» Castelul Huniade din Timisoara este, de peste un an, in reparatii capitale. Cladirea aflata in centrul orasului este cel mai vechi imobil functional al Timisoarei. Castelul medieval gazduieste Muzeul Banatului.
Un amplu proiect de reabilitare a Castelului Huniade, fosta resedinta a regelului Carol Robert de Anjou, a fost inceput la finele anului 2006, cu ajutorul financiar al Consiliul Judetean Timis si al Ministerului Culturii. O parte dintre modernizari au fost terminate, o aripa a muzeului fiind deschisa pentru public, dar marile schimbari sunt preconizate sa dureze mult timp de acum incolo, pentru a readuce cladirii titulatura de castel. Presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, a declarat ca luna viitoare se va finaliza o etapa importanta, si anume consolidarea fundatiei imobilului, lucrare care, daca nu ar fi fost executata, s-ar fi ajuns la prabusirea zidurilor. Pentru anul in curs, din bugetul administratiei locale se vor aloca aproape 1,5 milioane de lei pentru realizarea unor studii necesare etapelor viitoare si peste 1,7 milioane de lei pentru consolidari.
Specialistii au constatat ca peretii cladirii multiseculare se tasau inegal, din cauza panzei freatice care scazuse dramatic in anii ’70, iar pilonii de stejar care sprijineau fundatia putrezisera. Totodata, latura de nord-vest a cladirii si boltile erau traversate de fisuri foarte mari. In etapa initiala a santierului, la baza fundatiei au fost implantate peste 400 de sonde, prin care s-au injectat materiale speciale pentru stabilizare. Lucrarile de consolidare au mai cuprins eliminarea structurilor grele, a planseelor grele de beton turnate in anii ’50, care puneau in pericol rezistenta imobilului. Pentru consolidare s-a realizat un proiect modernist, folosind ca materiale metalul si sticla, mult mai usoare si mai fiabile. Proiectul de consolidare a Castelului Huniade a fost realizat de Facultatea de Arhitectura, sub coordonarea Lilianei Rosiu, membru in Comisia Nationala a Monumentelor Istorice. Ultimele investitii pentru consolidarea castelului au avut loc in urma cu peste 50 de ani.
Fortificatie de pamant
Castelul Huniade dateaza cu aproximatie din secolul al X-lea. Istoricii o descriau ca pe o cetate inaltata dupa modelul fortificatiilor din pamant amestecat cu pietre. In imediata sa apropiere se inaltau diguri de pamant acoperite cu iarba, dupa care erau santurile umplute cu apa. Cetatea Timisoarei in forma ei originala a fost un castru imprejmuit de apa Timisului, rau care avea mai multe brate ce formau insule, mlastini, tufisuri, papuris. Vechea cetate s-a ridicat pe o suprafata cuprinsa intre doua brate ale Timisului, iar peste santuri pline cu apa erau trase poduri care se ridicau seara la o anumita ora.
Intre 1307 si 1315 zidurile sale au fost intarite din dorinta regelui ungar Carol Robert de Anjou. El a stat in aceasta resedinta pana in anul 1323, cand s-a mutat la Buda. Dupa mutarea resedintei regale, zidurile cetatii incep sa fie neglijate. Dupa descoperirea prafului de pusca si a bombardelor, sistemul de lupta si de aparare al cetatilor s-a modificat. In locul intariturilor de nuiele s-au facut obstacole puternice din stejar, cu doua-trei randuri de santuri de aparare. Pe zidurile cetatii au fost amplasate tunuri, iar in pereti au fost decupate mici ferestre pentru bataia pustilor, tunurilor si altor arme de razboi.
Huniade a dat numele castelului
Cel care a transformat cetatea Timisoarei, adaptand-o la cerintele timpului, a fost romanul Ioan Corvin (sau Iancu de Hunedoara, din familia Huniazilor). El a transferat in incinta castelului populatia formata din romani si sarbi, care pana atunci locuiau in afara zidurilor. Cetatea Timisoarei din timpul Huniazilor avea patru porti: poarta Transilvaniei sau a Caransebesului, poarta Lipovei sau poarta Praico, poarta Aradeana si poarta Turnului de apa. Castelul si fortificatia interna, alcatuite dupa conceptul intariturilor din Evul Mediu, aveau mai multe bastioane si turnuri. Accesul in cetate se facea prin trei porti: cea de rasarit, care ducea spre Insula, cea de apus, sau poarta Tata, si cea de nord, care ducea spre o alta insula a raului Bega.
