1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Fermierii români vând carnea de porc sub costuri

Fermierii români vând carnea de porc sub costuri

România a solicitat la Bruxelles recunoaşterea situaţiei excepţionale de pe piaţa cărnii de porc, fermierii fiind în pierdere din cauza embargoului impus Rusiei, dar şi a scăderii cererii din China, aceştia neputând respecta angajamentele privind criteriile de bunăstare.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, spune că ţara noastră a solicitat autorităţilor de la Bruxelles stoparea supraproducţiei de lapte şi carne de porc din anumite ţări europene, pentru ca astfel de produse să nu mai invadeze piaţa românească. “Luni, la Consiliul de Miniştri a fost un subiect extrem de dezbătut în UE, este vorba de piaţa laptelui şi piaţa cărnii de porc, care sunt în mare criză, pe fondul reducerii consumului din China, pe fondul embargourilor impuse pentru Federaţia Rusă, pe fondul renunţării la cotele de lapte.

Chiar în sectorul cărnii de porc există ferme care au solicitat suspendarea contractelor pentru bunăstarea animală (n.r. condiţii care se referă la asigurarea unor adăposturi confortabile pentru animale, a unui spaţiu suficient etc) pentru a nu mai popula şi înregistra pierderi. Am solicitat Comisiei Europene să se ia măsuri hotărâte pentru a stopa la origine aceste supraproducţii. Să nu uităm că România este asaltată de laptele din Ungaria şi Polonia şi de carnea de porc din alte state europene, iar producătorii locali, cei români, intră în faliment. Nu este scopul politicii agricole comune să producem într-un singur stat, cel mai performant, e clar“, a susţinut Achim Irimescu.

Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), a explicat pentru „România liberă“, cum s-a ajuns în această situaţie în care fermierii de la noi vând sub costul de producţie. „România este victimă colaterală în cazul embargoului impus Rusiei. Cu toate că noi nu exportam către această ţară, s-au diminuat exporturile celorlalţi mari producători europeni, creându-se o presiune imensă pe piaţa comunitară. Ca atare, preţurile la carnea de porc au scăzut, dar la noi s-au prăbuşit, fiind cel mai mic din UE. Are un impact dramatic asupra producătorilor români fiindcă vindem sub costul de producţie de aproape un an de zile. Adică vindem în pierdere. În ultimele două luni vorbim despre preţuri cu aproape 50% sub costul de producţie“, arată Ladoşi.

Acesta susţine că, în cazul în care, pentru UE se deschid noi pieţe, marile ţări exportatoare: Spania, Germania, Olanda, Danemarca se vor îndrepta spre acestea şi astfel scade presiunea din UE şi implicit şi asupra noastră. „În ultimii 20 de ani am devenit importatori de carne de porc, inclusiv cea pentru preparate, nereuşind să acoperim consumul din producţia internă. De aceea, politica europeană privind extinderea către alte pieţe este foarte bună, dar necesită timp. În plus, nu orice fermier român poate exporta. Noi vindem către abatoare, care la rândul lor trebuie să-şi caute piaţă de desfacere. Deci este o dublă presiune. Şi din exterior, dar şi din interior, din partea procesatorilor, care nu îşi pot asigura cantitatea de carne de care au nevoie de la producătorii locali“, afirmă preşedintele APCPR.

Însă, România vinde cantităţi destul de mici de carne de porc în UE. Ladoşi spune că unul dintre motive este acela că am intrat recent pe această piaţă, ani de zile având interdicţie să comercializăm din cauza pestei porcine. Însă, am intrat pe o piaţă în care fiecare are structurile de vânzare şi lista de clienţi bine puse la punct. Iar o astfel de afacere necesită timp. De aceea, vânzările sunt extrem de mici faţă de potenţialul nostru. Pentru detensionarea situaţiei de pe piaţa internă,  APCPRa venit cu câteva propuneri la nivelul Legislativului şi Executivului.

Astfel, asociaţia a cerut ca, în actualul context, pentru fermierii mici sau cei care nu sunt integraţi să se suspende, pentru o anumită perioadă, angajamentele privind respectarea condiţiilor de bunăstare, care înseamnă de fapt investiţii pentru micii fermieri.

„Ori producătorii sunt în pierdere şi nu dispun de bani pentru a-i investi. O altă propunere este legată de reducerea fiscalităţii pentru ferme. De la începutul anului au crescut foarte mult impozitele pe ferme. Primăriile trebuie să înţeleagă că în cazul în care contributorul major pentru primărie intră în faliment aceştia nu vor mai plăti impozite“, argumentează Ladoşi.

În ceea ce priveşte sectorul laptelui, România a solicitat adoptarea pentru anul 2016 a unor măsuri similare ajutorului excepţional temporar acordat în 2015, în vederea acoperirii parţiale a pierderilor de venit, modificarea legislaţiei europene prin introducerea unui nou articol care să prevadă obligaţia primilor cumpărători de a achiziţiona un anumit procent de lapte materie primă produs la nivel local (măsură fără implicaţii bugetare la nivel UE), adoptarea unor măsuri specifice pentru zonele montane etc.   

200.000 de tone de carne importă anual România, aproximativ 95% din cantitatea totală provenind din UE, conform preşedintelui APCPR.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă