Declaratia manifestantilor

Manifestantii incep sa se organizeze din ce in ce mai bine, imediat dupa ce balconul de la Universitate a fost deschis. Spre disperarea autoritatilor, printre „golanii” si „huliganii” din piata isi fac simtita prezenta importante personalitati culturale, scriitori, doctori, academicieni, profesori universitari. Cu totii sustin punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, abrogarea decretului 473/1977 care subordona televiziunea puterii politice, partidului unic, amanarea alegerilor, epurarea guvernului de nomenclaturisti si altele. Oamenii incep sa se adune intr-un numar din ce in ce mai mare in Piata Universitatii, in special dupa orele 18, o data cu deschiderea balconului. Fostii membri de partid isi ard in piata publica carnetele PCR si cu totii scandeaza „Jos Iliescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos nomenclatura!”, „Jos Emanatul!”. Periodic se redacteaza comunicate catre autoritati, se tiparesc manifeste. Au fost constituite echipe organizate care sa asigure paza in zona si care sa faca de veghe pe durata noptilor.
In perioada care va urma zilei de 25 aprilie '90, opozantii lui Iliescu si ai FSN-ului vor incerca sa „copieze” modelul Pietei Universitatii si in alte judete ale tarii. Cu toate ca presiunile asupra opozantilor erau mult mai mari in provincie, iar abuzurile autoritatilor erau vizibile, grupurile de „golani” au reusit sa deschida noi zone „libere de neocomunism” si in alte localitati. Dupa modelul bucurestenilor, in tara se tin mitinguri, se fac manifestatii, se aduna semnaturi pentru punctul 8 de la Timisoara. Autoritatile disperate incearca fel de fel de diversiuni, denigrand constant organizatorii unor astfel de actiuni. Simpatizantii FSN si ai lui Iliescu au organizat „comandouri” care actionau in forta, amenintand si molestand organizatorii unor astfel de proteste.

Revendicari comune ale protestatarilor

Inca din prima zi dupa ce studentii si-au anuntat solidarizarea cu Piata Universitatii, organizatiile participante au emis o declaratie comuna: „Instaurarea intr-o tara din lume, indiferent de continent, a unui regim comunist s-a facut si s-a mentinut prin crima si teroare. Regimul comunist, odata instalat, a dat nastere la saracirea si infometarea populatiei, la genocid. Comunismul si-a dovedit astfel, in timpul istoriei sale, sa speram scurta, caracterul antiumanitar, distructiv. Romania a fost, incepand cu 1946 si inca mai este, sub un regim comunist. De aceea, noi cei care manifestam astazi, 25 aprilie 1990, in Bucuresti dorim si cerem: scoaterea in afara legii, la fel ca si partidele fasciste, a oricarui partid de tip comunist; inlaturarea din functiile de conducere a celor care au facut parte din nomenclatura comunista si a aparatului ei represiv, in timpul perioadei 1945-1989; cercetarea tuturor persoanelor care au apartinut de cele doua categorii mentionate mai sus si trimiterea in judecata a celor care se fac vinovati de sustinerea regimului distructiv din tara; acordul si sustinerea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara (adica interzicerea dreptului de a candida persoanelor din fosta nomenclatura si Securitate); Ion lliescu este principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revolutiei incepute in decembrie 1989. Apelam la toti romanii ca in ziua de 1 mai 1990 sa manifesteze impotriva regimului totalitar din tara. Fie ca 1 mai 1990 sa reprezinte ziua prabusirii comunismului, a detronarii nomenclaturii si Securitatii in Romania! Asa sa ne ajute Dumnezeu!”

Diamandescu, despre "dezordini”

Gheorghe Diamandescu, adjunctul ministrului de Interne, a tinut o noua dare de seama la Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, incercand sa justifice interventiile in forta ale politistilor. Redam discursul acestuia, preluat din arhiva de documente a dnei prof. Livia Dandara: „In seara precedenta, m-am straduit sa raspund in CPUN privind dimineata zilei de 24 aprilie. In cursul zilei de astazi, reprezentantii unor partide si ziare locale au reluat ideea ca Politia a intervenit in forta (molestari, caini etc.) dand vina pe politie, si nu pe cei ce, de 4 zile, fac dezordine in Piata Universitatii” .
Diamandescu a invitat apoi cetatenii la delatiune, facand un apel public ca oamenii sa-i "toarne” pe opozantii lui Iliescu: "Apelez la cetatenii de buna-credinta, sa relateze ce si cum au vazut. Nu am facut acest lucru. La Intercontinental sunt multi corespondenti ai presei straine… Cei din Piata nu stiu cum ii ajuta Politia!
Dl Ratiu a fost aparat la Buzau de atacurile populatiei enervate.
…Ni se reproseaza ca si azi a intervenit Politia. In zone mici, indepartate, da. Dar la Universitate, nu, desi demonstratia nu este autorizata… Va rog sa ma credeti, sute de echipe sunt in tara.
Azi au fost 5 omoruri, plus spargeri, furturi. In gari, trenuri, politia isi face datoria. Peste 1.000 de politisti apara sediile de partid. Regretam ca prin invocarea unor evenimente ce nu au avut loc, se incearca discreditarea politiei”.

Facultatea de "golani”

George Roncea, unul dintre manifestantii implicati in organizarea, a povestit despre ceea ce l-a determinat sa iasa in strada: "Povestea a inceput cand Iliescu ne-a facut "golani". Am auzit la radio acest lucru. Repede, m-am spalat pe ochi si mi-am zis ca totul e nemaipomenit! Iliescu ne-a facut "golani"… E bine, Iliescu si-a iesit din minti! Am scos repede o hartie, am facut un desen, o sigla, un logo. Stiam nu ca oamenii sunt nemultumiti… erau turbati de furie impotriva regimului FSN si a lui Iliescu. Cand l-am auzit pe Iliescu cu "golani", am rememorat imaginea lui Ceausescu, care i-a denumit pe manifestantii anticomunisti "huligani". Am fugit repede la PNL, unde aveam un prieten care lucra, la subsol, la un fotocopiator. Acesta se ferea sa nu fie vazut de ceilalti, dar intr-un final am facut 200 de bucati cu sigla de "golan". Am taiat bucatile de hartie, am luat un pumn de ace cu gamalie. M-am dus in piata cu prietena mea. Si incet-incet oamenii au inceput sa-si prinda in piept acea sigla cu "golan". La inceput, lumea radea, isi puneau in piept acea sigla, dar cand ajungeau la metrou o scoteau. Oricum, a fost un inceput. Apoi, mi-a venit ideea sa punem ceva si pe fatada Facultatii de Arhitectura, ceva care sa fie reprezentativ, care sa atraga oamenii. Tot prietena mea s-a dus acasa si a furat un cearsaf, pe care am scris "Facultate de golani". Dupa acest prim-episod, formele de manifestare s-au diversificat. Am inceput sa facem si alte afise, manifeste, pancarte, am creat sloganuri si asa mai departe”.

Arhitectura, etajul 4 – Atelierul de creatie

Pentru crearea manifestelor, a pancartelor si a banerelor era nevoie de spatiu, o incapere mare care sa permita confectionarea si inscriptionarea afiselor de mari dimensiuni. George Roncea "descopera” un spatiu corespunzator pentru o astfel de activitate, in Facultatea de Arhitectura: "M-am dus la etajul 4 al facultatii. Aici exista o buna perspectiva asupra pietei si suprafata suficienta. Tin minte si acum: era acolo un grup mare de studenti din anul 6 (an terminal) care isi pregateau lucrarile de diploma. Le-am zis simplu: avem nevoie de spatiu pentru a confectiona materiale pentru Piata Universitatii. Aveam nevoie si de ajutor, asa ca am adresat rugamintea celor care ne pot ajuta sa ramana alaturi de noi. Jumatate au plecat, vociferand suparati, ceilalti au ramas si si-au lasat vraiste lucrarea de diploma. Nimeni nu avea sa banuie insa ceea ce avea sa se intample pe 13-15 iunie, cand cladirea a fost devastata. Din pacate, cei care si-au continuat lucrarile nu au mai avut parte de ele. Minerii au distrus in ziua de 14 iunie '90 tot ce au gasit in Facultatea de Arhitectura, inclusiv lucrarile de diploma ale studentilor. Asta a fost atunci… Impreuna cu cei care au ramas, ne-am apucat serios de lucru. Ne descurcam cu ce aveam. Nu aveam panza, nu aveam vopsele, nu aveam bani. Imi aduc aminte ca pentru un baner, care era imens – 20 metri pe 10 metri, cat toata fatada facultatii -, am folosit bucati de hartie de ambalaj, hartie pe care noi o foloseam la crochiuri. S-a muncit enorm, zi si noapte, ca sa putem schimba aproape zilnic afisele si pancartele din piata, pentru ca oamenii sa aiba parte de un spatiu corespunzator pentru exprimare”.

De unde provenea videoproiectorul?

In piata, pe un ecran imens de panza, in luna mai '90, studentii proiectau diverse filme despre „activitatile” presedintelui Iliescu: scene din CC-PCR cu Iliescu si gen. Militaru, marturii privind eventuala conspiratie premergatoare evenimentelor din decembrie '89 etc. Autoritatile erau nelinistite si echipaje de politie si de la UM 0215 faceau cercetari pentru a gasi provenienta videoproiectorului folosit. George Roncea (foto) isi aminteste: „Aveam o problema. Multiplicam noi sute de casete pe aparatele video donate de studenti, dar nu era suficient. Ne-am gandit sa amenajam un ecran pe care sa proiectam filmele. Ne-am adresat pe rand la toate ambasadele si reprezentantele straine din Bucuresti. S-au speriat cu totii. Ne propuneau orice in afara de videoproiector: camioane cu ajutoare sau medicamente, dar numai asta nu. Asa ca am fost nevoiti sa "imprumutam" videoproiectorul de la Sala Dalles. In acele zile avea loc o expozitie despre Revolutia franceza, organizata de serviciul cultural al Ambasadei Frantei. In complicitate cu cel care era curatorul expozitiei, "imprumutam", pe durata noptii, videoproiectorul, dupa care il duceam inapoi. A fost o adevarata aventura. Politia era dupa noi permanent, dar nu intelegea mare lucru. Ne suiam pe acoperisul cladirii, pe streasini si coboram in cordelina pana la sala. In fiecare seara luam aparatul si noaptea il puneam la loc. Zilnic veneau fel de fel de indivizi care se dadeau ziaristi straini si aveau aceeasi nedumerire: de unde avem videoproiectorul. A trebuit sa ne luam masuri de prevedere: am facut legitimatii, am restrictionat accesul in zona etc. Nu era de joaca, in acea perioada un astfel de aparat costa 3600 de dolari si nu ne permiteam sa fie distrus. Asta a fost…”

Participanti din toata tara

Printre manifestantii din Piata Universitatii au fost si numerosi oameni veniti din provincie. Sorin Paraschiv avea in '90 22 ani: „Am vazut la televizor discutiile din CPUN referitoare la "golanii destabilizatori" care ocupasera zona centrala a Capitalei. Stiam ce le poate pielea celor de la FSN, stiam de ce diversiuni sunt capabili si nu aveam nici un fel de incredere in ce spuneau. M-am hotarat cu inca alti doi colegi de la Facultatea de Mecanica sa venim in Bucuresti. Pe data de 25 aprilie '90 am sosit in Bucuresti si nu am mai plecat pana la sfarsitul lunii iunie '90. Am prins si mineriada din 14-15 iunie… ne-am cazat la o cunostinta, o ruda apropiata a unuia dintre noi. Am venit zilnic in Piata Universitatii, am participat alaturi de bucuresteni la demonstratia anticomunista de aici. Printr-o relatie a noastra aduceam periodic ziarul "Timisoara" pe care il distribuiam in zona pietei. Pe durata noptilor faceam cu schimbul. A fost o experienta interesanta. Clipe de neuitat. Nu mi-a parut rau nici o clipa ca am participat la manifestatie. Pentru noi era clar: il consideram pe Iliescu un comunist, fost nomenclaturist care acum era disperat sa faca in tara un "comunism cu fata umana", asa cum s-a si exprimat de altfel. Nu inteleg nici acum atitudinea celor care il sustineau pe Iliescu. Nu inteleg nici acum cum au putut fi pacaliti de FSN si Iliescu. Cum populatia Bucurestiului a putut asista la macelul ordonat de Iliescu impotriva manifestantilor din piata, aplaudand si aproband represiunea… A fost o oroare ce s-a intamplat in iunie '90”.

Noapte de veghe la Piatra Neamt

Fenomenul Piata Universitatii a cuprins si alte zone din tara. Dupa modelul „golanilor” de la Universitate, si in alte localitati se vor incerca actiuni similare. Ioan Rosca, in articolul „Acum 5 ani, contrarevolutia… Piatra Neamt: martie-aprilie 1990”, publicat in anul 1995, a rememorat acele momente: „La 22 aprilie 1990 a fost taiata circulatia in Piata Universitatii si a inceput mitingul. Aceasta nu e o coincidenta, ci expresia starii de spirit din acel moment. In intreaga tara, grupul celor care doreau rasturnarea securicomunistilor ajunsese la exasperare. Revolutia agoniza de cateva luni si unii o doreau cu sete implinita. Piata Universitatii a fost o etapa a revolutiei, o zvarcolire a ei. Cei care speculeza in jurul semnificatiei mitingului ("fenomenul Piata Universitatii"…), reusind sa o separe de "revolutia din decembrie", nu au simtit probabil chemarea limpede a acelui ceas.
Am fost la Bucuresti pe 24 aprilie si urmele represiunii la care se dedasera in acea dimineata zbirii securicomunisti (oameni biciuiti si atacati cu caini) m-au adus la clocot. Eroii revolutiei erau batuti de catre trupele de ordine ale vechiului regim. Nu mai incapea nici o asteptare”.
Despre atmosfera din Piatra Neamt si atitudinea oamenilor Ioan Rosca a consemnat: "Intors la Piatra Neamt, am organizat o veghe de protest fata de abuzurile regimului. In fata Teatrului Tineretului si la sediu am inceput sa strangem semnaturi pentru punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Au venit destui oameni ca sa semneze petitia (cateva sute). Dar in acelasi timp au venit si "oamenii de bine" ca sa ne apostrofeze pe noi sau pe cei care semnau. "Ce vreti, ba, boilor, lasa ca va scoatem noi fumurile!"; "Pastele mamii voastre cu Timisoara voastra, huliganilor!"; "La munca, animalelor!"… Pe scarile teatrului pusesem o singura pancarta: "Cinstiti martirii Timisoarei!". Nu spuneam nimic, ne rezumam la a strange semnaturi si la a pastra o lumanare aprinsa. Dar asta nu a avut darul sa linisteasca "opinia publica". Au inceput sa ne ameninte tot mai urat, tot mai murdar. Incercau sa ne sfartece caietul. Am admirat curajul acelor prieteni care in aceasta conjunctura, huiduiti de multime, au semnat pentru Proclamatie. In schimb, o impresie deosebit de neplacuta mi-au facut-o grupul de actori ai Teatrului Tineretului, care ne-au admonestat: "Carati-va de aici cu prostiile astea, suntem o institutie de cultura!…".
Devenise evident ca vom sfarsi prin a fi sfartecati. Nu puteam para agresivitatea celor ce instigau la asta, caci ii banuiam mai curand provocatori bine organizati decat "reprezentanti ai opiniei publice". Am decis sa ne retragem din strada, continuand a strange semnaturi doar la sediu, unde eram cat de cat mai protejati. Dupa ce am plecat, s-a consumat un episod "hazliu": au venit in fata teatrului doua grupuri de interventie, prost sincronizate: primul a asezat o masa, ca sa stranga semnaturi impotriva punctului 8, al doilea l-a atacat pe primul (crezand ca suntem noi). Aburii bauturii au facut ca strigatele de "Suntem cu Iliescu!" ale celor atacati sa fie intelese cu greu. Putin a lipsit sa se ajunga la un masacru fratricid.”

In numarul urmator: „Diversiuni si manipulari FSN”; „Eugen Ionesco: "Traiasca Golanii!"”; „Torte aprinse in Piata Universitatii”; „Proiectul Statutului de Golan”; Declaratii ale participantilor la manifestatie.