După anul 1989, „România liberă” a revenit la tradiţia ziarului editat în 1877 de August Treboniu Laurean şi de Duiliu Zamfirescu.
Virgil Lazăr, la 81 de ani, este un adevărat senior al presei româneşti. Din anul 1950, el publică cu regularitate în paginile „României libere”. El a fost redactor în Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara, dar a lucrat şi în Bucureşti, iar după căderea comunismului a devenit membru în consiliul de administraţie al societăţii care edita ziarul. Virgil Lazăr a fost, alături de personalităţi precum Doina Cornea ori Adrian Marino – cu care a colaborat în mod direct -, una dintre personalităţile care au militat pentru democratizarea vieţii publice a României.
Ediţia nouă a ziarului şi-a luat ca linie, imediat după 1989, şi înaintaş „România liberă” înfiinţată în 1877. Şi, ca lumea să ştie despre ce este vorba, o cercetătoare de la Biblioteca Academiei a publicat, săptămână de săptămână, în programul Radio-TV editat de RL şi inclus în ziar, articole din acel ziar tipărit de August Treboniu Laurian – în care publicase şi Duiliu Zamfirescu foiletoane…
În conflict cu minerii
Iar în momentul în care ortacii lui Miron Cozma au venit, la chemarea lui Ion Iliescu şi Petru Roman – a cărui telegramă am văzut-o în gara din Câmpia Turzii, telegramă prin care cerea să se pună la dispoziţia acestora vagoanele necesare -, ziarul „România liberă” a fost una dintre ţintele lor. Minerii au atacat brutal redacţia „României libere”aţâţaţi de femeile de la „Casa Scânteii”, manipulate de agenţii fostei Securităţi. Dar întâmplarea a făcut că cineva, mi se pare că Mihai Creangă, l-a cunoscut pe securistul care, îmbrăcat miner, îi conducea şi, astfel, masca potrivit căreia Securitatea n-a avut nici o implicare în venirea lor a căzut. Dar aceasta n-au avut de unde s-o ştie doi redactori tembeli şi neocomunişti trimişi de ziarul local din Cluj să relateze ceea ce se întâmplă în Bucureşti, redactori care însă n-au avut curajul să iasă din Gara de Nord să vadă cu adevărat ceea ce se întâmplă în Capitală. Ca atare, ascultând doar radioul, au scris şi ei ceea ce au auzit: anume că, la poarta RL, s-au găsit în portbagajele maşinilor sticle incendiare, cuţite, arme etc., cântând bucuroşi aria calomniei, la fel ca cei de la Radio Bucureşti. Aceasta fără să realizeze măcar că RL nu avea poartă, toată lumea parca la Casa Scânteii unde apuca.
Cum a devenit „România liberă” proprietar de ferme
În consiliul de administraţie ne confruntam cu cea mai grea problemă pentru o firmă abia privatizată: sursele băneşti. După toate calculele de atunci, ele acopereau la limită toate cheltuielile. Atunci cineva, nu îmi mai amintesc cine, a propus să cumpărăm în Banat nişte ferme scoase la vânzare. Şi, astfel, societatea care edita „România liberă” a cumpărat fermele de la Nerău şi Teremia, o parte din Sânnicolaul Mare. Adică sediile lor, pentru că pământul, circa 2.000 de hectare a fost închiriat de la ţărani. Iar cum staţiunea din Lovri a pierdut pământul retrocedat foştilor proprietari, conducerea societăţii le-a permis cercetătorilor de acolo să cultive soiurile nou-create pe terenul arendat de ziar, ceea ce a fost extrem de benefic, recolta rămânând noii ferme RL. S-au adus tractoare noi, s-a organizat totul în patru ferme şi părea că lucrurile merg spre bine. Noua întreprindere agricolă avea director, avea contabil, iar ziarul controla, din când în când, această gestiune. Şi cum şi acolo era un consiliu de administraţie şi se impunea un preşedinte, la un moment dat am fost propus şi eu, având în vedere că sunt atestat inginer agronom cu teză în genetică. Zis şi făcut: am împărţit terenul în patru ferme mari, au fost numiţi drept fermieri-şefi ingineri agronomi cu experienţă şi ne-am pus pe treabă.
Un moment inedit a fost când, la un moment dat, primarul din Sânnicolau mi-a telefonat, agitat, că vine acolo dl Ion Iliescu, împreună cu generalul Cheler, comandantul Armatei a 4-a Transilvania, şi poate întreabă de fermele noastre. Am plecat şi eu urgent acolo şi am ajuns tocmai când generalul cinstea din plosca protcolară cu ţuică. Atunci i-am spus ironic: „Grea-i pulpana preşedinţială, generale!”. La care el: „Dar tu cine dracu’ eşti?!”. Apoi m-a recunoscut şi zis doar: „Aha!”. Eram cel care, la o conferinţă de presă cu participarea reprezentanţilor militari din 18 state occidentale, dar şi ruşi, a ţinut să spună că la manevrele comune au fost şi acţiuni de spionaj, căci – spunea el – cineva i-a urmărit tot timpul. La care eu, cerând cuvântul, am spus că o mai mare agenţie de spioni nu cred că a mai fost undeva ca aici, deoarece toţi sunt în această sală. S-a râs cu lacrimi, un rus de lângă mine m-a bătut pe spate zicând: „Haraşo, haraşo! (n.r. – bine, bine!)”. Mai ales că mi-am completat intervenţia şi cu cele văzute acolo, adică spunând că cele mai multe… „victime” de la „inamici” şi de la „amici” au fost în crama de la Lechinţa…
Revenind la ferma din Sânnicolau am permis primarului intrarea lui Iliescu în lanul nostru de grâu. Aceasta, cu condiţia să nu spună al cui este. Iliescu a intrat într-adevăr în lan şi l-a lăudat cu entuziasmul omului care visa la o „democraţie orginală”, incluzând, desigur, eventuala menţinere a fermelor de stat, proprietatea fiind după el, cum a declarat mai târziu, „un moft”. Prins de idee, le-a spus celor din Sânnicolau, arătând spre lanul nostru: „Iată, domnilor, ce înseamnă agricultura pe suparafeţe întinse, lan frumos şi curat. Nici un fel de tăciune. Bravo, domnilor!”. Am râs cu fermierul nostru, în surdină, de cacialmaua ce i-a tras-o primarul, ca pe vremea dictatorului, când mulţi îl minţeau pe rupte…
După un timp însă, ţăranii nu au mai dorit să dea pământul în arendă şi fermele au fost desfiinţate, iar totul, utilaje şi sedii, a fost vândut… Acesta a fost aventura redacţiei RL ca proprietar de ferme agricole…
Sprijin de la Doinea Cornea
Revenind la redacţia propriu-zisă, să mai spun că, după un timp, Anton Uncu, împreună cu Corneliu Vlad şi Tia Şerbănescu au trecut în tabăra lui Sorin Ovidiu Vîntu şi au editat ziarul „Curentul”.
Redacţia RL avea însă mari dificultăţi cu tipografia Casei Scânteii. Însă, graţie sprijinului dat de celebra luptătoare anticomunistă din Cluj Doina Cornea, problema a fost rezolvată. Doina Cornea, într-o vizită făcută în SUA, a obţinut pentru RL o tipografie. A fost închiriat un teren şi s-a construit o hală pentru ea, prin zona întreprinderii „Timpuri Noi”, teren care avea şi linie de înaltă tensiune, dar şi variantă de linie ferată. Eram foarte mândri de ea, acolo ţineam cu toţi acţionarii şedinţele noastre generale.
Citiţi luni un nou episod despre hărţuiala permanentă dintre redactorii „României libere” şi cenzorii puterii comuniste
Cronologie subiectivă:
1877 – August Treboniu Laurian fondează „România liberă”. Duiliu Zamfirescu publică preţioase foiletoane în paginile ziarului.
1990 – „România liberă” îşi regăseşte rădăcinile şi reia tradiţia ziarului fondat în anul obţinerii independenţei de stat.
Anii 1990 – Doina Cornea obţine, din SUA, o tipografie pentru „România liberă”, care devenise principala voce a Opoziţiei democratice.
Eroina de la Cluj
Doina Cornea este figura-simbol a Revoluţiei române de la 1989. Eroina de la Cluj a devenit celebră datorită curajului cu care l-a sfidat pe Nicolae Ceauşescu. Din anul 1983, ea a fost persecutată de Securitate. Clujeanca a devenit una dintre cele mai ferme voci democratice din perioada anilor 1990. Ea a fost decorată de două ori de preşedinţii Franţei cu Legiunea de Onoare, a primit ordinul Steaua României de la preşedintele României Emil Constantinescu şi Ordinul Sfântul Grigore cel Mare de la Papa Ioan-Paul al II-lea.
Paşoptistul care a fondat „România liberă”
Întemeietorul ziarului „România liberă”, August Treboniu Laurian, este una dintre cele mai ilustre figuri din istoria românilor. El s-a născut în anul 1810, în judeţul Sibiu, satul Fofeldea. August Treboniu Laurian a fost unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania şi a colaborat cu revoluţionarii din Valahia, în special cu prietenul său Nicolae Bălcescu. Stabilit la Bucureşti, August Treboniu Laurian a fost membru fondator al Academiei Române în 1867. În timp, a devenit preşedinte al Secţiunii Literare. În anul 1877, August Treboniu Laurian a fondat ziarul „România liberă”. A murit în anul 1881.
Academicianul publicist
Unul dintre publiciştii „României libere” a fost Duiliu Zamfirescu. Este vorba de unul dintre cei mai mari scriitori români, care a devenit vicepreşedintele Academiei Române. Duiliu Zamfirescu a fost diplomat român, secretar general la Ministerul de Externe, dar şi ministru de Externe al României în timpul guvernului condus de mareşalul Alexandru Averescu. Duiliu Zamfirescu a scris primul ciclu din literatura română, „Comănăştenii”, care include romane precum „Viaţa la ţară”, „Tănase Scatiu”, „În război”, „Îndreptări” etc
