Botezul Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creştine şi aminteşte de întâlnirea dintre Isus Cristos şi Sfântul Ioan Botezătorul.
Una dintre cele mai vechi şi mai importante tradiţii româneşti este legată de Botezul Mântuitorului. Este vorba de momentul în care Isus Cristos, aflat la începutul activităţii sale de răspândire a Noului Legământ, s-a întâlnit pe malul Iordanului cu Sfântul Ioan Botezătorul. Scena în care Isus Cristos i-a cerut Sfântului Ioan să îl boteze, iar apoi acesta i-a îndrumat pe discipolii săi să îl urmeze pe Mântuitor are semnificaţia unei treceri de la istoria Vechiului Testament la cea a Noului Testament, o trecere care reprezintă o etapă extrem de importantă în conturarea religiei creştine. Acest moment este celebrat an de an de către românii ortodocşi pe stil nou şi de cei greco-catolici în data de 6 ianuarie. Vechimea şi importanţa momentului sunt subliniate şi de diversitatea de tradiţii şi ritualuri legate de această celebrare care, practic, încheie ciclul Sărbătorilor de Iarnă.
Tradiţii pierdute
Pe vremea străbunicilor noştri, Boboteaza era serbată într-un mod cumva diferit de cel în care petrecem noi această sărbătoare creştină. Unele dintre tradiţiile de Bobotează, atestate pe vremea străbunicilor noştri, s-au pierdut în negura timpului. Cu ajutorul mărturiilor de arhivă, istoricii şi etnologii pot să reconstituie unele dintre aceste ritualuri.
Una dintre cele mai spectaculoase tradiţii era, la Cluj, binecuvântarea apelor Someşului. În perioada interbelică, acest ritual era oficiat cu toată solemnitatea de către episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, cel care avea să fie martirizat în temniţele comuniste. Ceremonia este amintită şi în volumul său de memorii, ”Credinţa noastră este viaţa noastră”. Mai întâi, episcopul oficia în Catedrala Schimbarea la Faţă de pe strada Regina Maria, azi Bulevardul Eroilor, sfinţirea apei.
Apa sfinţită era distribuită apoi tuturor credincioşilor care participau la liturghie şi apoi la ceremonia specială. După aceea, cu episcopul în frunte, toţi porneau către podul de pe râul Someşului Mic din zona străzii Regele Ferdinand I. Iuliu Hossu binecuvânta apele râului şi apoi turna puţină apă sfinţită în Someş. La Cluj, această tradiţie a fost întreruptă de arestarea episcopului greco-catolic, ce avea să devină apoi primul cardinal român. Firul întrerupt brutal în 1948 nu a mai fost reînnodat.
În schimb, la Oradea, acest lucru s-a întâmplat, iar episcopul greco-catolic Virgil Bercea binecuvântează apele Crişului, întocmai cum o făceau înaintaşii săi în scaunul arhieresc. La malul Mării Negre, episcopii ortodocşi binecuvântează apele mării, apoi aruncă o cruce din lemn în apă. Tinerii sar în valurile reci ca gheaţa ca să aducă crucea înapoi pe mal, iar cel care reuşeşte acest lucru este răsplătit cu bani, cu fructe şi cu colaci.
Crucea de gheaţă
În anumite comunităţi, apa sfinţită era turnată şi în apa de băut a animalelor din gospodărie. Acest gest avea şi semnificaţia recunoştinţei faţă de animalele care au primit Familia Sfântă în peştera lor din Betleem, acolo unde a venit pe lume Mântuitorul Isus Cristos. În unele dintre satele din sudul ţării, oamenii tăiau o cruce din gheaţa râurilor, apoi o aduceau în curtea bisericii, unde era adusă apa sfinţită spre a fi împărţită oamenilor. Crucea de gheaţă era binecuvântată de preot, iar apa sa, după ce se topea, pătrundea în pământ şi îl purifica şi pe acesta. În Bucovina are loc şi un ritual de purificare a aerului. Pe culmile dealurilor din jurul satului, flăcăii aprind ruguri de crengi şi de frunze, iar flăcările, care amintesc de flăcările credinţei, purifică văzduhul.
