Santierul acumularii de la Suhurlui, o investitie de sute de milioane facuta pentru dezvoltarea sistemului de irigatii pe 60.000 de hectare de pe Podisul Covurlui, care ar fi trebuit sa fie pus in functiune in 1992, a trecut si de ultima faza a distrugerilor din tranzitie, paragina, ajungand sa fie ras de pe fata pamantului. Dupa 17 ani de la abandonarea lucrarilor, in 1990, prin decizia guvernului Roman, s-a furat tot ce putea fi smuls si carat, ramanand acolo doar o priveliste apocaliptica, armonizata cu imaginea miilor de hectare ramase de parloaga din cauza secetei.
Proiectul construirii sistemului de irigatii pe Terasa Covurlui dateaza din anii ’60 si era o investitie justificata prin faptul ca zona podisului, care ocupa partea centrala a judetului Galati, reprezinta unul din bazinele cerealiere importante. Chiar daca atunci proiectul era integrat campaniei propagandistice de dezvoltare a agriculturii socialiste, el ar fi la fel de necesar si agriculturii capitaliste de astazi. In judetul Galati exista o suprafata agricola de peste 350.000 de hectare, din care 290.278 ha teren arabil, iar din acesta aproape 135.000 ha reprezinta teren irigabil. Anual, raman necultivate zeci de mii de hectare, una dintre cauze fiind seceta, care nu mai poate fi combatuta din cauza distrugerii sistemului de irigatii. In 2004 au ramas parloaga 25.000 hectare, in 2005 au ramas nelucrate 33.000 hectare, iar in 2006 au ramas nelucrate 43.000 hectare.
Teoretic, sistemul de irigatii acopera suprafata de 135.000 de hectare. Practic, a fost lasat de izbeliste de toate guvernele de pana acum. Pentru ca sistematic nu au avut bani ca sa isi pazeasca macar paznicii, cei ce conduceau sistemul au asistat la distrugerea lui. Mai sunt functionale Canalul Magistral Lunca, de transport al apei extrase din Dunare, Statia de Pompare de la Vanatori, la vremea ei cea mai mare din Europa, care asigura functionarea sistemului de irigatii pe o suprafata de 73.000 hectare in zona de sud-est a judetului. Suprafetele agricole din zonele cele mai secetoase, cea din nordul judetului si cea a Terasei Covurlui au ramas descoperite dupa abandonarea investitiilor si distrugerea amenajarilor facute.
Apocalipsa de la Suhurlui
Acum, imaginea de la barajul Suhurlui este apocaliptica. Zona este anuntata de traseele de transport al energiei electrice, zeci de kilometri de stalpi de pe care atarna capetele cablurilor furate. "Barajul" este acoperit de buruieni si tufe de arbusti. Cum s-ar spune, a intrat in decor. Pe o coasta de deal se mai vad movilele de pamant ale santurilor sapate pentru conductele prin care apa trebuia sa plece spre sistemul de irigatii. Au mai ramas si cateva conducte de mare diametru, prin care s-ar putea plimba un om, prea mari si prea grele pentru a putea fi taiate si carate cu carca sau caruta. Celelalte tevi, mai mici, au fost dezgropate, taiate, furate. Acum cativa ani mai erau pe acolo carcase de utilaje abandonate, calea ferata. Acum au disparut. Au ajuns tot la fier vechi. In zona unde a fost odata organizarea de santier, au mai ramas doar dreptunghiurile de beton ale fostelor baraci. Pe langa ele, mai amintesc de fostul santier, cateva constructii din beton, barajul neterminat si o rapa sapata de utilaje pe locul unde fusese dealul mutat.
Ce-i distrus asa ramane
Satenii din comunele din jurul Suhurluiului inca mai spera ca lucrarile ar putea fi reluate vreodata. La o rascruce din Pechea, cativa barbati adunati in drum, la o tigara, o marturisesc, dar fara prea multa convingere. “Daca scrieti, sa scrieti ca nu era rau. A dat de lucru la multa lume si era bine ca se ajuta si pamantul sa rodeasca. Asa, daca s-a distrus, e mai bine? Poate ii da prin cap lui Tariceanu sau lui Basescu sa se reia lucrarile cu bani de la UE. Ca dupa seceta care e pe la noi, o sa ajungem sa fierbem in oala buruienile de pe parloaga”, ne spune unul dintre sateni. Altul taie aerul cu mana: “N-o sa mai fie niciodata nimic acolo”. Si are dreptate. Intre timp, pamantul expropriat in anii ’70 a inceput sa fie retrocedat fostilor proprietari.
Un lac de o mie de hectare
Inceputa in 1975, construirea barajului de la Suhurlui era un proiect ce presupunea un volum mare de lucrari. Lacul trebuia sa aiba o suprafata de o mie de hectare si o adancime de 50 de metri, asigurand irigarea unei suprafete agricole de 60.000 de hectare. Imensa cantitate de apa adusa pana aici din Dunare trebuia sa fie zagazuita de un baraj de 60.000.000 de metri cubi de pamant. Pentru caratul pamantului si construirea barajului au fost aduse peste o mie de utilaje, dar cum volumul lucrarilor era foarte mare, pentru caratul pamantului a fost construita si o cale ferata locala. Locomotivele si vagoanele au fost aduse cu trailerele si puse pe sine cu macarale de mare capacitate. Drumurile din zona au fost construite din beton celular, asemenea soselelor strategice, ca sa reziste la traficul greu. La santier au fost angajati peste 6.000 de sateni din comunele limitrofe, de la Pechea, Suhurlui, Cuca, Rediu si Baleni, dar au mai fost adusi si peste o mie de detinuti, pentru care a fost construita o colonie la marginea comunei Pechea. In momentul abandonarii, lucrarile ar mai fi durat un an sau doi pana la finalizare. In 1992 ar fi trebuit ca sistemul de irigare a celor 60.000 ha de pe Terasa Covurlui sa fie pus in functiune. Cu doi ani mai inainte, in 1990, guvernul condus de Petre Roman a inchis santierul.