Soarta micilor producători din agricultură, evoluţia preţurilor şi identificarea responsabilităţilor au constituit tema unei noi dispute între preşedinte şi premier. Preţurile au scăzut accelerat, pe fondul producţiei bune, până la 650-750 lei/tona de grâu, în funcţie de zona de provenienţă.Tendinţa de scădere este însă prezentă la nivel global, cotaţiile bursiere de la Londra şi Chicago fiind cu „doar“ 15% mai sus. Principalii perdanţi nu sunt însă producătorii, ci proprietarii cu terenuri arendate.
Starea agriculturii a fost temă de dispută între preşedinte şi premier. “E strigător la cer, Guvernul nu a asigurat certificate de depozit pentru fermieri”. “Băsescu pune pile pentru sponsorii săi, mari baroni din agricultură” – a fost ping-pong-ul declaraţiilor de ieri. Cert este că preţurile au scăzut accelerat, pe fondul producţiei bune, până la 650-750 lei/tona de grâu, în funcţie de zona de provenienţă. Sunt cam la jumătate faţă de anul trecut, dar şi producţia de cereale se va apropia, după toate estimările, de recordul din 2011 (20,8 milioane tone cereale faţă de 12,8 milioane tone anul trecut). Interesant este că preţurile la bursele din Londra şi Chicago pentru tona de grâu sunt destul de apropiate de cele din zona Muntenia, dovadă că România nu e chiar un fenomen.
Îngrijorarea principală care răzbate din declaraţiile preşedintelui este că în lipsa unor spaţii suficiente de depozitare preţurile s-au prăbuşit. Micii producători nu mai dispun de programul “Primul siloz” (le oferea şansa să-şi depună producţia în depozite agreate, primind apoi certificate de depozit care le permiteau să obţină credite de la bancă) şi vând disperaţi cui apucă“, susţine Băsescu. „E doar o strategie electorală, preşedintele pune pile pentru sponsorii săi replică Ponta.
Cât de mult au scăzut însă preţurile?
Din statistica de pe site-ul Ministerului Agriculturii, pe 7 august preţurile grâului de panificaţie erau de 616 lei/tona în zona Banat, 831 lei/tona în Muntenia şi 642 lei/tona în Oltenia. Făcând o medie, obţinem aproximativ 700 lei. La grâul furajer avem preţuri de 717 lei/tonă în Muntenia şi de 638 lei în Oltenia. Cum până prin martie grâul de panificaţie era peste tot peste 1.000 lei/tonă, tendinţa de scădere continuă nu este uşor de suportat de producători. Dar cum e prin alte părţi?
Pentru portul Constanţa, grâul gata de plecare în preţuri FOB (fără taxe) era de 241 dolari/tona, adică de 825 lei. Putem face o comparaţie şi cu grâul cotat pe bursele internaţionale. La bursa din Chicago, tona de grâu (spot) era – transformată în lei şi unităţi de măsură compatibile – aproximativ 800 lei. La Londra, potrivit site-ului MADR, pe 2 august, pe pieţele futures, în preţuri CIF (cu taxe), cotaţia era de 248 dolari/tona (825 lei).
Trăgând linie, între preţurile grâului românesc pe tarla şi cotaţiile internaţionale există o diferenţă de aproximativ 15%. Cam puţin pentru a trage concluzia că producătorii au fost “jefuiţi”de proprietarii silozurilor. Asta dacă plecăm de la premisa că marile ţări exportatoare nu se confruntă cu probleme similare de depozitare. Cel mai probabil, pe fondul producţiei bune la nivel global, preţurile sunt trase în jos de oferta mare. Nu este mai puţin adevărat că posesorii unor silozuri pot aştepta liniştiţi trecerea primelor valuri ale ofertei pentru a primi mai târziu preţuri mai bune. Pentru cine a făcut deja o investiţie în spaţii de depozitare, nimic nu e mai plăcut. Pentru cine trebuie să suporte costurile de depozitare, lucrurile sunt mai nuanţate.
