Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că depecierea puternică a monedei naționale în raport cu euro, înregistrată în ultima perioadă, poate fi și cauza unei acțiuni speculative.
"Nu sunt nici bancher, nici economist șef la Banca Națională sau la vreo bancă comercială. Am să vă recomand să citiți declarația guvernatorului BNR săptămâna trecută în legătură cu modul în care a fost manipulat ROBOR-ul în perioada în care a crescut spectaculos. Și dacă o să citiți acea declarație o să vedeți și cum s-a făcut manipularea. Și pe cursul de schimb sunt acțiuni speculative, fără îndoială, care sunt determinate fie de teama unora dintre cei care sunt jucători în piață, fie de cei care încearcă în mod deliberat, ca parte a unei campanii de a afecta imaginea și situația economică, cu astfel de jocuri de culise", a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat dacă există un atac asupra monedei naționale, el a admis posibilitatea unei astfel de variante.
"Să știți că poate să fie un atac asupra leului. Și pentru că vorbeam de BNR am să vă readuc aminte că și în 2008 a fost un atac masiv pe leu pe care BNR l-a contracarat și care s-a soldat și cu două măsuri la vremea respectivă: doi traderi de valută de la două bănci importante au fost dați afară din sistemul bancar", a adăugat Tăriceanu.