Publicista Doina Cornea a rămas, după 1989, în memoria românilor, drept o femeie care a luptat în mod real împotriva regimului comunist. Revoluţia a găsit-o în stradă, în bătaia gloanţelor, unde îşi exprima liber opinia, după câţiva ani în care a fost urmărită, anchetată, interogată şi chiar bătută de fosta Securitate. Eforturile ei de a transmite lumii starea reală a vieţii românilor în „Epoca de Aur” şi lupta sa pentru libertate au fost însă apreciate de Papa Ioan Paul al II-lea, care i-a oferit Ordinul Sfântul Grigore cel Mare. Francezii i-au oferit Legiunea de Onoare în grad de Comandor, iar Regele Mihai I i-a oferit Crucea Casei Regale a României în 2009. Virgil Lazăr, veteranul redacţiei din Cluj a României Libere, este jurnalistul care a „însoţit-o” pe Doina Cornea pe parcursul evenimentelor.
N-ar trebui să fie aniversate evenimentele din Decembrie 1989, soldate cu lovitura de stat cunoscută, fără să nu amintim de curajul unei femei slăbuţe, dar cu ochii sclipitori de inteligenţă, şi cu un zâmbet care exprimă bunătate, dar şi hotărâre. Este vorba despre doamna Doina Cornea, cunoscută încă din anii cei mai crânceni ai comunismului, când s-a hotărât să rupă tăcerea şi să împărtăşească lumii întregi, prin intermediul postului de radio „Europa liberă”, situaţia dramatică în care se găsea ţara, nu numai sub raport social-economic, ci, mai ales, prin teroarea prin care a fost subjugat, moral şi material, întregul popor român.
Ei bine, această femeie, cadru didactic la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, şi-a asumat toate riscurile şi a trimis postului de radio prima scrisoare către „cei care n-au încetat să gândească” (1982), în cuprinsul căreia spune, între altele: „Am devenit un popor fără o scară de valori morale şi spirituale. Un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste, stereotipe, omogenizante şi care înăbuşă, prin frecvenţa lor obsedantă, orice deschidere spre adevăr, spre înnoire, spre creaţie”. Citind aceste rânduri, te întrebi, fără să vrei, îngrijorat: ne-am întors de unde am plecat?! Apoi au urmat alte numeroase scrisori precum „Meditaţie asupra posibilităţii unei renaşteri spirituale” sau ciclul de texte adresate tinerilor precum: „Necesitatea întoarcerii la spiritualitate”, „Despre libertatea spirituală”, „Despre înstrăinarea de sine” şi altele. Fiind adevărate bombe mediatice, textele ei au provocat isterizarea aparatului de partid (PCR), dar mai ales a celui opresiv, care, după ce a fost dată afară din facultate, a început s-o ancheteze.
Un model de rezistenţă
Au fost momente în care a fost bruscată, ameninţată, dar Doina Corea a rezistat, şi a fost înconjurată, chiar dacă de cele mai multe ori tacit, de mulţi susţinători şi de familie. În primul rând, i-au stat alături fiul său, Leontin Iuhas, soţul, cât a trăit, şi unii cunoscuţi (av. Vasilescu) sau fiica, Ariadna Combes, căsătorită în Franţa.
Paza bună şi piaza rea
Mi-a povestit un episod edificator în ceea ce priveşte oamenii din jur: unul din poliţiştii care o păzeau în perioada când avea domiciliul forţat, adjutantul şef, Iosif Pătruţ, o întreba când pleca din schimb: „Mâine, când revin, ce să vă aduc: lapte, pâine, de ce aveţi nevoie?” Şi aducea ce i se spunea. Până într-o zi când a uitat tele-radioul deschis şi toată convorbirea lui cu Doinei Cornea s-a auzit la poliţie. Sigur, omul a fost imediat măturat de acolo.
Verticalitatea ei s-a vădit şi după 1989, când Doina Corea nu s-a lăsat păcălită de „democraţia originală”, pe care o proclama bolşevicul Ion Iliescu şi nici n-a încetat să „întineze” comunismul, cum ne cerea acesta. Iar în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 a fost sufletul celor care demonstrau, antrenând după ea sute de oameni. Ba chiar au fost şi episoade spec-taculoase ca acela când a fost rugată de generalul Iulian Topliceanu, comandantul armatei din Cluj, să meargă cu un camion trimis de el la sediul Securităţii şi să oprească revoluţionarii să se înarmeze cu armele găsite acolo, pentru ca să nu se provoace un măcel în Cluj. Doina Cornea s-a dus şi oamenii au ascultat-o şi au depus armele…
Distanţarea de Iliescu
Cât priveşte noul organism creat de Iliescu după 22 decembrie, FSN, deşi a cooptat-o în el şi pe Doina Cornea, aceasta şi-a dat seama curând în ce companie neocomunistă a intrat şi s-a retras cu demnitate din FSN-ul, care, azi, vedem, că numai „salvarea” nu ne-a adus-o. Închei cu afirmaţia că dacă s-ar institui titlul de „Erou al revoluţiei” Doina Cornea l-ar merita cu prisosinţă.
Simbol viu
Doina Cornea a fost asistent universitar la catedra de limba franceză din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. În 1980, a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin reţele de prieteni), „Încercarea labirintului”, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note şi prefeţe. Între 1982 şi 1989, a difuzat 31 de texte şi proteste prin radio „Europa liberă”. În anul 1983 a fost destituită de la universitate, iar urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereş, tatăl senatorului Alexandru Pereş (PDL). Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Braşov răsculaţi la 15 noiembrie 1987, iar apoi au fost arestaţi pentru cinci săptămâni. A fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989, când a participat la manifestările de stradă de la Cluj.