În altă ordine de idei, pentru a se câştiga mai mult din agricultură ar trebui umblat la structura exporturilor, fapt subliniat ieri şi de Trăian Băsescu. “Haideţi să ne gândim la o inversare. Să exportăm produse finite şi nu materie primă, produse din carne, produse fie ele şi din grâu, dar să fie produs finit, pentru că se plimbă în Europa pâinea în celofan de pe o piaţă pe alta. Avem 60-65% din producţia agricolă, care este producţie primară din care noi încercăm să exportăm. Doar 30-35% este producţie din zootehnie şi chiar şi la aceea de multe ori exportăm carne brută, neprocesată. Deci aici cred că trebuie să intervenim în primul rând, să nu mai exportăm subvenţie, să generăm dezvoltarea unui sector zootehnic care să ne permită să exportăm producţie finită scumpă şi nu grâu cu un leu kilogramul sau cu 60 de bani kilogramul”.
Cât de mare e capacitatea de depozitare?
Din statisticile MADR există în prezent spaţii de depozitare pentru cereale şi plante oleaginoase de aproximativ 19 milioane tone (cam cât producţia din 2011 deci), dar capacitatea licenţiată este de numai 4,5 milioane tone. Ar trebui deci investiţii masive pentru licenţierea unei capacităţi mai mari, dar aici ne lovim de eterna problemă a agriculturii locale: gradul mare de fărâmiţare a proprietăţilor. E greu să ceri investiţii masive cu o medie a proprietăţii agricole de câteva hectare. Pe măsură ce concentrarea proprietăţii continuă, probabil că numărul spaţiilor de depozitare agreate şi capacitatea acestora vor creşte. O evoluţie ce va fi accelerată de transferul de proprietate. În prezent există circa 700.000 de hectare în proprietatea străinilor, în condiţiile în care România dispune de 8,3 milioane hectare teren arabil (dintr-o suprafaţă totală de 13,3 milioane teren agricol). Lipsa unui sistem de depozite agreate este principalul obstacol în calea unei burse a mărfurilor agricole în România. Când nu poţi aviza calitatea produselor depozitate, e greu să pretinzi tranzacţionarea a sute de mii de tone fără ca marfa să nu poată fi pipăită.
Numai arendator să nu fii!
Dacă producătorii se pot consola în faţa scăderii preţurilor cu cantităţile mai mari obţinute la hectar într-un an agricol bun şi cu subvenţia de 107 euro/hectar, arendatorii vor da din buze în 2013. La o producţie medie la nivel naţional de 3.500-4.000 tone de grâu la hectar, în contractele de arendă se trec 600-700 kg/hectar, echivalent în bani. Cum cantităţile sunt aceleaşi, cel mai bine este să ai pământ în arendă într-un an secetos, când preţurile urcă foarte mult din cauza producţiei mici. Există zone unde arendaşul e mai generos, mai ales dacă e străin şi vine cu investiţii care urcă producţia la hectar. În Timiş de pildă, potrivit monitorizărilor Agrointel, arenda medie e de 850 kg grâu/hectar şi sunt localităţi unde proprietarii primesc şi 1.200 kg/hectar. Din sumele primite de la arendaşi se scade impozitul de 16%.
În condiţiile în care preţurile cerealelor s-au redus semnificativ faţă de anul trecut o dată cu intrarea pe piaţă a producţiei mari, câştigurile proprietarilor cu terenuri în arendă se vor reduce la rândul lor substanţial (cu până la 50%). S-ar putea ca 2014, anul în care străinii vor putea cumpăra la liber terenurile agricole româneşti (până acum soluţia aleasă frecvent era constituirea unei firme împreună cu asociaţi români), să găsească mulţi proprietari dezamăgiţi de valoarea arendelor din acest an şi mult mai mulţi dispuşi să vândă.
