Ultima modă românească în materie de nuntă, „Dansul pinguinului” nu este o creaţie neaoşă, ci o prelucrare a unui joc şi a unei melodii finlandeze. Dansul se numeşte „jenka”, iar în România a ajuns, cel mai probabil, prin versiunea lui grecească, numită „gianka”. De asemenea, linia melodică a piesei româneşti este inspirată dintr-un cântec finlandez din anii ’50 pe care nordicii dansează jenka.
Cariera americană a „Pinguinului”
Etnomuzicologul Elena Şulea, de la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, certifică această ipoteză, în special în ce priveşte dansul, a cărui istorie este una ramificată şi sinuoasă: „Din Finlanda, jenka a fost promovat ca dans de societate de o şcoală din San Francisco, sub denumirea de «bunny hop», pentru ca imediat să fie preluat de orchestra trompetistului Ray Anthony, care a lansat piesa „The Bunny Hop” în 1952, păstrându-i secţiunea ritmică, nu şi pe cea melodică”. Faptul poate fi probat printr-o secvenţă dintr-un film din anii ’90 cu Johnny Depp, „Cry Baby”. Secvenţa arată o mulţime executând un impecabil „dans al pinguinului” – în realitate, nu era vorba de dansul românesc, ci de „bunny hop”, ruda sa din Statele Unite.
„Astfel, denumirea de «bunny hop» sau «jenka» desemnează azi un stil de dans, nu însă şi o anumită linie melodică. Dansul, în timp, a mai suferit adăugiri de paşi, însă doar cel scenic. Ajuns la germani, jocul este catalogat drept polka; la greci, îl găsim sub numele de «gianka»”, încheie Elena Şulea. Cel mai probabil aceasta este filiera prin care dansul a pătruns în România, în virtutea afinităţilor balcanice şi a rolului de model pe care îl are Grecia în dezvoltările artistice populare orientale de la noi.
Două melodii, una finlandeză şi alta grecească, seamănă cu „Pinguinul”
În ce priveşte muzica, etnomuzicologul este mai rezervat, spunând că e nevoie de săpături mai amănunţite pentru a reconstitui o istorie a piesei. Săpăturile au fost deja făcute de un fost student al etnomuzicologului Speranţa Rădulescu, dirijorul Leonard Boga, care lucrează la un studiu despre „Dansul pinguinului”, în care face o conexiune cu o melodie finlandeză pop din anii ’60: „Există o asemănare frapantă între muzica şi dansul «Pinguinului» şi cele din «Doin’ the Jenka» (1963), a lui Jan Rohde and the Adventures, cântăreţ american de origine scandinavă. După părerea mea, la origine jenka finlandeză e cea pe baza căreia Jan Rohde a compus această piesă, după care cineva a ascultat-o, a prelucrat-o foarte puţin şi a lansat-o sub numele de «Dansul pinguinului»”.
Pe de altă parte, piesa lui Jan Rohde a făcut carieră şi în Grecia, unde, începând din anii ’60, a avut parte de o mulţime de interpretări. Cum există nenumărate exemple de piese cântate de lăutari şi manelişti luate de la vecinii noştri din Balcani, e posibil ca linia muzicală originală a cântecului finlandez să fi ajuns în România via Grecia.
Două formaţii româneşti revendică paternitatea piesei
Nu e clar cine anume a adus dansul şi melodia în România, dar, având în vedere propagarea în regim cvasifolcloric a piesei, este puţin probabil să aflăm. Unul dintre cei care au reclamat, până acum, paternitatea piesei este – conform wikipedia – tubistul Anton Giurgilă, basist într-un taraf din Adjudeni, judeţul Neamţ. Acesta susţine că piesa a fost compusă de el şi de Ioan Ivancea, fostul şef al Tarafului de la Clejani, în anii ’70, şi că în acei ani dansul săltăreţ al „Pinguinului” nu a fost privit cu ochi buni de cei în vârstă. Aşa să stea lucrurile? Etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, expert în muzica lăutărească, se îndoieşte de istoria de zeci de ani a piesei şi a dansului, cu care nu s-a întâlnit vreodată în cercetările sale laborioase de teren din Clejani, începute încă din anii ’80. Nici Leonard Boga nu dă credit istoriei tubistului din Adjudeni: „Dimpotrivă, muzica şi dansul par să fi fost mult «inspirate» din piesa «Doin’ the Jenka»”. Însă nu doar Anton Giurgilă revendică paternitatea piesei, ci şi formaţia Hop Ţop din Tămăşeni. Pe net apar însă două date diferite de „naştere” a piesei – că ar fi fost „înregistrată live la o nuntă în 1997″ sau că ar fi fost „compusă cu 5-6 ani în urmă” (conform unor comentarii de pe trilulilu şi youtube).
