In goana masinii de la Targu-Mures spre Cluj-Napoca sau invers, la doar 10 kilometri de Ludus, langa locul cunoscut sub numele de Hanul Pescarilor, e satul Hadareni. Un sat care se intinde linistit de-a lungul drumului european 60 si ale carui case de la strada iti lasa impresia ca lumea de aici e instarita. Un sat pe care ai toate sansele sa il traversezi fara sa bagi de seama. Totusi, acum putin mai bine de 12 ani, in toamna anului 1993, satul Hadareni cu cei circa 600 de locuitori ai sai, dintre care 360 sunt de etnie romana, aproximativ 150 sunt maghiari, iar restul romi, a intrat in istorie. Asta dupa ce a fost scena unor violente inimaginabile, patru oameni murind, unii dintre ei fara sa stie de ce. Trei rromi arsi de vii in propriile case si un roman injunghiat. Acum, Hadareniul e linistit. De fapt, oamenii spun ca asa a fost si inainte de toamna acelui an in care ceva nefiresc s-a intamplat. Unii dau vina pe bautura, altii pe rromii care fu-rau din gospodarii. Insa linistea aceasta aparenta, inselatoare poate oricand sa izbucneasca intr-un nou conflict. Pentru ca orgoliile celor doua etnii nu s-au stins, iar razboiul dintre ele, desi este dus deocamdata in justitie, arde mocnit in sangele fiecaruia.
Amintirile sunt vii in mintea rromilor
E vineri dimineata. A doua zi de la sentinta prin care romanii din Hadareni au obtinut la Judecatoria Ludus anularea actelor de executare silita. Instanta a ridicat ieri si sechestrul asigurator pus anul trecut pe averile lor de un executor judecatoresc din Ludus, la cererea rromilor ale caror case au fost incendiate in toamna anului 1993. Intru in Hadareni dinspre Targu-Mures. Strada e aproape goala. Din cand in cand, cate un satean se vede iesind la poarta sau trecand repede drumul strabatut in goana de masini grabite. Mai multi oameni se vad muncind la camp. Romani si tigani laolalta. Intru pe o straduta laturalnica. In ograda se lucreaza. E o casa de tigani. Am mai fost aici cu o zi in urma, imediat dupa ce s-a dat sentinta la Ludus, pentru ca si casa lor a fost arsa de focul pus de romani in septembrie 1993. Capul familiei este o femeie, Lucretia Moldovan. A primit 900 milioane de lei de la stat in urma procesului de la CEDO, iar ieri imi spunea ca a cumparat cu greu o paine sa aiba ce le pune pe masa copiilor. „Am avut zece mii eu si zece mii copilul si am cumparat painea. Nu am nici bani de ulei. Mama lor (si arata cu degetul spre copiii din jurul ei – n.r.) a plecat si i-a lasat aici cand baiatul meu o mers la puscarie. Acum ii cresc pe toti”, spunea femeia sufland greu. Banii primiti de la stat, 900 de milioane de lei, o intreaga avere pentru alte familii, nu i-au ajuns nici pe departe. „Am dat la copii sa isi faca o casa si sa isi cumpere pamant aici in sat. Eram 20 de persoane in casa asta. Nu o beut tiganii banii, ci si-o facut ce o putut”, spune femeia, care adauga ca din ce i-a ramas ei si-a mai reparat putin casa distrusa in 1993 de foc si si-a ridicat un grajd. Isi pusese speranta in banii pe care romanii care i-au aprins casa trebuie sa i-i dea. Suparata ca executarea silita a fost blocata, in timp ce copiii ei ma privesc cu ostilitate dintr-o caruta plina cu iarba proaspata, femeia isi aminteste clipele de groaza prin care a trecut. „Am dormit in Chetani, la Mihai Viteazu, in beci la vara-mea, fara pic de lumina. Ca sobolanii. De ce au venit sa imi aprinda casa, ca noi nu am avut nimic cu ei?”, spune femeia. „Bag furca in ei daca nu ne lasa in pace! Nu ma tem de nici un roman din sat! Da si tu barem niste bani de tigari daca ai venit aici”, striga unul dintre copiii ei, de vreo 28 de ani, despre care femeia afirma ca a ramas cu sechele dupa incidentele din septembrie 1993. „Aproape in fiecare noapte se trezeste strigand ca pica casa pe el”, spune tiganca privind in gol, in timp ce un alt copil, sa tot aiba 36 de ani, vazand ca ma uit spre caruta lui plina cu iarba, simte nevoia sa se justifice. „Acum am fost la coasa la un roman in curte. El m-a chemat sa iau iarba ca nu ii trebe”, spune omul, care adauga ca daca romanii condamnati de instanta le-ar plati datoria nu ar fi nici o problema in sat. „Noi bem cu ei, jucam carti cu ei, cantam cu ei si ne batem cu ei”, spune el razand inainte sa ies din curtea lor si striga dupa fratele lui pe care l-am luat drept calauza: „Daca iti da bani de tigari, sa imi aduci si mie ba, auzi?!”.
