» Dupa mai bine de doi ani de la inceperea lucrarilor la tronsonul de autostrada Bucuresti-Ploiesti, nici un metru de drum nu este inca asfaltat. Termenul initial, anul 2009, anuntat in mandatul fostului ministru al Transporturilor Ludovic Orban pentru finalizarea lucrarilor a fost devansat cu inca un an. Autoritatile promit ca in iunie-iulie 2010, daca finantarile vor fi suficiente, am putea circula cu autovehiculele pe un segment de cateva zeci de kilometri din Autostrada Bucuresti-Brasov. Presedintele tarii si primul-ministru au fost saptamana trecuta pe santierul viitoarei autostrazi, iar declaratiile privind stadiul lucrarilor au fost similare: se lucreaza de zor si mai avem doar un an pana la darea in folosinta a tronsonului Autostrazii Bucuresti-Ploiesti. Pentru a observa stadiul lucrarilor, o echipa a ziarului s-a deplasat la fata locului, in punctele de lucru ale autostrazii.
Pana in primul trimestru al anului, constructorii si oficialii din Ministerul Transporturilor argumentau ca intarzierile la lucrarile Autostrazii Bucuresti-Ploiesti sunt datorate in principal problemelor legate de exproprieri. In prezent procedurile de expropriere fiind mult simplificate, constructia autostrazii poate inainta mai lejer, iar singurele dificultati care mai sunt invocate sunt doar cele legate de finantare.
In prima portiune a autostrazii, intre Bucuresti si Moara Vlasiei, care insumeaza 19,6 kilometri, constructor este consortiul Pizzarotti-Tirena Scavi. Lucrarile de santier avanseaza in patru puncte de lucru, incluzand atat constructia unor poduri si pasarele, cat si portiuni de kilometri intregi unde se lucra de zor la terasament. Fata de luna martie, schimbarile din zona sunt vizibile. Turnarea betoanelor pentru piloanele de la podul ce traverseaza balta Cretuleasca e incetinita de descoperirea unui sit arheologic.
Pe o portiune a traseului, zeci de muncitori, macarale, camioane, buldozere si dispozitive de turnat betoane fac un zgomot de nedescris, sub un nor de praf ridicat de rotile utilajelor. In continuarea viitoarei autostrazi, traseul e intrerupt brusc de o linie imaginara care delimiteaza terenul unde lucreaza in liniste arheologii la decopertarea celor peste o suta de morminte din necropola medievala.
Localnicii din stefanesti care in urma cu un an se opuneau cu inversunare exproprierilor, reclamand ca despagubirile erau sub pretul pietei, au acceptat situatia si, in mare parte, au incasat banii. "N-am avut ce sa facem, oricum lucrarile incepusera pe teren fara sa fim atentionati. Acum o luna am acceptat banii pe terenul expropriat", ne-a declarat Nicu stefan, proprietar de teren in stefanesti, pe al carui fost teren de la Cretuleasca trece autostrada.
Asfaltarea de toamna
Si in celelalte comune de pe traseul Autostrazii Bucuresti-Ploiesti se lucreaza pe mai multe portiuni ale viitoarei autostrazi. Langa Moara Vlasiei si Gruiu se efectueaza diverse lucrari la terasament. Andrei Filip, primarul comunei Moara Vlasiei, spune ca sunt in lucru 6-7 kilometri din autostrada. "La Padurea Surlari, unde au fost probleme, la inceperea lucrarilor, din cauza zonei protejate Natura 2000, s-au obtinut avizele si s-au facut defrisari. Probabil ca vor incepe si aici lucrarile in curand", ne-a declarat Andrei Filip. La Moara Vlasiei au existat nu mai putin de 900 dosare de expropriere, insa autoritatile locale afirma ca acestea nu mai incurca acum in nici un fel continuarea lucrarilor, printr-o hotarare de guvern fiind aprobata exproprierea intregului traseu al autostrazii. Eventualilor nemultumiti de pretul oferit pe terenuri le mai ramane doar calea judecatoriei, fara a se mai putea opune exproprierii propriu-zise.
La Vlasiei, unde lucrarile sunt executate de Euroconstruct, se lucreaza de asemenea la terasamentul autostrazii pe o lungime de cativa kilometri. Daca in august anul trecut si in martie anul acesta nu era nici un semn ca s-ar lucra pe santier, in prezent zeci de camioane, buldozere si compactoare sunt in plina activitate.
