0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăEconomieOlaf Koch: Metro nu intenţionează să vândă lanţul de supermarketuri Real

Olaf Koch: Metro nu intenţionează să vândă lanţul de supermarketuri Real

„Suntem acum într-un moment în care putem spune: compania şi-a organizat cu succes viitorul”, a declarat Koch, pentru revista WirtschaftsWoche (WiWo) când a fost întrebat cât timp va păstra Metro reţeaua Real.

„Acum ne ocupăm de dezvoltarea cu succes a Real, de proprietăţile noastre imobiliare, de sporirea potenţialei valori a noului model de afaceri, pe fondul creşterii rapide a pieţei online”, a adăugat şeful Metro.

Dezvoltarea unui concept „hală de piaţă” la un magazin Real din Krefeld – Germania – a majorat cu 30% numărul de clienţi. Aproximativ 30 dintre cele 280 de magazine Real pot fi pe termen mediu transformate în „hale de piaţă”, în timp ce în alte unităţi ar putea fi încorporate diverse aspecte ale acestui concept, a explicat Koch.

Declaraţiile lui vin în contextul în care sindicatul Verdi a cerut celor 34.000 de angajaţi ai Real din Germania să declanşeze o grevă din cauza contractului de muncă prin care retailerul vrea să-şi scadă costurile cu personalul.

În anul său fiscal încheiat la 30 septembrie 2017, Real a raportat un declin al vânzărilor de 3,1% şi o scădere de 24% a profitului operaţional.

De asemenea, Koch a afirmat că Metro îşi menţine angajamentul faţă de subsidiara din Rusia, în pofida slabei performanţe.

Anul trecut, Metro AG a finalizat procesul său de divizare în două societăţi, în condiţiile în care activităţile sale din domeniul hipermarketurilor au început să fie cotate independent pe bursele de la Frankfurt şi Luxemburg.

Acţionarii Metro au votat în favoarea divizării grupului în două entităţi, una care va cuprinde operaţiunile angro Metro Cash & Carry, care vor păstra denumirea Metro, în timp ce activităţile de distribuţie de produse electronice de larg consum, regrupate sub marca Metro-Saturn, vor fi rebotezate Ceconomy.

Metro, un conglomerat cu 2.000 de magazine în 29 de ţări, a demarat de mai mulţi ani un vast proces de restructurare, care a inclus printre altele vânzarea magazinelor Kaufhof, pentru a se concentra pe activităţile cash-and-carry, şi distribuţia de produse electronice de larg consum.

Noua companie Metro Wholesale & Food Specialist regrupează magazinele angro, care numără printre clienţii lor hoteluri, restaurante şi distribuitori independenţi, şi supermarketurile Real din Germania. Împreună, cele două activităţi au generat în anul 2015/2016 o cifră de afaceri de 37 miliarde de euro în 35 de ţări în care operează.

De cealaltă parte, Ceconomy este cel mai mare distribuitor european de produse electronice de larg consum, devansând Dixons Carphone, cu peste 1.000 de magazine în 15 ţări europene şi vânzări de 22 de miliarde de euro în 2015/16.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de unităţi în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă