13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBanca Comercială Feroviară a trecut pe profit

Banca Comercială Feroviară a trecut pe profit

Banca Comercială Feroviară a trecut pe profit, în martie, cu un rezultat net de circa 300.000 lei, de la o pierdere de 9,42 milioane lei anul trecut, susţinut de creşterea creditării, şi estimează un câştig anual de 1,5-2 milioane lei, a declarat directorul general al băncii, Petre Tulin, citat de Mediafax. Anul trecut, banca, controlată de omul de afaceri Valer Blidar, a consemnat o pierdere de 9,42 milioane lei, în scădere de la 20,45 milioane lei în 2012.

Reprezentanţii instituţiei de credit afirmă că îşi propun pentru anii următori o rată de creştere a profitului ceva mai mare decât cea estimată pentru a doua parte a anului, dar în linie cu dezvoltarea activităţii, "cu paşi mici, dar siguri"şi fără riscuri suplimentare.

Fondul creditelor a crescut anul trecut cu 70%, la 267 milioane lei, ajungând la finele lunii aprilie a acestui an la 316 milioane lei. Dintre acestea, persoanele juridice au împrumutat 302 milioane lei, restul revenind persoanelor fizice, deşi ca număr banca a acordat mai multe credite de retail (5.556 pentru persoane fizice şi 1.544 credite pentru IMM-uri şi microîntreprinderi). Pe partea de resurse, banca a mizat pe moneda naţională, iar soldul depozitelor a ajuns la 445 milioane lei.

"Pentru finalul anului, ne propunem să ajungem cu creditele până la 380-400 milioane lei, iar cu depozitele la maximum 500 milioane lei, astfel încât să păstrăm raportul credite-depozite la cel mult 85%", a spus Tulin. Din creditele acordate IMM-urilor şi microîntreprinderilor, 76% au fost credite operaţionale (208 milioane lei la aprilie 2014), cele de investiţii au cumulat 60 milioane lei, iar finanţări de 34 milioane lei au avut altă destinaţie, în special refinanţări de la alte bănci.

Pe segmentul de retail, banca a dat credite de consum de 12 milioane lei şi credite imobiliare de trei milioane de lei, 85% dintre finanţările băncii fiind în lei, iar 15% în euro. `Vom merge în continuare pe lei, chiar dacă vom mai creşte puţin, spre 20%, şi la valută. Componenta dominantă va fi în lei, pentru că este mai puţin riscantă", a precizat Tulin.

La rândul său, Valer Blidar a afirmat că piaţa a împins banca către nişă, întrucât este vorba de o instituţie de credit de dimensiuni mici, care nu face faţă unor credite de anvergură. "Aşa se explică stadiul la care am ajuns să credităm cu preponderenţă IMM-uri şi microîntreprinderi", a explicat Blidar. El a precizat că una dintre ţintele băncii este creditarea agriculturii, respectiv finanţarea românilor care doresc să cumpere terenuri.

Activele băncii au urcat anul trecut cu 50%, la 441 milioane lei, ajungând la finele lunii aprilie 2014 la 490 milioane lei. "În perioada următoare, intenţionăm să ne dublăm şi chiar să ne triplăm cota de piaţă, însă depinde de politica de dezvoltare pe care o vom avea. În acest an nu va fi o politică agresivă", a spus Tulin. Banca îşi propune, pentru a completa resursele de finanţare, să acceseze linii de creditare externă, prin încheierea de parteneriate cu instituţii financiare specializate, fiind în faza de testare a pieţei.

Instituţia avea la finele anului trecut o rată de solvabilitate de 13,08%, peste nivelul minim reglementat de 8%, şi un raport de cheltuieli-venituri de 124%, acesta fiind prognozat să scadă la 98% în acest an. Creditele neperformante se situau la finele anului trecut la 1,32%. Banca are un capital social de 101,4 milioane lei, fiind realizate circa trei-patru majorări de capital pe an.

Acţionarul Valer Blidar a precizat că va păstra ritmul de creştere a capitalului sau chiar îl va accelera în funcţie de investiţiile programate de bancă şi strategia de dezvoltare. Instituţia de credit are o reţea de 18 ATM-uri proprii şi 300 de ATM-uri la parteneri, în condiţii similare de cost. Totodată, banca deţine 15 unităţi în 11 oraşe, deschise în perioada 2009-2011, iar o nouă extindere ar putea începe din 2015.

"Probabil din 2015 ne vom gândi la o dezvoltare ulterioară a reţelei de distribuţie, după ce le vom rentabiliza integral pe cele existente. Vrem să vizăm şi zona de est a ţării, probabil la Iaşi, Bacău, e posibil să mai deschidem unităţi şi în Bucureşti", a precizat Tulin.

Valer Blidar controlează 38,445% din capitalul băncii, ajungând să deţină direct şi indirect 90,5%, prin Astra Vagoane Călători – 28,389% – şi Tristar SRL – 23,666%. Restul de 9,5% din titluri sunt deţinute de Atelierele Griviţa Bucureşti.

 

Cele mai citite

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă