Inginerul Trandafir Cocârlă a deţinut de două ori portofoliul ministerului energiei, dar a fost înlăturat de Ceauşescu din cauza opoziţiei făţişe faţă de construirea termocentralei de la Anina.
Imediat după lovitura de stat din Decembrie 1989, am plecat la Viena pentru a scrie un text legat de starea răniţilor din „Revoluţie”, atinşi de gloanţe în Cluj şi Sibiu. Erau internaţi în două mari spitale de urgenţă din capitala Austriei, duşi acolo de medici austrieci veniţi chiar în timpul evenimentelor în România în acest scop. Ajungând târziu, cu trenul, şi neavând unde înnopta, am tras pe Printz Eugen strasse, la Ambasada României, unde, culmea, mai era ambasador un vechi şi bun cunoscut, de la Timişoara, Trandafir Cocârlă. M-a mirat faptul că noul ministru de Extrene, Sergiu Celac, translatorul oficial al cuplului dictatorial Ceauşescu, l-a menţinut în funcţie, fiind notoriu în epocă faptul că deţinuse de două ori portofoliul Ministerului Energiei şi, tot de atâtea ori, dictatorul a dat cu el de pământ, cum se zice, din cauza opoziţiei făţişe faţă de construirea termocentralei de la Anina, care ar fi trebuit să funcţioneze pe şisturi bituminoase. Ceea ce Cocârlă, inginer cu şcoală bună, nega. După o asemenea discuţie furtunoasă din cabinetul dictatorului, probabil că acesta l-a ameninţat grav, încât omul a făcut un atac de cord în lift. Refăcut oarecum, a acceptat apoi să fie trimis la Viena, ambasador.
A refuzat azilul politic din Austria
Şi iată că, la 16 decembrie 1989, timişorenii lui au dezlănţuit revoluţia anticeauşistă, plecând de la scandalul evacuării forţate de către Securitate a unui preot maghiar, clujean de origine, Ladislau Tökes, moment în care, auzindu-se de represaliile criminale împotriva lor, refugiaţii din lagărul de lângă Viena au năvălit în oraş şi au înconjurat ambasada, hotărâţi s-o ia cu asalt. Moment în care Trandafir Cocârlă a ieşit cu curaj între ei şi le-a spus că se alătură lor, dar să nu se atingă de ambasadă, pentru că ea e protejată prin convenţii de statul austriac. Şi, ca să-i potolească de tot, a luat drapelul României şi a scos stema din el, apoi le-a vorbit calm şi sigur pe el, că şi românii doresc democraţia şi libertatea şi că, sigur, dictatorul va fi alungat.
Aflând de cele ce se întâmplă la Ambasada României, autorităţile din Viena i-au trimis urgent ajutoare, promiţându-i că are asigurat azilul politic în cazul în care nu vrea să se mai întoarcă în România, ceea ce, pentru moment, Trandafir Cocârlă a refuzat, aşteptând să vadă cum evoluează lucrurile. Au evoluat cum ştim, Sergiu Celac l-a reconfirmat în funcţie, şi eu l-am găsit acolo, el găzduindu-mă o săptămână.
Întors acasă, la Timişoara, Trandafir Cocârlă n-a mai trăit mult, avusese în prealabil picioarele cangrenate şi tălpile amputate, dar consătenii lui din Turnul Ruieni au ţinut să-l îngroape acasă şi, drept recunoştinţă pentru tot ce a făcut pentru satul lui în anii când fusese la Reşiţa vicepreşedinte al Sfatului Popular, i-au ridicat un bust omagial.