2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAstăzi se semnează prelurea Bancpost de către Banca Transilvania

Astăzi se semnează prelurea Bancpost de către Banca Transilvania

Consiliul de Administratie al Bancii Transilvania a aprobat joi perfectarea tranzacţiei pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni (99,15%) deţinut de către Eurobank Group în capitalul social al Bancpost, semnarea contractului urmând să aibă loc vineri. 

”În cadrul tranzacţiei, BT dobândeşte şi participaţii în capitalul social al societăţilor din Grupul Eurobank din România, respectiv ERB Retail Services IFN SA şi ERB Leasing IFN SA”, arată un comunicat al băncii.

Oficialii băncii spun că atât Banca Transilvania cât şi Bancpost vor acţiona ca entităţi separate până la finalizarea tranzacţiei, urmând ca doar după această dată să aibă loc procesul de integrare a Bancpost în cadrul BT.

”Integrarea Bancpost SA în cadrul BT va avea loc după îndeplinirea procedurilor legale şi după solicitarea şi obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţtilor competente”, mai informează comunicatul.

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a doua instituţie de credit după active de pe piaţa românească, a raportat în primele nouă luni un profit net de 779,8 milioane lei, în creştere cu aproape 19%, faţă de perioada similară a anului anterior, de 657 milioane lei.

De asemenea, banca a înregistrat venituri nete din dobânzi în sumă de 1,32 miliarde lei, mai mare cu 4% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2016.

Activele totale ale băncii se ridicau la sfârşitul lunii septembrie la 54,9 miliarde lei, în creştere cu 6%, comparativ cu finalul anului trecut.

Grupul Financiar Banca Transilvania, din care face parte banca, a avut un profit net de 829,48 milioane lei în perioada ianuarie-septembrie, mai mare cu 19%, de la 697,9 milioane lei la sfârşitul lunii septembrie 2016. Grupul BT a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu active de 55,1 miliarde lei, din care banca deţine 54,9 miliarde lei. Creditele nete – incluzând leasing – reprezintă 54,3% din activele Grupului Financiar BT.

De asemenea, banca a anunţat luna aceasta că, împreună cu acţionarul său, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), intenţionează să achiziţioneze un pachet iniţial de peste 39% din Victoriabank, a treia bancă în topul băncilor din Republica Moldova.

Banca Transilvania are o capitalizare de 9,31 miliarde lei

Anul trecut, Banca Transilvania a depăşit în premieră BRD şi a urcat pe poziţia a doua în clasamentul băncilor româneşti după valoarea activelor, în urma BCR, care a rămas liderul pieţei.

Banca Transilvania (TLV) are un acţionariat divers, care include investitori instituţionali şi oameni de afaceri din Cluj.

Cele mai citite

Florinel Coman ar putea deveni coleg cu Dani Carvajal la Al-Gharafa!

Florinel Coman, transferat recent la Al-Gharafa, ar putea să-l aibă ca viitor coleg pe Dani Carvajal, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai anului...

Ana Bogdan și Anca Todoni pe tabloul principal la Brisbane!

Ana Bogdan și Anca Todoni au reușit să se califice pe tabloul principal al turneului WTA de la Brisbane, în urma unor victorii solide. Competiția,...

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă