1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBogdan Chirițoiu, semnal de alarmă în privința medicamentelor scumpe

Bogdan Chirițoiu, semnal de alarmă în privința medicamentelor scumpe

Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a atras atenția că ”medicii continuă să prescrie medicamentele scumpe și nu generice. iar costurile suplimentare sunt suportate de pacienți.

„Medicii sunt influentați, astfel, și de sumele mari pe care firmele de farmaceutice le au la dispoziție pentru promovarea medicamentelor”, a arătat Bogdan Chirițoiu. 

Consiliul Concurenței a finalizat un număr semnificativ de investigaţii, 21 de cazuri, în domenii importante, cum ar fi: telecomunicaţiile, energie electrică şi carburanţi. „Amenzile aplicate au fost de aproximativ 54 de milioane de euro, în creştere cu 30% faţă de anul 2014”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în deschiderea evenimentului „Realizări şi perspective”, organizat luni la Bucureşti, ocazie cu care a fost prezentat raportul de activitate al Autorităţii de Concurenţă pe 2015.

La bilanțul Curții de Conturi au participat şi Anca Dragu, ministrul Finanţelor, Costin Borc, ministrul Economiei, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi avocaţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă