4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Mașina și viața din România, asigurate în altă țară

Mașina și viața din România, asigurate în altă țară

Comisia Europeană (CE) a desfășurat, în perioada decembrie 2015–martie 2016, o consultare publică privind posibilitatea creării unei pieţe unice a serviciilor finan­ciare din zona retail la nivel european, încercând să analizeze ce se poate face pentru a aduce îmbunătăţiri concrete în viaţa cetăţenilor din UE.

Consultările, la care a participat și APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, au avut la bază un document intitulat „Green Paper on retail financial services“ (Cartea Verde a serviciilor financiare cu amănuntul), publicat de către CE pe site-ul propriu, în care au fost incluse propuneri și soluţii pentru situaţia actuală. O serie de rezultate preliminarii ale consultării au fost aduse la cunoștința publicului și analizate cu prilejul unei audieri pu­blice organizate de Comisie pe 2 martie a.c.

Cartea Verde a Serviciilor Financiare

Deocamdată, la nivel european nu există cu adevărat piețe ale serviciilor finan­cia­re cu amănuntul, atrage, în primul rând, atenţia Comisia Europeană. Există numeroase produse disponibile pe piețele naționale, dar accesul consumatorilor dintr-un stat membru al UE la produsele furnizate într-un alt stat membru este dificil. Acest lucru nu afectează doar opțiunile consumatorilor, ci există dovezi care arată că și prețurile variază foarte mult la nivelul UE: de exemplu, o asi­gurare auto pentru același client poate fi de două ori mai scumpă în unele state membre decât în altele.

Digitalizarea facilitează astăzi accesul la informații al potențialilor consumatori. Ca urmare, amplasarea fizică a părților la o tranzacție a devenit mai puțin importantă. Digitalizarea poate contribui la reducerea prețurilor și la îmbunătățirea comparabilității produselor, oferind consumatorilor mai multă putere în ceea ce privește deciziile lor financiare. Pe termen lung, digitalizarea ar trebui să permită societăților să își ofere produsele oriunde în UE.

În acest context, documentul constituie o ocazie de a dezbate în ce mod s-ar putea deschide și mai mult piața europeană a serviciilor financiare cu amănuntul (asigurările, împrumuturile, plățile, conturile curente și conturile de economii), astfel încât să se obțină rezultate mai bune pentru consumatori și firme, menținându-se un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și a investitorilor, se arată în deschiderea documentului.

În momentul de faţă, la nivel european, piețele serviciilor financiare cu amănuntul sunt caracterizate de un grad mare de fragmentare, o concurenţă insuficientă (și utilizarea minimă de către consumatori a posibilității de a trece la alte produse), activitate transfrontalieră scăzută, precum și de diferenţe mari în ceea ce privește opţiunile și preţul.

În opinia Comisiei Europene, creșterea tendinței de cumpărare online oferă din ce în ce mai mult firmelor posibilitatea de a servi de la distanță clienți din alte state membre. Există, de asemenea, o piață potențială importantă în rândul consumatorilor mobili în cadrul Uniunii: 13,6 milioane de cetățeni ai UE trăiesc într-un alt stat membru al UE decât cel propriu și este posibil ca și mai mulți să facă acest lucru la un moment dat în timpul vieții lor, arată datele raportului Eurostat, „Statistici privind cetățenia UE, activitățile transfrontaliere“, publicat în aprilie 2013. În plus, 35% din cetățenii europeni trăiesc în regiuni învecinate cu alte state membre, mulți efectuând deja o parte din cumpărături în zonele transfrontaliere „locale“. Acest lucru ar trebui să fie posibil și pentru serviciile financiare cu amănuntul, însă adesea nu e cazul, se arată în Cartea Verde.

În momentul de faţă, nivelul actual al tranzacțiilor transfron­taliere directe în sectorul serviciilor financiare cu amănuntul este limitat: consumatorii cumpără astfel de produse din piaţa lor, iar firmele își oferă produsele în mod preponderent pe piețele „de origine“ în care sunt stabilite fizic.

De exemplu, studii recente indică faptul că procentul de consumatori care au achiziționat deja produse bancare dintr-un alt stat membru este mai mic de 3% pentru cardurile de credit, conturile curente și ipoteci. În domeniul asigurărilor, furnizarea transfrontalieră de servicii a reprezentat doar aproximativ 3% din totalul primelor brute subscrise în 2011 și 2012.

Dincolo de acest aspect, astăzi există dovezi privind diferențele de prețuri pentru produsele identice sau similare care sunt disponibile pe diferite piețe naționale, inclusiv de la același furnizor. De pildă, în cazul în care își înființează sucursale pe alte piețe, firmele au tendința de a-și adapta prețurile în funcție de condițiile locale și, în gene­ral, nu exportă prețuri mai competitive către alte piețe, arată Comisia Europeană.