In punctele de lucru ale companiei UMB din zona Tancabesti, lucrarile se desfasoara in acelasi ritm intens ca la inceputul anului. Reprezentantii firmei afirma ca in toamna acest tronson va fi asfaltat si ca activitatile pe santier ar putea fi mult accelerate daca ar exista finantare permanenta.
In zona localitatii Barcanesti, la sfarsitul anului trecut si in primele luni ale anului curent defrisarille de paduri, dar si procedurile de expropriere a unor imobile apartinand atat persoanelor fizice, cat si autoritatii locale au intarziat o buna bucata de timp lucrarile de santier. In prezent, pentru expropriati nici nu se mai pune problema (ca in urma cu un an) de a li se construi alte locuinte; ei au primit in cont sume de bani pentru exproprierea caselor si locuintelor. In zona podului autostrazii ce traverseaza DN1, cativa localnici disperati refuza sa-si paraseasca locuintele, justificand ca sumele primite sunt foarte mici.
"In casa locuim noua persoane. Pentru teren am primit 30.000 lei, iar pentru casa ni s-au oferit 110.000 lei. Cu banii astia nu avem unde sa ne mutam; nu gasim o casa cu banii astia. Am refuzat sa plecam din locuinta, am fost dati in judecata si am primit trei citatii pentru evacuare in ultima perioada", ne spune, plangand, Afina Savu din Tancabesti. Langa casa femeii, constructorii au demolat celelalte constructii si au turnat pilonul podului peste DN1 chiar in calcanul unei case expropriate.
De la o centura la alta
Adrian Ionescu, directorul Directiei Infrastructura Rutiera din cadrul Ministerului Transporturilor, afirma ca in toamna se vor asfalta 30 kilometri din tronsonul Autostrazii Bucuresti-Ploiesti. "Cei 30 de kilometri din portiunea Moara Vlasiei-Ploiesti vor fi asfaltati in toamna, insa nu vor fi circulabili. Abia anul viitor, prin iunie-iulie, se va putea circula pe toata portiunea Bucuresti-Ploiesti, intre centurile celor doua orase."
Portiunea autostrazii care pleaca din Bucuresti pana la centura – vreo 5-6 kilometri – nu va fi executata in acest an. Abia in 2010 va incepe constructia acestui segment, cu termen de finalizare in anul 2011. Viitoarea Autostrada Bucuresti-Brasov este impartita in patru tronsoane: Bucuresti-Moara Vlasiei, Moara Vlasiei-Ploiesti, Ploiesti-Comarnic si Comarnic-Brasov. Lungimea totala a autostrazii ar urma sa fie de aproximativ 164 km. Specialistii afirma ca intreaga Autostrada Bucuresti-Brasov nu va putea fi terminata mai devreme de anul 2013.
130 de morminte la picioarele podului
Un complex de locuire si o necropola cu 130 de morminte datate sfarsitul sec. XVI-prima jumatate a sec. XVII au fost descoperite chiar la picioarele podului viitoarei autostrazi ce trece prin stefanesti, la balta Cretuleasca. Corina Bors, de la Muzeul National de Istorie a Romaniei, care coordoneaza lucrarile arheologice din zona, ne-a spus ca lucrarile de cercetare arheologica au inceput in luna mai si vor continua pana in prima jumatate a lunii august. "Aici, in zona Cretuleasca, unde este un sit arheologic, a fost descoperita necropola medievala de inhumatie si au fost deja cercetate 100 de morminte. La nord de necropola exista un complex de locuire din perioada medievala timpurie (cultura Dridu). Scheletele din morminte si inventarul gasit se scot, se cerceteaza si se depoziteaza la Muzeul National de Istorie, apoi se publica rezultatele cercetarii", ne-a declarat Corina Bors.
Cei 30 de kilometri din portiunea Moara Vlasiei-Ploiesti vor fi asfaltati in toamna, insa nu vor fi circulabili. Abia anul viitor, prin iunie-iulie, se va putea circula pe toata portiunea Bucuresti-Ploiesti, intre centurile celor doua orase." Adrian Ionescu, directorul Directiei Infrastructura Rutiera – Ministerul Transporturilor
Cu banii primiti din despagubirile pentru terenul expropriat si casa care urmeaza sa fie demolata nu putem cumpara nimic. Am refuzat sa parasim locuinta si am fost dati in judecata pentru evacuare." Afina Savu, locuitor din Barcanesti