1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodAutostrada Arad s-a proptit în sediul Sanepidului

Autostrada Arad s-a proptit în sediul Sanepidului

Lucrările, parte a Coridorului IV de transport pan-european care trebuia definitivată în acest an, s-au oprit deoarece statul nu a reuşit să asigure Direcţiei Sanitar-Veterinare un nou sediu.

Lucrările de construire a centurii Arad, 12,5 kilometri lungime, nu vor fi definitivate în acest an, după cum se prevede în contractul semnat cu constructorii Porr-FCC, ca urmare a faptului că de doi ani trei instituţii ale statului, nu se înţeleg. Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, subordonată primului, şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară nu găsesc o soluţie pentru mutarea sediului Direcţiei Sanitar-Veterinare Arad, situată fix pe traseul autostrăzii. „Constructorii au ameninţat că, dacă problema sediului nu se va rezolva cât de repede, vor face lucrările până lângă sediul direcţiei, după care se vor opri acolo”, ne-au declarat surse din cadrul proiectului, care au solicitat anonimatul. Actualul sediu al DSV Arad este o clădire cu un etaj, care are o suprafaţă de 809 metri pătraţi construiţi, iar lotul de teren ocupat este de 6.378 metri pătraţi.

Un contract „inovativ”

Potrivit contractului semnat cu constructorii, o inovaţie după cum se vede în domeniu, aceştia au sarcina de a demola vechea construcţie şi totodată obligaţia de a construi autorităţii un nou sediu. Contractul prevedea că terenul necesar va fi pus la dispoziţie de CNADNR, iar constructorul va suporta costurile construirii unui nou sediu, acestea fiind incluse în oferta sa prin care a câştigat licitaţia. Acum doi ani Consiliul Judeţean Arad a emis o hotărâre prin care punea la dispoziţie pentru ridicarea noii clădiri o suprafaţă de 6.378 metri pătraţi, însă aceasta a fost refuzată de către DSV Arad. Direcţia a obiectat că terenul în cauză se află în gardul unui penitenciar, faţă de care trebuie lăsată o zonă de siguranţă de 20 de metri, fapt pentru care suprafaţa finală ar fi diminuată. În final s-a găsit fostul sediu al firmei Edil Construcţii din Arad, scos la licitaţie de către BRD, pentru datorii ale firmei către bancă, şi care ar trebui cumpărată de constructor.

O soluţie doar pe hârtie

Găsirea pe hârtie a unui nou sediu al DSV nu rezolvă problema. „Constructorul nu poate să cumpere o clădire privată pur şi simplu. Cui i-o va preda, deoarece DSV vrea o clădire care să îndeplinească două cerinţe, anume să aibă aceeaşi suprafaţă cu cea demolată şi să aibă acelaşi statut, adică să fie în proprietate publică? Dumneavoastră v-aţi ceda casa în care sunteţi proprietar pentru a vă muta cu chirie?”, explică dilema juridică a schimbului un director al CNADNR care a solicitat anonimatul. Ministerul Transporturilor trebuie să îşi dea acordul asupra achiziţiei şi să treacă după cumpărare imobilul în proprietatea publică, însă nici un pas în această direcţie nu a fost făcut. Astfel, constructorul-cumpărător nu are nici o garanţie că nu va rămâne pe cap cu imobilul. „Nu semnez nimic. Nu sunt de acord cu nici un proiect de hotărâre de guvern până clădirea cea nouă nu este cumpărată şi semnate actele adiţionale. Nu pot să semnez, ei să nu mai cumpere sau să nu o mai amenajeze şi atunci rămân în stradă”, spune şi Gheorghe Ban, directorul DSV Arad.

Transporturile nu prea ştiu ce conţine contractul

Fără a cunoaşte detaliile de mai sus, Gheorghe Ban, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare Arad, trage speranţe şi povesteşte cum se va muta el cu întreaga direcţie într-o altă locaţie în doar câteva luni. Potrivit hotărârii de guvern privitoare la sediul DSV Arad, mutarea direcţiei (şi deci continuarea autostrăzii) nu poate avea loc decât după ame¬najarea noului sediu. Gheorghe Ban acuză Ministerul Transporturilor şi pentru necunoaşterea conţinutului contractului de construire a autostrăzii.

El povesteşte că în urmă cu câteva luni a primit o adresă de la Ministerul Transporturilor prin care era anunţat că din lipsă de fonduri nu se va mai investi nici un ban în nici o clădire nouă, ca şi cum efortul financiar ar fi al statului şi nu al constructorului.

Eusebiu Pistru şi Gheorghe Falcă (primul – secretar de stat în Transporturi, al doilea – primar al Aradului) au explicat CNADNR că în contract sunt prevăzute şi sumele de bani în cazul clă¬dirilor care trebuie mutate în altă parte. Ca să îi convingă, cei doi au cerut prin fax contractul şi l-au arătat oficialilor ministerului.

Ca să fie situaţia cât mai încâlcită şi ca să demonstreze că într-adevăr nu au înţeles nimic din contract, Compania de Autostrăzi condusă de pupila ministrului Boagiu, Liviu Costache, a trimis acum câteva zile o adresă prin care cere DSV Arad să îi elibereze 6.378 metri pătraţi din teritoriul actual al Direcţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă