După filosoful comunist Marcel Breazu, a fost numit redactor-şef H. Dona. Fusese la ziar şi până atunci un fel de secretar de redacţie. Era un om tânăr, înalt, bine făcut, chipeş, dar care avea o afecţiune la corzile vocale şi era nevoit să poarte permanent un fular în jurul gâtului. Ca şef nu venea în redacţie decât la şedinţele de machetă, după care pleca… A urmat în fotoliul de redactor-şef, Ion Mărgineanu, fost corespondent „Agerpres” la Roma. Era impunător, deştept, foarte pe linia partidului, dar fără să exagereze cu „limbajul de lemn”. A diversificat apoi tematica, încluzând cu o mai mare frecvenţă reportajul, anchetele pe care le cerea mai aproape de realitate.
„Ziarul micii burghezii”
A pregătit, într-un fel, terenul pentru ce care i-a urmat, la scurt timp, Octavian Paler, care a fost un adevărat „desţelenitor” al limbajului şi tematicii ziarului şi a introdus „Faptul divers” – realizat de tânărul, pe atunci, Petre Mihai Băcanu, adus de la ziarul local din Brăila. Octavian Paler a schimbat toată faţa ziarului, astfel că tirajul a urcat brusc, bătând spre 500.000, zilnic, ceea ce a speriat conducerea partidului şi pe „confraţii” de la „Scînteia”, care au cerut Partidului Comunist Român să reducă cota de hârtie, astfel că „România liberă” a coborât la 200.000 zilnic. Iar ziarul partidului a urcat brusc prin directiva ca toţi activiştii să se aboneze la el. Şi pentru că „România liberă” era considerată, în culisele Partidului Comunist Român, ziarul micii burghezii şi al pensionarilor, din organul sfaturilor populare, l-au declarat oficiosul Organizaţiilor Democraţiei şi Unităţii Socialiste (ODUS), „năvodul” prin care comuniştii sperau captarea tuturor celor care au stat departe de partidul comunist şi de politica sa. Şi pentru „convingere” au mers până acolo, încât şeful ODUS pe judeţ a devenit automat vicepreşedinte al sfatului popular regional. La Cluj, de exemplu, acest post onorific a fost încredinţat unui cadru universitar care nu fusese membru de partid, dar care, simpatizant fiind, a fost luat în colimatorul acestuia şi… compromis astfel.
Dispute cu „Popescu-Dumnezeu”
Octavian Paler, iniţial membru al C.C. al P.C.R. – altfel nu putea fi numit, anterior, şeful Televiziunii – a profitat din plin de această calitate partinică, imprimând ziarului o linie mult mai libertină, mergând până acolo, încât, de exemplu, refuza să publice într‑un singur număr de ziar numeroasele „Chemări la întrecere socialistă”, după obiceiul comunist al vremii. El i-a declarat la telefon (eram de faţă, în biroul său) lui Dumitru Popescu – supranumit şi Dumnezeu – că el nu-şi „omoară cititorii” şi că o să publice una-două pe zi, până termină cele 40 trimise de sindicate. Şi aşa a procedat cu tot riscul, în condiţiile în care Dumitru Popescu era, în acel timp, secretarul C.C. al P.C.R. cu probleme de presă şi propagandă.
În campanie electorală
Cu Dumitru Popescu am avut şi eu o scurtă relaţie neaşteptată. Pe când era vicepreşedinte la Comitetul de Cultură şi Artă – de fapt, un minister al Culturii – a fost trimis să candideze pentru Marea Adunare Naţională, cum a fost intitulat, pompos, parlamentul de atunci, în raionul Făget. De unde până unde, nu ştiu, dar iată că m-au trimis pe mine să-i ţin de urât cât va dura campania electorală şi, eventual, să transmit reportaje de la una, sau două întâlniri ale lui cu alegătorii. Şi m-am dus, l-am întâlnit şi cunoscut, era foarte sobru, vorbea puţin, iar la adunări le spunea câteva vorbe de bun simţ. În ceea ce mă priveşte, mi-a spus că ideea de a-l însoţi în acestă campanie a avut-o Virgil Dănciulescu, fost redactor la R.L. şi „promovat” ca secretar general de redacţie la „Scînteia”, care mă aprecia şi ţinea la mine. Dar în acestă deplasare am avut şi curiozitatea să-l însoţesc pe Dumitru Popescu la Ruşchiţa şi să văd, pe atunci, marea carieră de marmură albă. Era, de fapt, un munte de marmură şi am urcat cu maşina pe un drum alb care ducea în serpentine scurte, până sus, unde acest colos al naturii fuses ciuntit deja şi adus la o platformă orizontală. Sovieticii aduseseră nişte maşini speciale – „Stolerov” – de tăiat plăci şi apoi le duceau în URSS. Apoi, la câteva zile de la începerea campaniei electorale, Dumitru Popescu a fost chemat urgent la Bucureşti şi numit redactor-şef la „Scînteia”. A încercat un adjunct, Cumpănaşu, să mă lămurească să devin corespondentul lor la Oradea – unde eram atunci -, dar am refuzat, cu toate că salariul era mult mai bun. Întrebându-mă de ce refuz, l-am rugat să răsfoiască „Scânteia” şi să-mi spună de câte ori publică un corespondent într‑o lună? Şi cu asta am închis discuţia pentru că el a recunoscut că aceste materiale, din provincie, intră greu în ziar… L-am mai văzut pe Dumitru Popescu o dată în „Băile Felix” din Oradea, înconjurat de mărimile judeţului unde eu fusesem trasferat – la cerere – din Timişoara. M-a primit cu multă prietenie, ceea ce pentru localnici a însemnat: „atenţie cu Lazăr, că are «pile» mari!”, atenţionare ce transpus în tot comportamentul lor, ulterior, serviabil… I se zicea lui Dumitru Popescu „Dumnezeu” pentru că se afirma între ziarişti şi scriitori că avea obiceiul ca, atunci când cineva încerca să-l contrazică, într-o chestiune sau alta, punea punct, tăios: „Eu sunt Dumezeu în acest domeniu, eu hotărăsc”. Deci, fără drept de apel. Poate şi de aceea pe Octavian Paler, care a dovedit, prin tot comportamentul lui, că are „şira spinării”, Dumitru Popescu-Dumnezeu şi acoliţii săi l‑au scos din funcţia de redactor şef de la R.L. şi l-au pensionat înainte de vreme. Era prea nesupus…
Un portret complet despre modul în care l-am cunoscut, eu având cu el relaţii de profundă şi reciprocă prietenie, l-am conturat în volumul „Povestea unui gazetar veteran” semnat de Oana Popiţiu, editat de Institutul de Istorie Orală din Cluj şi apărut în editura „Argonaut” (2011)… Volumul face parte din materialul cules de autoare pentru o teză de doctorat pe tema „Ziaristul de ieri şi de azi”.
ARGUMENT
Virgil Lazăr este, la 81 de ani, veteranul redacţiei cotidianului „România liberă”. Într-un fel, el reprezintă memoria vie a ziarului şi, cu ajutorul său, încercăm o recuperare a amănuntelor care nu puteau fi spuse în timpul comunismului. Virgil Lazăr a făcut parte din echipa redacţională condusă de Octavian Paler care a transformat „România liberă” într‑una dintre cele mai „liberale” publicaţii, după standardele de media din perioada comunistă. Iar după anul 1989, Virgil Lazăr a contribuit la transformarea „României libere” într-un ziar profund anticomunist, care a promovat personalităţi precum Doina Cornea. Pentru meritele sale, Virgil Lazăr a primit din partea comunităţii locale din Cluj titlul de „senior al cetăţii”.
DUMITRU POPESCU-DUMNEZEU
Un „dumnezeu” al presei comuniste Dumitru Popescu-Dumnezeu a fost unul dintre „ctitorii” cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Până în 1960 a fost jurnalist la „Contemporanul”, „Scînteia Tineretului” şi „Scînteia”. Între 1962 şi 1965, a fost vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură. După 1969 a devenit unul dintre oamenii de încredere ai lui Nicolae Ceauşescu şi a orchestrat în presă cultul personalităţii familiei Ceauşescu şi a instituit o cenzură dură. Din anul 1981, el a devenit şi rector al Academiei „Ştefan Gheorghiu”, care pregătea noile generaţii de jurnalişti comunişti, care erau formaţi să devină aplaudaci ai dictatorului comunist.
CRONOLOGIE SUBIECTIVĂ:
1962 – Dumitru Popescu-Dumnezeu devine vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură.
1969 – Dumitru Popescu-Dumnezeu devine membru al Comitetului Politic Executiv al PCR şi intră în anturajul lui Nicolae Ceauşescu.
1970 – Octavian Paler preia conducerea „României libere” şi începe transformarea ziarului într-o publicaţie „liberală”, după standardele comuniste.
BIOGRAFIE
Cine a fost Octavian Paler
Jurnalistul Octavian Paler a fost unul dintre cei mai atipici directori de presă din perioada comunistă. El a absolvit liceul de elită „Radu Negru” din Făgăraş, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie şi, în paralel, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. În perioada 1965 – 1970, el a fost vicepreşedinte al Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune. În perioada 1970 – 1983, Octavian Paler a fost redactor-şef al „României libere”. A fost persecutat din cauza viziunii sale pro-occidentale. După îndepărtarea sa de la „România liberă”, s-a ales cu domiciliu forţat şi era supravegheat de Securitate. După căderea regimului comunist, el a fost unul dintre fondatorii Grupului pentru Dialog Social. A devenit director onorific şi editorialist la „România liberă”, dar şi un foarte apreciat realizator TV.
A decedat în anul 2007.
FAPTUL DIVERS
The rabbit story şi presa comunistă
Faptul divers a fost introdus în presă de către BBC. Până atunci, celebra televiziune britanică era extrem de sobră, specializată pe relatarea unor afaceri şi pe transmisiunea unor evenimente precum şedinţele Parlamentului de la Londra. Într-o zi, însă, un editor inspirat a introdus în jurnal o ştire care a schimbat întreaga istorie a presei. Ştirea era despre o întreagă comunitate britanică ce s-a mobilizat pentru a veni în ajutorul unui băiat care îşi pierduse iepuraşul său preferat. Ştirea a devenit un material de presă de succes, iar vreme de câteva zile, întreaga Mare Britanie a urmărit cu sufletul la gură operaţiunile de căutare a iepuraşului. Iar când acesta a fost găsit, toată lumea a răsuflat uşurată. De atunci, faptul divers şi-a câştigat în presă „drept de cetate”, iar prin introducerea unor materiale din acest registru, „România liberă” se situa în tendinţa mondială a presei.
Citiţi în episodul de mâine amănunte de culise din istoria „României libere” din ultimii ani ai comunismului.