Parodii porno şi politice ale piesei
Primele referinţe internautice româneşti ale piesei datează de la sfârşitul anului 2008: un clip de la o nuntă din Adjud, judeţul Bacău. În vara anului 2009, piesa şi dansul fac o carieră fulminantă pe litoral, auzindu-se la majoritatea teraselor şi discotecilor de manele sau cu program mai tradiţional. La sfârşitul anului, melodia este devine acompaniament obligatoriu pentru evenimentele de familie (dar şi pentru cele gen banchet, party organizat etc.), concurând „Braşoveanca” şi „Meneaito”. Din România, piesa ajunge în playlist-urile discotecilor româneşti din străinătate, în special din Spania şi Italia. În iarna anului 2009, manelistul Romeo Fantastick scoate o parodie licenţioasă a piesei, „Să ţi-o împing”. În ianuarie 2010, jurnalistul Mihai Morar scoate o versiune folk, cu versuri de pamflet politic, îndreptată împotriva guvernării Boc („Un pinguin conduce guvernul / Şi totul se mişcă greu, greu, greu”), pornind de la talentul premierului în performarea acestui dans. Melodia a fost adoptată ca simbol protestatar de cei care în aceste zile au manifestat împotriva scăderilor de salarii.
Laura Jiga-Iliescu: „Prosteală de oameni mari”
Cum se explică succesul dansului? Etnologul Laura Jiga-Iliescu, de la Institutul de Etnografie şi Folclor „Ion Brăiloiu”, spune că nu poate fi rupt de caracterul său de dans lejer, amuzant: „În cadrul nunţii tradiţionale, ţărăneşti sau domneşti, există/existau dansuri speciale, rituale sau ceremoniale, fiecare cu semnificaţii legate de trecerea mirilor către statutul de persoane căsătorite, acceptate de comunitate în această nouă postură. Alături de aceste dansuri mai erau cele de divertisment, unele împărţite pe vârste şi genuri. Acest din urmă repertoriu de dansuri este mai flexibil şi mai aproape de ceea ce se numeşte modă schimbătoare. Cum la un moment dat se dansa (şi) polka alături de celelalte dansuri ale vremii, acum se dansează «Pinguinul»”. Astfel de dansuri organizate („aliniate”, în limbajul specialistului nostru) au fost şi „Dansul broscuţelor”, „Răţuşca”, apoi „Braşoveanca”, „Macarena”, „Meneaito”. „Sunt dansuri noi care activează, cred, dorinţa de a mima spectacolul organizat pe scenă (de a arăta că şi noi, la o adică, putem dansa aşa) şi, pe de altă parte, o altă tendinţă la modă – anume, imitarea jocurilor de copii, ca semn al «tinereţii», pe scurt un fel de «prosteală» de oameni mari.”
Mişcări cu substrat sexual
Antropologul Bogdan Iancu spune că succesul dansului s-ar datora şi conotaţiilor sexuale (vizibile în salturile înainte şi înapoi): „Difuziunea atât de rapidă a dansului are de-a face şi cu interpretarea în cheie erotic – să nu zic licenţioasă – a mişcărilor”. Mişcări care, prin paşii caraghioşi de pinguin, sunt întoarse în glumă, încât nimeni nu ajunge să se simtă agresat. Unul dintre clipurile de pe youtube cu cea mai mare expansiune virală este acela în care, la o nuntă, un bărbat de la ţară, beat şi vizibil nepriceput în ale dansului, se împinge cu abdomenul în spatele tipului din faţă, vizibil încurcat de situaţie. Efectul comic, creat involuntar, e irezistibil. Versiunea manelistă a piesei, „Să ţi-o împing”, supralicitează tocmai aceste sugestii licenţioase, dar pierde umorul. Până una-alta, piesa se difuzează ca o epidemie, înregistrând un succes fără precedent în istoria dansurilor de petrecere. Ceea ce ridică o altă întrebare: să fie viitorul românesc al acestui dans la fel de efemer ca al „Răţuştii”, „Trenuleţului” sau „Lambadei”? Leonard Boga înclină spre a doua variantă, pentru că „muzica sa a fost mai bine adaptată stilului românesc de petrecere, spre deosebire de primele – hituri de origine italiană sau latino-americană care au avut succes în formula originală”.
Dansuri organizate («aliniate») au fost şi «Dansul broscuţelor», «Răţuşca», apoi «Braşoveanca», «Macarena», «Meneaito».” Laura Jiga-Iliescu, etnolog
Există o asemănare frapantă între muzica şi dansul «Pinguinului» şi cele din «Doin’ the Jenka» (1963), a lui Jan Rohde and the Adventures, cântăreţ american de origine scandinavă.” Leonard Boga, dirijor
