alexandru Pantea este primul roman care a castigat un proces penal la CEDO, pentru cercetare abuziva. z
NEREGULI
» Nu a fost prezent procurorul la locul accidentului, desi era vorba despre un accident de munca, cu victime.
» Nu s-a facut expertiza criminalistica la fata locului, ci doar niste poze si un proces-verbal.
» Nu s-a raportat accidentul la Inspectoratul de Munca Sibiu.
» Nu s-a facut expertiza tehnico-judiciara a autoblindatei; masina nu a mai fost gasita, ea fiind ridicata de catre firma "Group 4 Falk" SRL.
» Nu exista proces-verbal de recoltare a probelor pentru stabilirea alcoolemiei.
» Nu s-a facut nici o ancheta pentru a se stabili starea tehnica a masinii care a provocat accidentul.
» Nu au existat asigurari de risc profesional.
» Nu au fost instiintate rudele soferului mort, pentru a-si putea formula apararea, conform legii.
"M-au trecut ca fiu al fratelui meu si mi-au cerut despagubiri"
"Sunt ingrozit de ce fac reprezentantii institutiilor statului. Este pentru prima data cand am de-a face cu procurori, politisti sau judecatori. Pentru ca am vrut sa repar imaginea de betiv a fratelui meu, construita in fals de cei de la Grup 4 Falk, respectiv de dna Radulescu si de dl Bucurescu, m-au amenintat, m-au santajat. Mi-au ascultat telefoanele, prin DIICOT, si, ca sa ma sperie, m-au trecut ca fiu al fratelui meu si mi-au cerut despagubiri pentru masina sustrasa tot de ei de la locul accidentului si ascunsa la Bucuresti, pentru a i se pierde urma. Noi nu am fost invitati la constatarea avariilor, nu s-a facut nici o expertiza, nimic la care sa fim noi parte. Ma intreb ce functii au avut ei prin sistemul Securitatii, daca pot avea asa o influenta, inclusiv la Inalta Curte de Casatie. Pe cine si cu ce santajeaza?!
Cele doua femei care erau in masina condusa de fratele meu mi-au relatat ca si asupra lor au facut presiuni, ca au fost obligate, prin amenintari, sa declare ca au baut bere in masina. Mi-au mai spus ca directorii Radulescu si Bucurescu le-au dictat ce sa scrie in declaratie, promitandu-le ca le vor da bani. Mai nou, le ameninta la telefon ca le vor da foc la casa daca mai dau declaratii contra firmei. Amenintarile au venit dupa ce femeile ne-au dat declaratii in scris despre cum s-au petrecut lucrurile, dar instantele de judecata nu au admis audierea lor."

Constantin Cucu, fratele soferului Dorel Cucu, mort la o saptamana dupa accident

Cele mai citite

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă