„Coşul zilnic de tropicale” al românului pe primele patru luni din 2010 reflectă o creştere sănătoasă a consumului, de 20%: 31.77 grame pe zi (în creştere de la 23 de grame în 2009), 12.5 grame de banană pe zi (în creştere de la 9.91 grame), 0.63 grame -cumulat- de curmale, smochine, ananas, avocado, guava, mango (consum oarecum staţionar), 0.16 grame de nuci de cocos şi caju (în scădere de la 0.18 grame).
Am ajuns să exportăm citrice şi în Spania
În ianuarie-aprilie, exportul României de nuci de cocos, nuci de Brazilia şi caju a crescut cu 27% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009. Majoritatea nucilor de cocos au avut ca ţară de destinaţie Republica Moldova, dar câte un kilogram din nucile de cocos exportate de români au ajuns şi în Belgia, respectiv Cipru. Din păcate, am rămas un pic în urmă la exportul de curmale, smochine, ananas, avocado, guava, mango, care s-a diminuat de patru ori în 2010. România a dat însă lovitura cu exportul de banane, care a crescut în acest an de trei ori. Ţara noastră a exportat în Bulgaria 25 de TIR-uri cu banane. Paradoxal, România importă mai multe banane din Ungaria decât din Panama, producător tradiţional de banane datorită climatului tropical. Citricele sunt o altă categorie de fructe cu care România are succes la export către pieţele din Republica Moldova, Bulgaria şi Federaţia Rusă. Nimeni nu s-ar fi gândit că ţara noastră va ajunge vreodată să exporte citrice până şi-n patria portocalelor, Spania. Ei bine, a făcut-o în 2010, ce-i drept în cantitate de numai 3 kilograme, dar încărcătura simbolică a acestui export „pilot” nu e deloc de neglijat. Ce e însă îngrijorător pentru balanţa comercială de citrice, e că importăm din Bulgaria aproape de două ori mai multe citrice decât exportăm în acest stat. În primul trimestru din 2010 ţara noastră s-a jucat şi de-a exportatorul de pepeni: din ţară au ieşit 0.9 tone de pepeni-adică o remorcă de maşină mică a trecut graniţa cu Republica Moldova, alte 12 kilograme de pepeni au luat calea Italiei şi 2 kilograme au trecut Dunărea în Bulgaria. Dintre legumele „rare” exportate de România enumerăm sparanghelul şi maniocul. Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii explică tropicalizarea României: „E un lucru normal. De ce vi se pare curios? Aducem portocale, banane şi le exportăm în Uniunea Europeană”.
60% din fructe ne vin din import
Din statisticile Ministerului Agriculturii şi registrele vamale rezultă că România rămâne în proporţie covârştioare un consumator de fructe şi legume importate, fie că sunt exotice sau nu. Asta şi pentru că după 1989 suprafaţa ocupată de sere a scăzut cu 62.5% de la 1445 ha la 541 ha (n.r. În varianta Ministerului Agriculturii. Conform INSSE, ar fi vorba de o scădere de 79%, până la 306 ha de sere), livezile s-au contractat cu 47%, de la 371.996 ha la 196.701 ha, iar parcelele cultivate cu legume s-au redus cu 3%. Aşa se face că produsele agricole de pe mesele noastre au mai mult de-a face cu asfaltul şoselelor decât cu ogoarele patriei. Graniţele României gem sub greutatea TIR-urilor cu fructe, zarzavaturi şi legume, care se revarsă din toate colţurile planetei, ca să potolească foamea celor 21.462.000 de locuitori. În ultimele două decenii, dependenţa românilor de importuri a crescut constant, ajungându-se ca în 2008 circa 58 % din fructele consumate şi 13% din legume să provină din alte ţări. Cifrele, oferite de INSSE, reprezintă o radiografie a mizeriei în care se zbătea agricultura în 2008. După, e prăpăd. Consumul din surse externe a explodat la o serie de produse considerate cândva „tradiţionale”: importurile din primele patru luni ale lui 2010 de ceapă, usturoi , praz morcovi, napi şi sfeclă roşie au crescut cu 45% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, importurile de varză, conopidă, gulii comestibile şi salată verde au crescut cu 34% şi cel de castraveţi cu aproape un sfert.
Exportăm cartofii ieftin şi-i importăm scump
Trist e că pentru fiecare morcov exportat importăm alţii 81, că în locul fiecărei verze sau conopide care părăseşte România, intră pe la graniţe alte 137 de verze, conopide şi gulii din străinătate. Numai importul de castraveciori de la vecinii bulgari depăşeşte o dată şi jumătate exportul total de castraveţi al ţării noastre. O soartă deloc bună au şi roşiile timpurii, al căror export s-a diminuat cu 60% comparativ cu 2009. Explicaţia pentru producţia redusă de legume, în special în extrasezon, o dă Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar: „Aproape toate serele de dinainte de 1989 erau amplasate fie lângă termocentrale fie lângă alte unităţi industriale care în procesul de producţie aveau ca produs secundar aburul. Asta făcea ca încălzirea serelor pe timp de iarnă să se facă la costuri foarte reduse. După Revoluţie aceste întreprinderi fie şi-au redus activitatea, fie s-au închis şi serele au rămas fără sursă de încălzire. La preţurile actuale ale gazului metan, gigacaloriei şi electricităţii, costurile de producţie ar depăşi cu mult preţurile legumelor de import”. O soluţie, în viziunea lui Ştefan Nicolae ar fi: „Hidroelectrica produce cea mai ieftină energie electrică din România. Ca o formă de subvenţie, ar putea să se aloce o cotă din această producţie de energie electrică ieftină proprietarilor de sere, ca să şi le poată ilumina şi încălzi. Însă energia de la Hidroelectrica e dedicată politic altor interese”. La exportul de cartofi, în 2010 stăm ceva mai bine, însă din păcate îi vindem ieftin (8,4 eurocenţi kilul) şi-i importăm de aproape trei ori mai scump.
Exportatori de fructe stricate
Dintre toate ramurile horticulturii pomicultura e cea mai în pom, în special din cauză că urmare a reîmproprietăririi, peste o sută de mii de hectare de livezi au fost fie defrişate, fie lăsate pradă paraziţilor şi dăuntărilor, fie au îmbătrânit, producând fructe cu defecte, sau declasate. Exportul de mere în ianuarie-aprilie 2010 a fost de 30 de ori mai mic decât importurile, principalele state furnizoare de mere pentru români fiind Polonia, Italia, Austria, Cehia, Olanda şi Slovenia. Singura categorie de fructe la care exporturile au bătut importurile este „Fructe semiconservate improprii consumului în starea respectivă”, din care am exportat echivalentul a 30 de TIR-uri, preponderant către state din G8: SUA, Canada, Italia, dar am trimis şi în Egipt. Creşterea exporturilor e una vertiginoasă la acest capitol: 350% într-un singur an.
Cireşe de Crăciun la 60 euro/kg
Importul de cireşe, piersici, nectarine şi prune în primele patru luni ale acestui an a crescut cu 41% comparativ cu primele luni din 2009. Românii mănâncă în extrasezon tot mai multe caise, piersici şi prune provenite din state ca Argentina, Chile, Turcia sau Egipt. Pepenii le fac cu ochiul românilor pe când ţara e încă sub nămeţi, cantităţile consumate în extrasezon crescând cu 38% într-un singur an. Tot mai mulţi români cu venituri peste medie „au poftă” să mănânce în mijlocul iernii zmeură, afine mure şi coacăze , pentru care sunt dispuşi să plătească între 75 şi 82 lei/kg la raft. „Aproximativ 80% din preţul fructelor importate în afara sezonului se datorează transportului cu avionul şi cheltuielilor cu logistica, deoarece sunt aduse cu avionul din ţări situate în Emisfera Sudică. Avionul aterizează la Amsterdam sau Rotterdam, acolo se încarcă în TIR şi în două zile jumătate sunt recepţionate în România. Din momentul culesului până ajung în raft durează o săptămână. În plus, 50% din fructele persiabile îşi pierd prospeţimea sau se deteriorează pe rafturi şi sunt trecute la pierderi ce trebuie recuperate” justifică preţurile gigant Mihai Manea, manager divizie fresh la compania Alfredo Foods, unul dintre principalii importatori de fructe şi legume rare din România, care deţine o cotă de piaţă de peste 50%. Cele mai scumpe fructe de extrasezon comercializate de Alfredo Foods sunt cireşele, aduse cu avionul din Africa, care ajung să coste în preajma Revelionului şi 60 euro/kg. În ciuda preţului prohibitiv, în lunile decembrie-februarie compania comercializează peste 1300 de kilograme: „Sunt acele cireşe pe care le vedeţi în Piaţa Dorobanţi la un milion şi jumătate kilul. Se adresează doar clienţilor cu bani, care frecventează de obicei acele pieţe. Cel mai mult le plac cireşele de Tanzania, care au calibru mare, sunt foarte roşii şi au gust intens. Ce am observat la acest tip de cumpărători e că dacă au de ales între nişte cireşe perfecte ca formă care costă 250 lei kilogramul şi unele care costă 100 lei dar sunt mai mici sau au uşoare defecte de formă, le vor prefera întotdeauna pe primele. Pentru această categorie de client calitatea e cea care primează”. Nu totdeauna, ne explică Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar: „Am vorbit cu administraţia pieţelor să rezerve pentru producători autentici două tarabe în Piaţa Dorobanţi. Producătorii şi-au pus roşiile pe tarabe cu 3 lei kilul şi ce să vezi? Clienţii priveau la ele şi cumpărau tot de la tarabele vecine unde costau de cinci ori mai scump, deşi arătau la fel”.
