Grupul austriac VIG, care deține în România companiile Asirom și Omniasig, are de câștigat de pe urma falimentului celui mai mare asigurător din România, societatea Astra Asigurări. Vânzările de RCA, principala sursă de venit pentru asigurătorii locali, se vor duce către cele două companii, iar prețul îl vor plăti milioanele de șoferi care vor trebui să scoată din buzunar sume mult mai mari pentru asigurare.
Grupul austriac Vienna Insurance Group devine din ce în ce mai interesat de România, deși în urmă cu un an lăsa de înțeles că țara noastră nu mai reprezintă neapărat un obiectiv important. Între timp însă, compania al cărei președinte, Peter Hagen, a atacat direct capitalul românesc din asigurări a primit un cadou nesperat.
Cel mai mare concurent al VIG, Astra Asigurări, a intrat în procedură de faliment în urma unei decizii controversate a Autorității de Supraveghere Financiară. VIG nu reușea să detroneze Astra din poziția de lider pe piața asigurărilor auto (cea mai importantă sursă de venit pentru firmele de specialitate) nu doar în România (acolo unde Astra deținea supremația fără drept de apel), ci și în Ungaria, acolo unde sucursala asigurătorului român a reușit să crească peste nivelul pieței chiar și în perioada în care se afla în administrare specială. Rămase fără concurență, cele două firme deținute de VIG în România, Asirom și Omniasig, au devenit foarte active pe piața RCA, deși înainte de falimentul Astra arătau că vor să reducă subscrierile pe acest segment.
Profitând și de problemele prin care trec Euroins și Carpatica, intrate și ele în procedură de redresare financiară în urma unor decizii ASF, VIG a reușit să acapareze mai bine de jumătate din vânzările de RCA din ultima lună. Asirom subscrie masiv inclusiv pe segmente de clienți pe care le considera extrem de riscante și inabordabile, cum ar fi tinerii cu vârsta sub 25 de ani sau mașinile utilitare ori pentru transport de călători.
Pe banii șoferilor români
Expansiunea VIG va fi plătită, însă, de milioanele de șoferi români care vor achita prime mult mai mari pentru RCA. Prin dispariția Astra și prin retragerea parțială a Euroins și Carpatica (sfătuite de ASF să aibă o abordare prudentă), Asirom și Omniasig rămân practic singurele variante pentru RCA, având în vedere că celelalte societăți de asigurare s-au orientat, în timp, mai ales către alte linii de asigurare: CASCO, property. Cum orice șofer din România trebuie să aibă asigurare RCA, altfel riscând o amendă de 1.000 de lei și anularea talonului mașinii, clienții vor fi nevoiți să achite primele cerute de membrii grupului VIG. Iar aceste prime sunt și de două ori mai mari decât cele practicate de alte societăți de asigurări care vând asigurări RCA și în special față de cele vândute de Astra.
Este de ajuns să consultați calculatoarele unui broker ca să vedeți că, față de anul trecut, cel mai ieftin RCA a ajuns azi să coste chiar și dublu. Concret, un șofer de 35 de ani din București care conduce un Logan de 1,6 litri va trebui să dea în jur de 950 de lei pe an pentru RCA la Omniasig, deși anul trecut o poliță obligatorie putea fi achiziționată și cu 420 de lei. Acesta este cadoul făcut de Victor Ponta și Mișu Negrițoiu firmei austriece, în detrimentul cetățenilor români și al capitalului autohton. A contribuit la această poziționare aberantă a premierului și a șefului ASF relația extrem de strânsă pe care Ponta o are cu unul dintre lobby-iștii de forță ai VIG, un fost politician de top austriac? Despre acest subiect vom mai vorbi!
Șeful cel mare „s-a mutat“ în România
Un semnal clar că România a devenit extrem de importantă pentru VIG este faptul că președintele grupului și-a alocat recent și cea mai înaltă funcție de conducere la Asirom. Peter Hagen a fost votat ca președinte al consiliului de administrație al companiei. Mutarea are și rolul de a stabiliza compania care a avut probleme serioase, fără ca acest fapt să ducă la o intervenție a ASF, așa cum s-a întâmplat în cazul altor companii. Anual, Asirom descoperă că mai are nevoie de majorări de capital pentru a respecta criteriile de solvabilitate.
Recent, acționarii au decis că firma are nevoie de 110 milioane de lei. În ciuda faptului că la Asirom au existat inclusiv întârzieri importante ale plăților, ASF nu a grăbit firma să își majoreze capitalul. Confirmarea lui Hagen ca președinte al Asirom a avut loc aproape concomitent cu atacurile ASF împotriva Astra și în special împotriva patronului acesteia, Dan Grigore Adamescu.