O taranca din Bucovina, deportata in 1941, a hotarat sa astearna pe hartie barbariile pe care le-a indurat, doua decenii, in Siberia. Manuscrisul Anitei Nandris are, el insusi, o poveste tulburatoare: ascuns in podul casei, el a ramas – timp de 17 ani – necunoscut membrilor familiei. In 1982, nepotul Gheorghe Nandris il trece granita in Romania ascunzandu-l intr-o sacosa plina cu carnati, ceapa si slanina. Descoperirea de catre vamesi a documentului in care se marturiseau crimele facute de comunisti in Arhipelagul Gulag ar fi insemnat o noua deportare in Siberia. In plin comunism, femeia a gasit puterea de a scrie o carte libera pentru ca nu o interesa nici parerea altora, nici cenzura, nici ortografia. P8 »»
» A scris curat, fara stersatura, nu ca un scriitor profesionist. Cu litera mare a scris numai Tata, Mama si Dumnezeu.
"Prin cate poate trece o fiinta ominiasca fara sa-si dia seama… Eu m-am nascut in anu 1904 in satu Mahala, judetul Cernauti. Am fost sapte frati, sase baieti si eu, o fata. Parintii erau tarani, adica gospodari, cum era timpul pe aici." Cu aceste cuvinte incepe manuscrisul-marturie al Anitei Nandris.
In noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, alaturi de cei trei copii ai sai, minori, femeia a fost aruncata intr-un tren plin de oameni si deportata, pentru 20 de ani, dincolo de Cercul Polar. Privatiunile de tot felul – lipsa hranei si a vestilor de acasa, munca istovitoare, frigul insuportabil, dar si experientele la limita vietii (si-a revenit din coma, fara explicatii si fara vreun sprijin medical) – au fost notate, dupa intoarcerea acasa, intr-un caiet. Odiseea uluitoare a acestui manuscris se intinde pe durata unui sfert de secol.
"Scrie pe hartie tot ce iti amintesti din Siberia"!
La putina vreme dupa intoarcerea din Siberia, in 1965, Anita l-a vizitat pe fratele sau, Ionica, la Bucuresti. "Eram mai multi membri ai familiei stransi in jurul ei si o ascultam cum povesteste. Eu eram reporterul, o provocam, asa cum faci dumneata cu mine acum. Ea relata cu calm, echilibrat, fara ura, dupa cum a si scris. Spunea: «Daca asa mi-a fost scris». O nenorocire se suporta mult mai usor daca te impaci cu ideea ca asa ti-a fost scris… sa induri", spune Gheorghe Nandris, unul dintre nepotii femeii.
Erau primele marturii din viata petrecuta, alaturi de copii, in pustiul Siberiei. Desi vremurile nu erau prielnice pentru o astfel de confesiune, fratele ei, Ion Nadris, i-a pus in bagaje un caiet gros. I-a spus, pe peronul Garii de Nord: "Anito, ia tu caietul asta si ce ne-ai povestit noua scrie pe hartie. Spune intamplari, nume, oameni, tot ce iti amintesti din Siberia". Apoi femeia s-a intors acasa, in satul natal Mahala din Bucovina.
Fratele ii trimitea, la intervale de timp, scrisori in care o indemna sa nu uite sa umple paginile din caietul pe care i-l daduse. Anita avea deja o varsta. Ajunsese la peste 60 de ani, avea nepoti de crescut, o gospodarie de intretinut. Ani de zile, nimeni nu a stiut daca femeia va indeplini rugamintea fratelui. Pana cand…
Ascuns in pod de familie si comunisti
In 1982, Gheorghe Nandris s-a dus in Mahala pentru a-si revedea satul natal. In ultima zi, in timp ce isi facea bagajele, Anita a disparut dintr-o data si s-a intors cu un fel de cartulie. Era chiar caietul dat de fratele Ionica. L-a tinut 17 ani ascuns, sub o grinda, in pod. Daca te prindea cineva cu un asemenea document, in care se marturisea crima comunista, erai trimis direct in Siberia. Femeia se temea pentru familia ei… Daca din intamplare l-ar fi gasit nepotii, si acestia ar fi vorbit cu cineva despre continutul lui, iar comunistii ar fi aflat, risca din nou deportarea.
"Anita mi-a intins caietul si mi-a zis: «Fa tu ce-oi face si trece-l dincolo de granita. Inauntru ai tot ce m-o rugat unchit-o Ionica sa scriu. Iata ca am scris». M-a luat un pic frica. stiam ca trebuie sa trec prin doua randuri de graniceri. M-am gandit insa ca, daca nu trec manuscrisul, atunci riscam sa se piarda. Ramanea uitat prin pod, mancat de mucegai si apa. Anita m-a citit imediat. Zice dintr-o data, uitandu-se direct la mine: «Doar nu ti-o fi frica, Gheorghe». M-a cuprins un sentiment de rusine. Ma simteam un pitic in fata ei, un intelectual fricos. Ea a venit din Siberia si a riscat sa fie deportata a doua oara atunci cand a inceput sa scrie in caiet crimele facute de comunisti", rememoreaza Gheorghe Nandris.
Sfatuindu-se cu sotia, a decis sa puna caietul la vedere, intre slanina, ceapa si pachetul cu mancarea de drum. Granicerul rus a intins mana sa vada ce e in sacosa. A vazut mancarea si celelalte lucruri de toate zilele, si le-a dat libera trecere. De romani a trecut fara probleme.
Scria cu sufletul
In plin comunism, femeia a gasit puterea de a scrie o carte libera pentru ca nu o interesa nici parerea altora, nici cenzura, nici ortografia. Ea povestea intamplarile cu sufletul, dupa cum a si scris, tot cu sufletul.
"A scris curat, fara stersatura, nu ca un scriitor profesionist. A scris din instinctul ei, nu si-a cautat vorbele, expresiile. Cu litera mare a scris numai Tata, Mama si Dumnezeu. Poate ca a scris pentru a-i face o bucurie fratelui mai mare. Poate a simtit si o eliberare. La un moment dat, cred ca i-a facut placere vazand cum se aduna paginile si apare povestea vietii ei. Nimeni nu a povatuit-o cum sa scrie – sa inceapa cu primul razboi mondial, apoi copilaria, tineretea, deportarea", isi aminteste nepotul.
Manuscrisul acestei femei simple, abia stiutoare de carte, a fost publicat dupa un sfert de secol de existenta in "clandestinitate", in 1991, la Editura Humanitas.
Scriitorul Gabriel Liiceanu ar fi declarat, imediat dupa ce a citit manuscrisul: "Ce n-as da sa pot scrie cu atata libertate de cenzura psihica! Sa nu ma intereseze ce vor zice altii."
Lectie» Exercitii de supravietuire
"Eram slabiti din puteri,
ca abia taraiam picioarele dupa noi. Atamparam noi foamia asia cu ce putiam, dar nu mai avia corpul nici un fel de vitamina, caci de acum trecusera ani si noi nu mai vazusem legume sau fructe proaspete. Daca aducia ceva produse uscate, ciapa uscata, usturoi uscat, cartofi uscati, nici asta nu era
pentru lucratori, ci pentru nacialnici. La inceput esiau niste pete vinete pe picior, iti era asa de somn ca mergand pe picioare adormiai. Apoi se imflau gingiile in gura si sa inegriau, dintii se clatinau toti ca margica, parul din cap totul pica. Ni-a spus noua lumea ceia care era adusa cu vreo siapte ani inaintea noastra: mergeti pe tundra si mancati cat mai multe iagade, caci numai cu asta o sa mai potoliti boala aciasta. Iagadele erau niste fructe salbatece, de mai multe feluri, care crestiau pe tundra, dar nu pe
tat locu."
Din manuscrisul Anitei Nandris
Destin
Oamenii nu invata din dramele parintilor
Familia lui Gheorghe Nandris a fost si ea pe lista celor care urmau sa fie deportate. A scapat pentru ca Armata Romana a trecut frontiera si a eliberat Bucovina de sub dominatia rusilor in iulie 1941. Cand s-a rupt frontul la Stalingrad, nu au mai asteptat revenirea rusilor si au plecat in Romania. A trait pentru o vreme la Campulung Muscel, apoi a urmat liceul si Facultatea de Medicina la Radauti. S-a mutat la Cluj, pentru a se stabili apoi la Sibiu. A fost, timp de 11 ani, directorul Spitalului din Sibiu. L-am intrebat daca poate ierta: "Nu port resentimente istoriei. Am un sentiment de amaraciune ca oamenii nu invata din crimele comunismului, din experientele propriilor parinti, din ceea ce se vede cu ochiul liber, din scrierile Anitei, ale lui Ion-Gavrila Ogoranu, ale Elizabetei Rizea. Titlul manuscrisului l-am dat dupa ce m-am framantat mult… cum sa trezesc un impact mai puternic pentru cei care sunt grabiti si trec pe langa vitrinele librariilor. Cartii i-am spus «20 de ani in Siberia». Am dorit sa subliniez ca cele scrise sunt autentice trairi de viata. Unii ar fi putut crede ca sunt inventii si de aceea am acceptat sa se scrie in titlu si
«Amintiri din viata»".
Cum trebuie inteles acest manuscris? "Ar fi o greseala sa se considere ca relateaza doar drama unui om sau a unei familii. Tragedia nu este doar a familiei mele. Simbolizeaza destinul romanilor din Bucovina care au avut o soarta mult asemanatoare cu familia noastra. Anita este reprezentantul unui esantion foarte mare al taranimii bucovinene."