Resedinta a prefectilor
Castelul lui Ioan Huniade servea ca locuinta si s-a zidit in mijlocul cetatii, pe fundatiile Palatului regal Anjou. Dupa moartea lui Matei Corvin Huniade, castelul regal a devenit resedinta prefectilor de Timis, pana in anul 1552, cand Timisoara ajunge sub stapanirea turceasca. Asa a ajuns sa fie sediu pentru pasa, iar intre secolele al XVIII-lea si XX-lea a fost cazarma si arsenal de artilerie.
Istoricul Nicolae Iliesiu descria intr-o monografie a orasului ca "ferestrele, terminate in arc in plin, cu decoratie neogotica deasupra, au luat locul orificiilor pentru piesele de artilerie, iar fatada a fost realizata in caramida aparenta. Primul etaj, construit pe inaltimea a doua caturi normale, contine doua sali boltite in stil neogotic, una cu trei nave, iar cealalta cu doua ce sunt construite din caramida si sustinute de un sir de coloane masive. Cladirea se termina in plan vertical printr-un etaj mansarda, iar din punctul de vedere al plasticii exterioare, in partea superioara a fatadei se afla un coronament crenelat. Turnul castelului este de forma rectangulara, de mica inaltime, cu ferestre mici, si decorat cu creneluri la extremitatea superioara, astfel incat acoperisul nu este vizibil. Intrarea principala a fost modificata si este flancata de doi pilastri masivi ce au in partea superioara cate o colectie de arme specifice Evului Mediu, care contribuie la aspectul gotic al castelului. Cele doua capete ale fatadei principale sunt prevazute cu rezalite ale caror colturi sunt accentuate printr-o imitatie in tencuiala a sistemului constructiv din piatra".
Ziduri de un metru
Constructia a fost realizata probabil de catre constructori italieni, ramasi necunoscuti. Cladirea este mentionata si in prima monografie a Timisoarei, scrisa de unul dintre primarii ei din secolul al XIX-lea, Johann Nepomuk Preyer. Suprafata totala construita a castelului este de 9.500 de metri patrati. Are 155 de incaperi, unele dintre ele avand suprafete de pana la 600 de metri patrati. Grosimea zidurilor variaza de la un metru la zidurile exterioare la 60 de centimetri pentru zidurile interioare. Inaltimea diferitelor incaperi ale muzeului difera de la una la alta, avand valori intre 4 si 7,5 metri. Parterul este construit cu bolte. Acest fapt si grosimea zidurilor au impiedicat prabusirea imobilului.
In 1849, in timpul unui asediu al otomanilor, castelul a fost distrus din temelii de bombardamente si de foc. Edificiul a suferit numeroase modificari, pastrandu-si insa organizarea in jurul unei curti patrulatere, pozitia turnului-donjon si "sala cavalerilor", regasita si la resedinta Huniazilor de la Hunedoara. Cea mai mare modificare s-a realizat in anul 1856, prin refacerea fatadei principale intr-o maniera romantica.
» Piese furate de militari
Primele colectii de arta au fost expuse in iulie 1872, iar muzeul a fost deschis pentru public pentru prima oara abia in 1889. In timpul primului razboi mondial multe piese din colectiile muzeului au fost furate de trupele militare sarbe si de autoritatile maghiare. Aceste colectii au fost imbogatite mai tarziu de Gheorghe Postelnicu si de Ioachim Miloia, ultimul fiind director al Societatii de Istorie si Arheologie intre 1928 si 1940. In perioada interbelica, in 1937, muzeul s-a mutat o perioada in cladirea Operei Romane, din cauza lipsei de spatiu. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, colectiile muzeului au fost din nou saracite, de data aceasta fiind furate de trupele sovietice aflate in Timisoara. In 1946 castelul i-a fost atribuit oficial Muzeului Banatului de catre prim-ministrul acelei perioade, Petru Groza.
In prezent, Muzeul Banatului detine ca tezaur un imens material arheologic si piese de muzeu care atesta continuitatea neintrerupta de locuire pe teritoriul Banatului, din preistorie si pana in epoca moderna. Actualmente muzeul reuneste cateva exponate unicate in Romania si in sud-estul Europei.
