Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Athenagoras, de origine aromână, a ridicat anatema pusă pe Biserica Catolică la Marea Schismă din 1054. Una dintre personalităţile cele mai importante ale istoriei are rădăcini româneşti. Este vorba despre Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Athenagoras – de origine aromână -, cel care a restabilit bunele relaţii dintre Bisericile Ortodoxă şi Catolică. Athenagoras şi Papa Paul al VI-lea au ridicat solemn, în anul 1965, anatemele reciproce din 1054, care au produs schisma dintre Biserica Răsăritului şi cea a Apusului.
Fiu de medic aromân din Epir
Numele de mirean al Patriarhului ortodox Athenagoras este Aristotel Spiru. El era fiul medicului din satul aromân Vasilikon, de lângă oraşul Ioannina din Epir (Grecia). Tatăl său se numea Matei Spiru şi era unul dintre cei mai respectaţi membri ai comunităţii aromâne din nordul Greciei. Aristotel Spiru a venit pe lume în sărbătoarea Bunei Vestiri, pe 25 martie 1886, când provincia făcea parte încă din vechiul Imperiu Otoman. Aristotel Spiru a rămas fără mamă la vârsta de 13 ani. Tânărul adolescent a fost profund şocat de acest eveniment, de aceea a decis să-şi închine viaţa lui Dumnezeu. Drept urmare, la vârsta de 16 ani a devenit elev al Şcolii Teologice din Halki a Patriarhiei Ecume-nice a Constantinopolului. În anul 1910, Aristotel Spiru a devenit diacon şi şi-a luat numele de Athenagoras. Ulterior, el a devenit arhidiacon şi secretar al arhiepiscopului Atenei, Meletios, după o perioadă petrecută pe Muntele Athos, la mânăstirile din republica monahală. În anul 1922, Athenagoras a fost ales episcop şi mitropolit de Corfu, deşi încă nu fusese sfinţit preot. Nu a stat multă vreme în această funcţie deoarece, în anul 1930, el a fost desemnat arhiepiscop al ortodocşilor din America de Nord şi de Sud. Arhiepiscopul Athenagoras avea o misiune foarte grea. El trebuia să împace diferitele facţiuni din cadrul bisericii ortodoxe, care formaseră două eparhii rivale. Athenagoras a reuşit să împace cele două tabere, după ce a reunit cele două eparhii într-o singură arhieparhie, iar pe cei doi episcopi rivali i-a transformat în episcopi auxiliari, fără jurisdicţie proprie.
Cu Air Force One către tronul de patriarh
În perioada în care a condus biserica ortodoxă din cele două Americi, el a fondat una dintre cele mai prestigioase şcoli teologice de peste Ocean, Şcoala „Sfânta Cruce” din SUA. Tot în această perioadă, aromânul a legat o prietenie de durată cu viitorul preşedinte american, Harry Truman. De altfel, în ia-nuarie 1949, când Athenagoras a plecat din Statele Unite spre Istanbul, pentru a lua în primire tronul patriarhal în care fusese ales din noiembrie 1948, preşedintele Harry Truman i-a oferit, pentru călătorie, avionul personal, adică celebra aeronavă Air Force One, rezervată preşedinţilor americani.
Patriarhul Athenagoras a putut fi ales pentru că el păstrase şi cetăţenia turcă, cu care se născuse. Potrivit unei legi edictate de Turcia lui Kemal Ataturk în anul 1922, persoanele care ocupă tronul de patriarh în Constantinopole trebuie să fie neapărat cetăţeni turci prin naştere. Practic, această lege, care a rămas în vigoare până astăzi, era o reacţie la conflictul dintre Grecia şi Turcia, pornit în secolul al XIX-lea. Turcii au vrut să preîntâmpine situaţia în care o persoană cu puternice aspiraţii naţionaliste greceşti să devină conducătorul spiritual al creştinilor din Turcia.
Relaţia cu diaspora
În vremurile tulburi de după cel de-al doilea război mondial, când graniţele Europei de Est erau redesenate, aromânul Athenagoras era o foarte bună soluţie de compromis. Istoricul clujean Ovidiu Pecican spune că „Athenagoras a fost un fel de Nicolaus Olahus al ortodoxiei, pentru că este primul etnic român care a ajuns într-o funcţie de o asemenea importanţă”. De altfel, Athenagoras nu şi-a uitat originile. În perioada în care el era patriarh ecumenic, adică liderul spiritual al ortodocşilor din întreaga lume, el a preluat sub oblăduirea sa o mulţime de parohii ortodoxe româneşti din diaspora. Aceste parohii respingeau legăturile cu Sfântul Sinod de la Bucureşti după instaurarea regimului comunist, care îl adusese în fruntea Bisericii Ortodoxe Române pe prietenul dictatorului Gheorghe Gheor-ghiu-Dej, patriarhul Justinian Marina. Ortodocşii români din Occident îl numeau pe acesta „patriarhul roşu”. Iniţial, liderul diasporei ortodoxe româneşti era mitropolitul Visarion Puiu. După ce acesta a fost caterisit, adică pedepsit şi scos din treapta preoţiei, de către Sinodul din Bucureşti, parohiile româneşti din Europa Occidentală au căutat o cale să-şi reglementeze starea canonică.
