În urmă cu 71 de ani, aproximativ 14.850 evrei au fost urcaţi în trenuri de vite şi duşi la moarte, pe două rute: Iaşi-Podu Iloaiei şi Iaşi-Călăraşi. Anul trecut, România Liberă v-a prezentat poveştile a doi supravieţuitori ai trenului morţii Iaşi-Podu Iloaiei. Anul acesta, vă invităm să citiţi povestea celui din urmă supravieţuitor al trenului morţii Iaşi-Călăraşi, regizorul Andrei Călăraşu.
La 19 ani, Bernard Gropper asista la scrierea istoriei, ca victimă. După un calvar de şapte zile în care era să moară sufocat, rănit şi flămând, avea să afle că nu mai are familie. A urmat lagărul de muncă forţată, apoi aresturile repetate din comunism, pentru că nu voia să devină membru de partid. La 90 de ani, regizorul Andrei Călăraşu, fost Bernard Gropper, rămâne un om ager, cu o minte vie, cu poftă de viaţă şi de vorbă.
Dacă ar fi avut un alt nume, poate destinul său ar fi fost diferit. Dar s-a născut într-o familie de evrei, într-o Românie cu o viziune antisemită, în care a fi evreu reprezenta condamnarea la moarte. „Acolo a fost gestul de a sugruma omul, de a-i lua viaţa, adică să-l sufoci, asta a fost trenul morţii”, explică Andrei Călăraşu.
Regizorul s-a născut de două ori: întâia oară, la Botoşani, în 30 mai 1922. A doua oară, în 1949, când directorul de teatru Alexandru Finţi l-a botezat „Andrei Călăraşu”: „o amintire că ai fost în lagărul Călăraşi, iar Andrei, pentru că pe fiul meu îl cheamă Andrei”.
„În octombrie 1949, la Ministerul Justiţiei, am schimbat acte, tot. De atunci sunt Andrei Călăraşu şi nu vreau să-mi mai amintesc vreodată de Bernard Gropper, pentru că am suferit foarte mult cu acest nume în viaţa mea”.
„Ăsta mai mişcă un picior”
La sfârşitul lui iunie 1941, familia Gropper avea să se stingă. Andrei Călăraşu îşi aminteşte că se adăpostea de bombardamentele din Iaşi cu tatăl şi fratele lui într-un beci părăsit, când au fost găsiţi de armată, li s-a spus să iasă şi să meargă la Chestură. „Dimineaţa, pe la ora 10.00, tata ne-a spus să mergem la Chestură (secţia de poliţie, n.r.), să luăm bilete de voie. Am fost şi ni s-a spus să ne întoarcem. Am stat acasă, ne-a spus tata: ‘uite, copii, noi nu ştim ce-o să mai fie, eu am o valiză acolo, cu câte ceva pentru fiecare, să luaţi din ce am muncit. Apoi a sunat alarma, am intrat într-un beci şi de acolo au intrat şi ne-au spus, ‘ia ieşiţi afară’. Ne-a încolonat, am ripostat şi m-a împuşcat în picior şi m-a lovit în cap şi, de atunci, eu merg foarte greu…” .
La Chestură, li s-a spus tuturor să se întoarcă cu faţa în sus. „Veneau cu un cleşte în mână şi, dacă aveai un dinte, ceva, ţi-l scoteau, dacă aveai un inel de aur pe deget, îţi tăiau degetul”. Şapte zile a făcut trenul din Iaşi la Călăraşi, iar, din cei aproximativ 5.000 de evrei, numai 1.000 au ajuns vii la destinaţie, unde au fost internaţi în lagăre de muncă, conform Raportului Final al Comisiei Wiesel.
Citeşte şi Trenurile morţii: Aşa cum stau pe scaun stăteam pe cadavre
Când i-au murit fratele şi tatăl, nu-şi aminteşte exact, pentru că leşinase. „Fratele şi tatăl meu au murit lângă mine în vagon. Tata striga: ‘Oameni buni, sunt cu doi copii în vagon, daţi-mi puţină apă, vă dau tot ce am… A murit lângă mine… L-am căutat mult timp apoi”.
Bernard Gropper era sortit să moară tot în tren. La un moment dat, pentru că leşinase şi fusese împuşcat în picior, a fost aruncat cu cadavrele din tren. Totuşi, la Roman, când preşedinta Crucii Roşii, Viorica Agarici, a cerut deschiderea vagoanelor, iar tânărul leşinat a fost aruncat, şi-a adunat puterile şi a început să se zbată. „Ăsta mai mişcă un picior”, a auzit Bernard o voce şi a ştiut că va fi salvat. Viorica Agarici l-a luat, l-a spălat şi l-a „făcut alt om”.
Regizorul, comediile şi comuniştii
După lagărul de muncă de la Călăraşi, Bernard Gropper s-a întors la Iaşi, unde a fost crescut de o creştină. A mers la facultate, a absolvit Conservatorul de Artă dramatică şi, în 1955, a debutat cu comedia „Şi Ilie face sport”. Între timp, s-a mutat la Bucureşti, unde regizorul de teatru Alexandru Finţi l-a botezat „Andrei Călăraşu”. Mărturiseşte că numele evreiesc îi provoacă mai multă durere decât celălalt, pentru că „m-a luat pentru că mă chema Gropper, pentru că eram evreu”.
În 1965, i-a fost adusă o tânără să susţină o audiţie. A fost întrebat ce părere are despre ea. „Dacă vreţi să vă spun sincer, domnişoara este o catastrofă”, a replica Andrei Călăraşu. Avea să afle apoi că tânăra era fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi că avea să plătească cu închisoarea pentru cuvintele lui, dar şi pentru că a refuzat să se înscrie în Partidul Comunist.
La câteva zile după episodul cu audiţia, i s-a propus să devină membru de partid. „Ştiam că un membru de partid trebuie să fie turnător şi am spus că eu nu fac chestii din astea”. „Mai gândeşte-te”, mi-a spus”, şi i-a arătat că nu va putea face film până ce nu se va înscrie în partid. „Dacă torni un om, e ca şi când i-ai tăia o mână”, explică regizorul.
În 1958, a finalizat filmul „Alo, aţi greşit numărul” şi s-a organizat vizionarea pentru membrii Comitetului Central. „S-a pus filmul, n-a râs nimeni, n-a zâmbit nimeni şi am rămas paf”. „Bine, tovarăşe Călăraşu, dumneata, care ne faci filme,să ne faci o comedie?” „La care eu eu am răspuns: ‘Tovarăşe ministru, dumneavoastră râdeţi?” „Dar ce, acum nu râdem?”. „Un fel de râs care nu era râs”, îşi aduce aminte Andrei Călăraşu episodul cu tentă absurdă. Au urmat arestări succesive, în care „tovarăşii” se străduiau prin tot felul de metode să îl facă să devină membru de partid.
Nu a vrut să plece din ţară
În 1965, Andrei Călăraşu a primit un telefon să se prezinte la cabinetul ministrului. I s-a spus că va pleca în Italia să facă un film. Odată ajuns acolo, a fost sfătuit să nu se mai întoarcă în ţară. A plecat în Israel. „Eu n-am vurt să plec din ţară”. S-a întors în România în anii ’80, pentru a realiza un film despre comunitatea evreiască. Regretă şi acum că nu i s-a permis să facă un film despre Pogromul de la Iaşi.
În Israel, a pus bazele televiziunii. Nici măcar nu a fost invitat să facă vizita obligatorie la autorităţile de emigrare, să spună cu ce s-a ocupat în ţară. „Eşti cunoscut, domnule”, i s-a replicat o dată.
În ciuda tuturor lucurilor pe care le-a pătimit în România, tot român se consideră şi se întoarce aici în fiecare an. „”Eu mă consider român de când m-am născut, pentru că aici am învăţat, aici am crescut, aici am învăţat tot ce trebuie să ştiu despre cinematografie, despre televiziune şi am plecat de aici cu lucruri ştiute. Am iubit România, iubesc România. Iubesc şi Israelul, ca pe a doua patrie, dar aici m-am născut, e prima mamă, aici am supt”.
Marele regret al regizorului este că filmele lui nu sunt difuzate şi că, astfel, oamenii uită ce mari actori a avut România.
Vreau să mai fac un film
La 90 de ani, doarme 40 de minute pe nopate şi citeşte 200 de pagini pe zi. Îmi mărturiseşte complice: „Creierul îmi merge grozav, nu mă deranjează că am 90 de ani, pot să fac şi mâine un film. Vreau să mai fac o comedie- un car mortuar, un sicriu, un om care e în sicriu, lume, un marş mortuar, pam-pam, şi, la un moment dat, să se ridice mortul şi să întrebe: ‘Dar ce e jalea asta, fraţilor? Viaţa e frumoasă’ şi începe lumea să danseze”.
El însuşi recunoaşte că, deşi a suferit enorm, în filmele lui, spectatorii nu văd niciodată asta şi, pentru el, a fost un motiv de bucurie.
La soţia lui se uită cu duioşie. Sunt împreună de 64 de ani. Olga era elevă de liceu când s-au cunoscut şi, pentru ea, a făcut şi Dreptul, ca părinţii ei să vadă că „e cineva” şi să accepte căsătoria.
Ce înseamnă antisemitism?
Totuşi, nici măcar acum, după atâta timp, nu poate înţelege de ce există antisemitismul. „Ce înseamnă antisemitism? Că urăşti pe cineva. Cine spune asta e un om înapoiat, un om care nu citeşte. Mai sunt încă oameni care neagă Holocaustul- de exemplu, domnul Şova. Sunt şapte milioane de oameni care au fost împuşcaţi… Am văzut lucruri care pe mine m-au durut foarte mult, oameni care au murit, care au rămas fără nimic. Dar asta e viaţa”. Lăcrimează când îşi aduce aminte de orori. „N-am să-mi explic niciodată”.
Recunoaşterea
Andrei Călăraşu consideră că este apreciat în România, dar nu de toată lumea. Anul trecut, a devenit cetăţean de onoare al oraşului Iaşi, a fost decorat de fostul preşedinte Ion Iliescu şi, anul acesta, a primit o diplomă pentru întreaga carieră, în cadrul Festivalului de Film Evreiesc.
La un moment dat, când era la Sinaia, l-au oprit pe stradă două persoane. Erau medicul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu şi soţia lui, Herman şi Elisabeta Bercovici. A aflat, astfel, că, la lista lungă a admiratorilor săi, îl putea trece şi pe premierul Israelului.
Senin, Andrei Călăraşu glumeşte- e un tânăr de 90 de ani. „90 de ani or fi pe hârtie sau în buletin, dar eu nu socotesc aşa. Multă lume mă întâlneşte şi zice: ‘Maestre, ai 90 de ani sau faci pe nebunul?”.
În 29 iunie 1941, mareşalul Antonescu a cerut deportarea evreilor din Iaşi. Evreii au fost arestaţi. Bărbaţii care au supravieţuit „arestărilor” au fost urcaţi în două trenuri, cu destinaţiile Iaşi-Podu Iloaiei şi Iaşi-Călăraşi. Trenul Iaşi-Podu-Ilioaiei (localitate la 15 kilometri de Iaşi) avea 2700 de evrei, din care 700 au fost debarcaţi vii. Pe ruta Călăraşi, au fost urcaţi 5.000 de evrei, din care au coborât vii aproximativ 1.011, conform datelor Raportului Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, apărut în 2005.
Din 2004, în România se comemorează Holocaustul în data de 9 octombrie, întrucât în 9 octombrie 1941, mareşalul Ion Antonescu a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria.
