Deţinutul cosea. Trebuia să-şi facă norma. Fusese trimis în Colonia de Muncă de la Periprava şi, păzit de un gardian, muncea. La un moment dat, bărbatul ridică în aer coasa, fără să-şi dea seama o îndreaptă spre gardian, gardianul se sperie, scoate puşca şi îi zboară creierii. Deţinutul moare pe loc. Este trimis la groapa comună. Scena este povestită de chiar comandantul lagărului de atunci, Ion Ficioru. Acum, colonelul în rezervă are 85 de ani, trăieşte în Bucureşti, iar numele lui este vehiculat printre cei 35 de torţionari despre care Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului a anunţat că a declanşat procedurile de investigare, fiindcă ar fi comis crime şi abuzuri în închisorile comuniste. Crima petrecută în anii ’60 are, însă, încă un martor supravieţuitor, pe Octav Bjoza, care acum are 75 de ani şi este un fost deţinut politic. Aceeaşi crimă, o altă versiune: istovit, nemâncat, prizonierul respectiv adormise în stuf. Se înserase. La un moment dat, s-a auzit puternic un semnal: Adunareeeeeea! Buimac, speriat, bărbatul o rupe la fugă să strângă rândurile lângă ceilalţi deţinuţi. Cei câţiva metri în care a fugit i-au fost însă fatali. Un gardian, văzându-l alergând, a scos arma şi i-a zburat creierii. Deţinutul a murit pe loc. A fost trimis la groapa comună.
„Toţi oamenii aveau picioarele pline de bube infectate“
Ziarul „România liberă“ a restituit atmosfera din Colonia de Muncă de la Periprava/formaţiunea 0830 în perioada 1958-1963, intervievând un „torţionar” şi un deţinut. Ion Ficioru a avut funcţia de locţiitor de comandant (1958-1960), iar apoi de comandant (1960-1963), iar Octav Bjoza a fost deţinut politic, un student aruncat în puşcărie pe considerente politice. Condiţiile de muncă din acea colonie erau execrabile, potrivit informaţiilor din cartea „Dicţionarul penitenciarelor din perioada comunistă 1945-1967”. Radu Ciuceanu este citat în volumul „Dicţionarul penitenciarelor…” cu o mărturie cutremurătoare despre viaţa de zi cu zi la Periprava „Munca la stuf era dură. Deţinutul trebuia să se aplece în apă până la gură şi să reteze stuful cu o seceră. Trestiile erau legate în snopi care erau căraţi la mal. Picioarele muncitorilor erau tăiate şi jupuite de capetele de trestie retezate sub apă. Toţi oamenii aveau picioarele pline de bube infectate. Mâncarea era proastă şi puţină”. Vara, deţinuţii erau folosiţi în special la munci agricole şi la creşterea animalelor, iar iarna lucrau la recoltarea stufului din Deltă, exportat apoi în Germania Occidentală. După valurile de arestări declanşate de Securitate în 1958, efectivele coloniei de muncă au crescut, la fel ca în toate celelalte locuri de detenţie din România comunistă.
Din cauza condiţiilor inumane din această colonie (foame, frig, bătăi zilnice) şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare.
Ficioru: „Eu n-am bătut pe nimeni“
Colonelul Ion Ficioru contrazice, într-un interviu acordat „României libere“, documentele istorice şi vine cu o altă versiune asupra acelui loc. El susţine că foştii deţinuţi „au scris numai minciuni, majoritatea dintre ei fiind legionari”. „Dacă toate penitenciarele ar fi avut comandant ca Ficioru nu se întâmpla nimic”, punctează el. Într-adevăr, în acea colonie au fost aduşi legionari, dar printre ei se mai găseau ţărănişti şi liberali.
Născut într-o familie de baptişti, Ficioru se descrie drept un mare credincios. Pe masa din apartamentul său există două Biblii şi spune că nici în perioada în care a activat în PCR nu a renunţat la religia sa. Într-o autobiografie dată la Bucureşti, la data de 25 mai 1951, Ficioru povestea relaţia cu familia sa şi cu cea a viitoarei soţii: „În timpul copilăriei mele până în anul 1942 mă duceam aproape în fiecare duminică la biserică, părinţii mei fiind foarte credincioşi. Din anul 1942, an când am intrat ucenic la Fabrică şi fiind despărţit de părinţii mei care locuiau la 12 km de oraş în comuna Cucerdea, nu mai mergeam acasă aşa des încât să pot merge la biserică”, scrie într-o notă publicată pe site-ul Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului.
Credinţa în Dumnezeu este scutul său de apărare împotriva mărturiilor foştilor deţinuţi. În „Dicţionarul penitenciarelor”, Ficioru este descris drept un torţionar: „În calitatea sa de comandant al formaţiunii 0830 Periprava, Ficioru a impus în rândul deţinuţilor un regim sever de detenţie: deţinuţii care încălcau interdicţiile fixate de comandant, mâncând de pe câmp porumbul crud, erau pedepsiţi de un tribunal, în cadrul unui spectacol în toate detaliile şi urmat de bătaie. Obişnuia să sară cu calul peste trupurile deţinuţilor”. El neagă cu vehemenţă aceste acuzaţii şi susţine că în calitate de comandant nu a lovit nici un deţinut. „Un credincios niciodată nu ar putea să facă asta”, susţine el. Ficioru se autodefineşte drept un comandant care a „ştiut să facă ordine şi să impună disciplina” în penitenciarele prin care a trecut. „Nu-mi place haosul. Când am ajuns la Periprava era haos. Mânca cine era mai puternic. Intrau pe geamuri şi luau mâncare. Care era mai puternic trăia mai bine. Am impus disciplina. Ăla care nu e atent la degetul dirijorului greşeşte, iar corul nostru nu mai cântă cum trebuie…”, mărturiseşte el. „La Periprava îmi făcea o deosebită plăcere să discut cu popii. Eu am citit Biblia de la tata acasă. Iar ei erau extraordinar de miraţi cum eu cunosc Biblia, de la Vechiul la Noul Testament. Eu n-aveam liceul, aveam şcoala primară, patru clase primare, profesionale, de electrician în fabrică şi am mai învăţat câte ceva când am fost activist de partid. Eu, ca activist de partid, am învăţat multe de la oameni”, povesteşte Ficioru. Colonelul spune că, în acea perioadă, primea ordine direct de la ministrul de Interne de atunci, Alexandru Drăghici, un alt lider comunist care a scăpat nejudecat pentru crimele din trecut. Pentru a scăpa de anchetă, în 1991, Drăghici a fugit în Ungaria la fiica sa, iar autorităţile ungare au refuzat să-l extrădeze, deoarece crimele comise de el se prescriseseră din punctul de vedere al jurisprudenţei ungare. „Drăghici venea la Periprava o dată sau de două ori pe an, ca să se intereseze de agricultură. Am avut o relaţie bună cu el. Când îşi anunţa vizita, îi găteam. Puneam la bucătărie să i se facă un crap frumos, la cuptor şi îi plăcea nespus să mănânce”, spune Ficioru. În rest, Ficioru nu îi reproşează nimic fostului lider comunist.
De altfel, discuţia cu el decurge greoi. Bătrâneţea îl face să sară brusc de la o idee la alta, dintr-o perioadă a vieţii la alta. La un moment dat descrie o scenă petrecută în Colonia de Muncă Poarta Albă, când avea 26 de ani şi fusese desemnat comandant. „Odată ajunseseră 50 de oameni care făceau greva foamei. I-am băgat pe toţi într-o baracă. Afară, am ordonat să se gătească, să se facă mazăre şi fasole. Plutea în aer un miros extraordinar. Iar mirosul ajungea la ei, te lua de nas”, relatează el. Fără să-şi dea seama, Ficioru explică tacticile pe care le folosea ca să-i scoată pe deţinuţi din greva foamei. În acea perioadă toate formele de protest trebuiau înăbuşite, ca să nu se afle de condiţiile de acolo. „Iar deţinuţii, înfometaţi, ţipau. De ce veniţi cu acel miros aici? Le-am spus că, potrivit legii, eu trebuie să stau cu mâncarea lângă ei patru ore. Eram dator să vin cu mâncarea. După ce am plecat, au luat şi au mâncat. Din acel moment nu mai erau în greva foamei…”. Întrebat dacă acei oameni i-au stârnit compasiune, Ficioru a răspuns că doleanţele lor erau irealizabile şi era mai bine pentru ei să iasă din greva foamei.
Cum distrugi un cuib legionar în puşcărie
Fostul comandant susţine că deţinuţii legionari obişnuiau să facă propagandă politică în penitenciar, o activitate interzisă de regimul comunist care se lăsa cu trimiterea „agitatorilor” în camerele de izolare. Ficioru explică o tactică inedită pe care a folosit-o pentru a dezamorsa o astfel de mişcare şi care a plăcut celor de la Contrainformaţii. „Era un legionar care se urca pe masă şi striga: camarazi, să luptăm, să dregem! Ştiţi teoria lor, cu doctrina legionară şi îi îmbărbăta pe ăştia. Au venit subordonaţii la mine să-l iau să-l bag în lanţuri. Eu, în schimb, am procedat altfel. Am intrat în baracă, l-am luat în birou la mine şi am stat patru ore de vorbă cu el. După patru ore, l-am luat intenţionat de braţ şi l-am condus înapoi. Toţi deţinuţii m-au văzut că mergeam cu el la braţ. Am avut o răbdare de fier să-l ascult. La un moment dat, deţinutul a început să se scandalizeze că ce vor zice camarazii. De patru ore stă de vorbă cu mine? L-am băgat în baracă şi i-am zis să nu se mai urce pe masă. Imediat camarazii l-au făcut turnător. Că i-a turnat pe toţi în cele patru ore. Dacă eu îl luam şi-l băgam la izolare, în lanţuri, după 7 zile de stat în lanţuri venea în baracă şi toţi l-ar fi pupat. Camarad, ai suferit pentru noi!…Dar eu l-am băgat în lanţuri? Apoi le-am zis ăstora de la Biroul de Contrainformaţii al coloniei de la Periprava: e bine? Iar ei mi-au dat dreptate”.
Altminteri, pe parcursul celor cinci ore de interviu, Ficioru a susţinut că în colonia administrată de el nu s-au comis abuzuri, aşa cum evocă zecile de cărţi de memorialistică ale foştilor deţinuţi politici. El consideră că legionarii „au vrut să se răzbune” şi din cauza aceasta ar fi scris minciuni. În Colonia de muncă de la Periprava nu au fost închişi numai legionari.
Printre deţinuţii supravieţuitori s-au numărat şi foşti ţărănişti sau liberali. „Ordinea de care vorbeşte Ficioru era bâta. Eram bătuţi constant fiindcă nu îndeplineam norma de muncă. Iar munca era istovitoare. Ne dădeau să mâncăm zeamă de varză sau murături împuţite. Condiţiile de igienă erau precare, la un moment dat n-am făcut baie timp de trei luni”, povesteşte Octav Bjoza, un fost deţinut politic condamnat, în timpul studenţiei, la 15 ani de muncă silnică.
Insistând în discuţie despre mărturiile foştilor deţinuţi, F-icioru a recunoscut că adjunctul său, Alexandru Ioaniţescu, obişnuia să bată deţinuţii. De altfel, într-un interviu acordat RL în anul 2009, maiorul Alexandru Ioaniţescu recunoaştea că avea subalterni „care îi mai altoiau” pe deţinuţi, însă, în opinia sa, puşcăriaşii închişi din raţiuni politice îşi meritau bătaia, pentru că „înecau orezul”.
