3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăStatele Unite dau primul semn că economia lumii ar putea intra într-o...

Statele Unite dau primul semn că economia lumii ar putea intra într-o nouă perioadă de scădere. De ce ne interesează în România că a crescut dobânda la dolari

FED, banca federală a Statelor Unite, a decis, pentru prima dată în ultimul an și jumătate, să majoreze dobânda de referință. Oficialii instituției spun că au luat această decizie în condițiile în care se așteaptă la o creștere a prețurilor mai accelerată decât estimările inițiale.

Dobânda de referință pentru dolar a fost majorată de la 0,25%-0,5% până la 0,5%-0,75%, ca urmare a creșterii substanțiale a așteptărilor privind inflația, a anunțat FED. Banca federală a SUA este prima dintre instituțiile importante din această categorie care ia decizia de a înăspri condițiile monetare. Această măsură are în primul rând o valoare de semnal și arată că FED se așteaptă ca economia lumii să reintre într-o perioadă de stagnare, consideră analiștii citați din presa din Statele Unite. “Avansul numărului de locuri de muncă a fost substanțial, iar rata șomajului a scăzut. Cheltuielile gospodăriilor au crescut moderat, dar investițiile în mijloace fixe ale firmelor au rămas slabe. Inflația a crescut de la începutul anului, dar rămâne sub obiectivul pe termen lung al Comitetului, de 2%, ceea ce reflectă, parțial, scăderea prețurilor la energie și importuri”, transmite comunicatul de presă care explică deciziile luate în ultima ședință de politică monetară ținută.

Majorarea dobânzii de referință conduce, de obicei, și la întărirea monedei, ceea ce ar însemna un avantaj pentru țările care exportă în Statele Unite. China, de exemplu, va fi avantajată, având în vedere că este principalul partener comercial al Statelor Unite, dar și al doilea mare creditor al SUA. De altfel, China a depășit recent Japonia în ceea ce privește deținerile de titluri de stat ale SUA, ceea ce înseamnă că va fi dublu avantajată, având în vedere că și dobânzile pentru împrumuturi vor crește.

Puțini afectați pe termen scurt

Efectele asupra economiei României nu vor fi semnificative pe termen scurt, mai ales că nici majorarea dobânzii nu este una mare. Țara noastră nu are o datorie importantă în dolari, deci nici costul împrumuturilor nu va crește. Nici creditul acordat în dolari către persoanele fizice și persoanele juridice private nu are o valoare importantă în România, deci nu ne putem aștepta la efecte majore din acest punct de vedere. Pe de altă parte, persoanele sau firmele care economisesc în dolari vor avea de câștigat din creșterea dobânzilor.

Totuși, un canal prin care majorarea dobânzilor se poate transmite și în România este prețul combustibililor. În măsura în care România importă petrol și gaze, creșterea dobânzilor la dolar și, implicit, aprecierea monedei americane ar putea duce și la o creștere a costurilor suportate de țara noastră. Prețurile pentru combustibil sunt calculate în dolari. Totuși, nici în acest sens, efectele nu vor fi unele semnificative, având în vedere că România produce cea mai mare parte din combustibilii de care are nevoie.

Pe termen lung însă, dacă mișcarea FED va fi urmată și de altele în același sens, economia României ar putea avea de suferit. Cu ocazia crizei din 2007-2008, Bucureștiul a arătat că este puternic legat de mișcările din Statele Unite. Dacă FED va continua să majoreze dobânzile și în următoarea perioadă, aceasta va însemna și o creștere a costului împrumuturilor la nivel global.

Datoria externă a Româ-niei se ridică deja la peste 80% din Produsul Intern Brut, ceea ce arată că țara noastră are nevoie de finanțare pentru a se menține pe linia de plutire.

Volatilitate pe piețele financiare

Economistul Florin Cîțu, care a studiat în Statele Unite o bună perioadă de timp și care cunoaște bine mecanismele economiei SUA, consideră că FED transmite că se așteaptă la o scădere a creșterii economice și că UE, care abia a revenit pe creștere, va avea de suferit. Analistul a consemnat, pe pagina sa de Facebook, trei posibile efecte ale deciziei băncii federale.

1 Pentru ei este semnalul că sunt pe ultima sută de metri în această perioadă de creştere economică. Cât o să dureze nu ştim, dar, dacă banca centrală apasă pe frână, nu suntem departe.

2 Pentru UE nu este bine. Economia UE nu şi-a revenit după criză din 2008 şi faptul că SUA văd deja sfârşitul acestei perioade de creştere reprezintă o veste proastă. Sper să nu se panicheze birocraţii şi să înceapă

iar cu subvenţii şi iertări de datorii.

3 Pentru noi, deocamdată, nu sunt implicaţii majore. Poate puţină volatilitate pe pieţele financiare. Dar, foarte important, este semnalul pentru noi că trebuie să fim atenţi cum aşezăm economia în perioada următoare. Cheltuieli publice permanente în creştere, deficit bugetar în creştere, datorie publică în creştere – fragilizează economia, iar atunci când SUA se vor gripa noi vom face iar atac de cord.

Aşa că trebuie să facem opusul- să stopăm creşterea cheltuielilor permanente, a deficitului bugetar şi a datoriei publice.

Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Exit poll Antena 3 și Digi24: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul 2 pentru alegerile prezidențiale

Rezultatele primelor exit-poll-uri pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale indică faptul că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, se vor confrunta...
Ultima oră
Pe aceeași temă