De exemplu, în sectorul asi­gu­rărilor, un titular al unei polițe de asigurare poate plăti de două ori mai mult pentru o poliță similară, cu un profil de risc similar, în funcție de locul său de reședință.

Informațiile colec­tate la nivel european indică faptul că primele lunare pentru produse de asigurare de viață comparabile, fără componentă investițională, cu o scadență de 25 de ani, variază de la 10 euro pe lună în Slovacia și 12,40 euro pe lună în Spania la circa 85 euro pe lună în Marea Britanie. În cazul asigurării auto, de exemplu, cotaţiile de primă variază chiar și pentru același model de autoturism.

Diferențele de prețuri pot fi atribuite unor factori precum: condițiile variabile din economiile naționale, nivelurile inegale ale puterii de cumpărare, structurile financiare sau instituționale (de exemplu, fiscale, de reglementare sau de supraveghere) sau structurile prețurilor de pe piețele locale. În ceea ce privește asigurările (în special asigurările auto), pot exista diferențe substanțiale între diferitele state membre în ceea ce privește costurile și riscurile de asigurare, care pot justifica anumite diferențe de preț, se arată în document.

Cu toate acestea, nu există aparent nici o justificare obiectivă pentru scara diferențelor de prețuri la produsele care sunt mai puțin legate de localizarea geografică sau de caracteristicile de risc locale, cum este cazul asigurărilor de viață (chiar dacă speranța de viață nu este nea­pă­rat identică în toate statele membre).

Acești factori nu ex­plică întotdeauna în mod suficient gradul de fragmentare a prețu­ri­lor pe teritoriul UE, atrage atenţia Comisia, în „Cartea Verde a serviciilor financiare“. 

Rezultate preliminarii ale consultării publice

Comisia Europeană a organizat la începutul lunii martie a.c. o audiere publică în cadrul căreia au fost analizate principalele probleme şi soluţii identificate în „Cartea Verde a serviciilor financiare“. Cu acest prilej, au fost făcute publice atât o serie de rezultate provizorii ale consultării pe acest subiect, cât şi detalii despre campania desfăşurată pe Twitter sub hashtag-ul „#MyMoneyEU“. „Am organizat pe Twitter o campanie de comunicare şi de creştere a conştientizării în ceea ce priveşte piaţa servicilor financiare.

Astfel, am rugat consumatorii să îşi împărtăşească experienţele financiare transfrontaliere pe Twitter, prin scurte înregistrări video, iar campania a fost un succes. Până în acest moment (2 martie 2016, data audierii publice – n.r.) am avut peste 87.000 de vizualizări ale video-urilor lansate în campanie“, a declarat Olivier SALLES, Head of Unit, Retail Financial Services and Payments, Comisia Europeană.

În ceea ce priveşte consultarea publică, „am primit până acum 180 de contribuţii – în cea mai mare parte de la cetăţeni şi consumatori, având deocamdată foarte puţine răspunsuri de la autorităţi, asociaţii financiare sau entităţi publice. Ne aşteptăm, însă, să primim cea mai mare parte a contribuţiilor în ultimele două săptămâni (consultarea publică a fost deschisă până pe 18 martie 2016 – n.r.)“, a precizat acesta. În urma contribuţiilor primite până la acel moment, reprezentanţii Comisiei Europene au putut deja să identifice câteva tendinţe şi mesaje-cheie.

Unul dintre mesajele puternice desprinse din contribuţiile primite până acum este că ar trebui să fie mai uşor să faci cumpărături la nivelul Uniunii Europene şi ar trebui să avem mai multe pieţe deschise, a explicat Olivier Salles.

O a doua concluzie importantă este că ar fi bine să existe o piaţă unică unde toţi jucătorii respectă aceleaşi reguli şi aceeaşi legislaţie – lucru subliniat, de altfel, şi de noi în Cartea Verde. Iar al treilea mesaj puternic desprins din consultări vizează transparenţa: trebuie să asigurăm o transparenţă mai mare, în special în zona tarifelor de schimb valutar şi a tranzacţiilor transfrontaliere, a adăugat Olivier Salles.  

13,6 milioane de cetățeni ai UE trăiesc într-un alt stat membru al Uniunii decât cel propriu și este posibil ca și mai mulți să se mute la un moment dat în timpul vieții lor, arată datele Eurostat.

Unul dintre mesajele puternice desprinse din contribuţiile la studiul realizat de Comisia Europeană este că ar trebui să fie mai uşor să faci cumpărături la nivelul Uniunii Europene şi ar trebui să avem mai multe pieţe deschise.

35% din cetățenii europeni trăiesc în regiuni învecinate cu alte state membre, mulți efectuând deja o parte din cumpărături în zonele transfrontaliere „locale“.

Cele mai citite

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...
Ultima oră
Pe aceeași temă