„Mi-i nora si e romanca”
Plec spre centrul satului. Aceeasi liniste. Caut politistul din sat, dar cel pe care l-am luat sa ma insoteasca ma avertizeaza ca la post nu e nimeni. „Pot sa omor pe cine vreau aici, ca nu ai pe cine chema. E numa-rul de telefon acolo pe usa daca vrei sa il chemi, ca e la Ludus”, imi spune el si recunoaste ca ei, rromii, nu fura aici decat „o mana de iarba”, dar si ca, atunci cand o fac, „nimeni nu comenteaza ca le e teama de noi”. Cobor din masina sa ma conving ca nu e nimeni la postul de politie. Asa e. E inchis. Pe usa sunt afisate toate numerele de telefon ale celor care pot fi alertati in caz de ceva, insa aici nu e nimeni. Nici jandarmi, nici politisti. Intram in magazinul din sat si ii cumpar tigari insotitorului meu. Vanzatoarea e romanca si nu e deloc deranjata de prezenta tiganului de langa mine. Ii da tigarile direct lui. Se saluta. Il intreb daca ma duce si la o familie de romani. Este gata sa imi arate unde stau cei de care ma interesez, dar imi spune ca nu intra cu mine la ei. Ii e teama, desi spune ca daca vrea ii bate pe toti romanii la un loc. Mergem la o alta familie de rromi a carei casa a fost incendiata in 1993. Ai lui Rostas. Si ei au primit aproape un miliard de lei in urma procesului de la CEDO, dar nu mai au nici un ban. Au avut datorii multe. Curtea, plina de pasari si jucarii. Doi copii ies in prag. Dupa ei vin parintii. Ma privesc cu suspiciune, dar dupa putin timp isi dau drumul la vorba. Se simt nedreptatiti, dar sustin ca nu au nimic cu romanii. Asta, desi spun ca la scoala si la gradinita cei doi copii ai lor sufera pentru ca sunt tigani. Nu sunt revansarzi, dar sunt convinsi ca Dumnezeu va face dreptate. „Unul din cei ce au dat foc a ramas acum fara un ochi. Fata altuia a murit in accident de masina. Dumnezeu e sus si vede si ii da fiecaruia ce merita”, spune femeia, convinsa fiind ca la Ludus judecatorul a facut o mare nedreptate. La fel spune si un alt rrom. Il cheama tot Moldovan. Casa i-a ars si spune ca nevasta lui a fost batuta de romani si de politistii din sat. A dat statul in judecata la CEDO in primavara asta pentru ca nu a obtinut condamnarea politistului care a participat la evenimentele din septembrie 1993. „N-am fost sarac nici atunci si nici acum nu sunt. Ce au avut cu casa mea si cu femeia mea? Acum sa plateasca”, spune omul, care adauga ca nu poarta pica romanilor din sat. Arata spre o fata care face mancare in casa lui. „O vezi? Mi-i nora si e romanca. Ce sa am cu ei? Vorbim si lucram impreuna”, spune barbatul, care nu uita ca in toamna anului 1993, dupa ce i-au batut nevasta si
i-au ars casa, romanii i-au distrus si gardul care ii delimita proprietatea. „Asa o trebuit sa fie, dar acum nu mai e asa”, spune omul, care pare convins ca „vremea pumnului” a trecut.
Romanii vor sa uite
Ies din nou in strada sa vorbesc cu romanii. Sunt linistiti acum ca nu raman fara case. M-au vazut alaturi de acel rrom umbland prin sat. Sunt reci. „Totul e bine si e liniste”, asta e fraza majoritatii romanilor. Simt ca nu vor sa vorbeasca despre relatia lor cu etnicii rromi, despre care spun ca le-au furat bunurile. O femeie imi spune insa ca nu are curaj sa iasa seara sau noaptea pe strada.