„Am cerut să intrăm în dependenţa canonică a Patriarhiei din Constantinopole. Patriarhul Athenagoras, despre care se spunea că este aromân, a acceptat imediat. El a trimis o scrisoare prin care ne oferea posibilitatea să optăm noi, ortodocşii români din Germania, în dependenţa unui mitropolit cu sediul în Anglia sau să depindem direct de Sanctitatea Sa”, îşi aminteşte Nicolae Russu, un român care a locuit în Germania în perioada comunistă. De altfel, patriarhul ecumenic a încercat să reglementeze din punct de vedere canonic situaţia comunităţilor ortodoxe din diaspora, formate din oameni alungaţi din ţările lor natale de către comunişti. El a dat un decret prin care toate aceste comunităţi treceau direct sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopole. Acest decret a servit drept bază juridică pentru desprinderea multor parohii din Europa Occidentală de sub jurisdicţia canonică a patriarhiilor controlate de ierarhi comunişti. Însă el nu a fost recunoscut de multe dintre bisericile ortodoxe autocefale, care l-au acuzat pe Athenagoras că ar vrea să obţină în lumea ortodoxă un statut asemănător cu cel al Papei din Biserica Catolică. Pentru a pune la cale o reconciliere generală în lumea ortodoxă, Athenagoras a convocat trei concilii panortodoxe, în Insula Rhodos, în anii 1961, 1962 şi 1964.
Părintele Scrima – legătura dintre biserici
Ultimul a fost cel mai important. În ciuda opoziţiei unor clerici, patriarhul ecumenic a decis să deschidă calea reconcilierii cu Biserica Catolică. El s-a întâlnit în acel an cu Papa Paul al VI-lea la Ierusalim şi amândoi au decis să facă un gest istoric. Drept urmare, pe data de 7 decembrie 1965, prin decrete citite simultan în Catedrala papală San Pietro din Roma şi în Cate-drala patriarhală Sfântul Gheorghe din Ierusalim, Papa Paul al VI-lea şi patriarhul ecumenic Athenagoras au ridicat bulele reciproce de excomunicare care au produs Marea Schismă din anul 1054 între ortodocşi şi catolici. „A fost un pas extraordinar, un moment providenţial. A fost triumful iubirii asupra dezbinării. Păcat că cei care stăteau în spatele Sanctităţilor Lor nu au avut curajul să meargă şi mai departe”, spune PS Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla. Însă şi în acest pas un alt român a avut un rol major. Este vorba de părintele Andrei Scrima, unul dintre prietenii Patriarhului Athenagoras. Părintele Andrei Scrima provenea tot dintr-o familie aromână, stabilită în Harghita. Părintele Scrima emigrase în Occident după ce primise o bursă de studii în India, oferită chiar de vicepreşedintele acestei ţări, uimit de bogatele cunoştinţe ale părintelui Scrima despre această ţară. Patriarhul Athenagoras l-a cunoscut pe părintele Scrima în anul 1960, la Paris. El i-a oferit eminentului teolog român rangul de arhimandrit, iar apoi părintele Andrei Scrima a devenit reprezentantul personal al patriarhului la Conciliul Ecumenic Vatican II, în care Biserica Catolică a decis să deschidă porţile dialogului cu Biserica Ortodoxă. Practic, părintele Andrei Scrima a intermediat legăturile dintre cei doi lideri ai creştinătăţii.
Românii şi aromânii, acelaşi popor
Românii şi aromânii sunt, de fapt, acelaşi popor. Aromânii reprezintă ramura sudică a romanităţii orientale, iar românii, ramura nordică. În Evul Mediu, cele două ramuri ale poporului român au fost separate prin aşezarea slavilor în Valea Dunării. De aceea, dialectele vorbite de ei au evoluat separat, însă, potrivit celor mai mulţi lingvişti, nu este vorba de două limbi separate.
Andrei Scrima, teologul secolului XX
Andrei Scrima este considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ai secolului XX. El a des-coperit credinţa trăită în „Rugul aprins”, un concept care a împrospătat teologia ortodoxă. După ce s-a stabilit în Occident şi după ce a devenit prietenul patriarhului Athenagoras, Andrei Scrima a predat inclusiv la un colegiu al călugărilor dominicani, catolici, din Franţa, dar şi la Universitatea Franceză din Beirut. A fost arhimandritul unei mânăstiri ortodoxe din Liban. Părintele Scrima a fost înmormântat în anul 2000 la Mânăstirea Cernica.
Acuzat de erezie
Deschiderea ecumenică a Patriarhului Athenagoras şi îmbunătăţirea relaţiilor cu Biserica Catolică au stârnit mânia unor extremişti. Aceştia îl numesc pe Athenagoras „patriarhul eretic” pentru a fi ridicat excomunicarea din 1054. Lui Athenagoras i s-a reproşat tocmai deschiderea faţă de catolici.
Primus inter pares
Demnitatea de patriarh ecumenic al Constantinopolelui este cea mai importantă din lumea ortodoxă. El nu are statutul unui papă, ci este primul între egali, adică are o întâietate onorifică asupra liderilor celorlalte biserici ortodoxe autocefale. De la căderea Imperiului Otoman, Turcia nu a recunoscut acest titlu, ci doar pe acela de „patriarh ortodox de Fanar”, după numele cartierului din Istanbul în care îşi are sediul Patriarhia Ecumenică. O decizie recentă a CEDO a restabilit însă acest titlu, în mod oficial.
Papa Paul al VI-lea şi patriarhul ecumenic Athenagoras au ridicat bulele reciproce de excomunicare.