Banane, mango şi avocado „ready to eat”
Românii cu bani au mai dezvoltat o sensibilitate, ne mărturiseşte Mihai Manea: „Majoritatea fructelor exotice sunt culese într-un stadiu incipient de maturare fiindcă sunt puse în containere pe vapor şi trebuie să reziste cel puţin o lună de zile în lanţul acesta încărcare-transport-livrare-depozitare. De aceea în general ajung crude la magazin. Mango ajunge crud, avocado ajunge crud,bananele ajung crude. Bananele sunt coapte artificial în depozite, în prezenţa unui gaz-etilena- şi apoi scoase la vânzare, însă procesele fiziologice care se întâmplă fructului în bax nu sunt identice cu cele din fruct, când acesta e agăţat de creangă în copac. De aceea noi importăm câteva produse care sunt gata de mâncat. Aşa se şi cheamă: . Mango n-are nici o legătură ca şi gust cu ceea ce găsiţi în magazin. E exact cum aţi lua o caisă din magazin care e tare şi nu este gustoasă şi una pe care o luaţi din piaţă şi prcă vă îmbie s-o mâncaţi.Însă e triplu la preţ faţă de mango normal fiindcă e cules la starea de copt şi e adus cu avionul într-o săptămână. La fel se întâmplă şi cu bananele ready to eat. Au un gust care îţi umple gura şi împrăştie în jur parfum, dar sunt prohibitiv de scumpe, cam 40 lei. De aceea aducem foarte rar. Nici n-o să vedeţi pe piaţă aşa ceva. Anul trecut am adus de ordinul zecilor de kilograme”. Pentru cine se importă aceste delicatese culinare? „Sunt produse adresate clienţilor din pieţele Dorobanţi şi Floreasca”. O altă clientelă selectă este cea a restaurantelor de lux şi a hotelurilor de cinci stele din Capitală. Mihai Manea primeşte de la maeştrii bucătari comenzi care mai de care mai rare, de la „frunze de bambus, pentru decorarea platourilor”, până la tapinambru şi durian”. Despre durian, Mihai Manea are o amintire nostimă: „Ne-a sosit la depozit într-o cutie dreptunghiulară din poliesteri. Ne-am strâns toţi angajaţii în jurul lui, întrebându-ne de ce e închis în cutia aia. Când unul din lucrători a ridicat capacul, să picăm pe jos. În tot depozitul s-a răspândit un miros de organism intrat în putrefacţie. Era cât un pepene ca dimensiune şi ţepos ca un arici de mare. L-am sigilat repede la loc că era insuportabil să stai în preajma lui. De atunci am mai importat încă vreo două baxuri, dar n-am fost curios niciodată să-l gust. Probabil că în hoteluri, preparat după reţete speciale,e foarte apetisant”. Dintre legumele „rare” importate de compania unde activează Mihai Manea enumerăm rubarba, maniocul, sparanghelul, mazărea „mange tout” şi un soi special de cartofi franţuzeşti care costă peste 10 lei kilogramul. De când cu globalizarea, în ţara noastră se pot cumpăra în jur de 200 de sorimente de legume şi fructe.