Cine a fost Ion Ficioru
Biografia colonelului Ion Ficioru a fost publicată pentru prima dată în 2009 în volumul „Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul central 1948 – 1989”. Aceasta a fost realizată de autorii lucrării cu ajutorul unor documente existente în Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Arhiva CNSAS, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, precum şi pe baza literaturii de detenţie. Mărturiile foştilor deţinuţi politici şi actele întocmite de diversele structuri ale MAI pe numele ofiţerului Ficioru au stat la baza unei sesizări penale întocmită de IICCR în 2007 şi care a fost depusă la Secţia parchetelor militare din cadrul Ministerului Public. Procurorii militari fuseseră sesizaţi de institut cu privire la o serie de abuzuri şi crime comise de către 210 ofiţeri cu funcţii de conducere din sistemul penitenciar comunist, printre care s-a numărat şi Ion Ficioru; plângerea nu a primit un răspuns nici până în zilele noastre.
În ianuarie 1950, Ion Ficioru a fost recrutat în MAI la nici 3 luni de la încorporarea în armată (Regimentul 2 Aviaţie Craiova). Având referinţe politice foarte bune de la superiorii săi, dar şi de la Judeţeana PMR Târnava Mică, acolo unde fusese activist de partid timp de 1 an de zile (1948 – 1949), tânărul Ficioru a fost repartizat la o şcoală de ofiţeri politici din localitatea Ineu. Datorită rezultatelor foarte bune obţinute în timpul cursurilor, după numai 6 luni de zile a fost trimis la perfecţionare în aparatul de Securitate, res-pectiv la Şcoala de contrainformaţii Km. 32 Periş. Cu prilejul zilei de 23 august 1950, Ficioru a fost înaintat la gradul de locotenent de Securitate, fiind repartizat ca şef de Birou în Serviciul de contrainformaţii al Armatei pendinte de Direcţia Generală a Securităţii Poporului. Nu a zăbovit prea mult în acest post din cauza dosarului său de cadre necorespunzător (părinţii şi soţia sa erau membri ai cultului baptist). Astfel, la 1 iunie 1951, locotenentul Ficioru a fost vărsat la arma penitenciare, unde va rămâne până la trecerea sa în rezervă (1982). În perioada în care a fost militar activ în Direcţia Generală a Penitenciarelor, Ficioru a deţinut funcţii de comandă atât în aparatul central (1951 – 1955), cât şi în cel exterior (1955 – 1982). Amintim aici câteva locuri prin care Ficioru a trecut: comandant al Şcolii de sergenţi de 6 luni de pe lângă penitenciarul Văcăreşti (1951); comandant la Colonia de muncă Poarta Albă (1953 – 1955); comandant la Penitenciarul Suceava (1955 – 1956); comandant la Colonia de muncă Borzeşti R 10 (1956 – 1958); locţiitor comandant şi comandant la Colonia de muncă Periprava (1958 –1963); locţiitor comandant la Colonia de muncă Ostrov (1963 – 1964); locţiitor comandant şi comandant la Colonia de muncă Giurgeni (1964 – 1967); locţiitor comandant, comandant şi şef de secţie la Penitenciarul Văcăreşti (1967 – 1976); comandant al Secţiei „Periş” din cadrul Penitenciarului Ilfov (1 iunie 1976 – 1 august 1977); comandant de secţie şi locţiitor comandant la Spitalul penitenciar Bucureşti (1977 – 1982).
Răspundere
Un torţionar trimis în judecată
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, marţi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmăririi penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav. Andrei Muraru, şeful IICCMER, a explicat că faptele săvârşite de Vişinescu sunt de o gravitate deosebită. „Practic, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului. Toate dovezile noastre, fie că este vorba despre mărturiile foştilor deţinuţi politici, de amănuntele oferite de către foştii subalterni sau de documentele din arhive, arată că Alexandru Vişinescu este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului sau”, a mai spus Muraru.