Guvernul a discutat două proiecte de hotărâre privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a noilor legi care reglementează achizițiile publice, adoptate anul acesta. Cum se va schimba această zonă care până acum a fost generatoare de corupție și prejudiciții în bugetul de stat ne-a explicat avocatul Vlad Cercel, specializat în achiziţii publice.
Acum, când are loc o licitaţie pentru o achiziţie publică, se alege acel contractant care oferă preţul cel mai mic.
Vlad Cercel: Aşa este acum la nivel de practică. Şi fosta ordonanţă de urgenţă 34/2006, şi noul cadru de reglementare în domeniul achiziţiilor publice precizează preţul cel mai scăzut ca unul dintre posibilele criterii de evaluare. Pe lângă preţul cel mai scăzut, există însă şi cel mai bun raport calitate – preţ, acolo unde, în afară de preţ, sunt introduşi şi alţi factori de evaluare, astfel încât nu numai costul este avut în vedere la desemnarea ofertei câştigătoare. În general, preţul cel mai scăzut ar trebui să fie folosit la produse, lucrări sau servicii în care specificaţiile tehnice pot fi definite cu foarte multă precizie, astfel încât autoritatea contractantă să cunoască foarte bine ceea ce doreşte să achiziţioneze.
Ca de exemplu?
Vl.C.: Cumpărări de produse de papetărie. Lucruri simple.
Adică produse la care nu se pune problema că la preţul cel mai mic, calitatea produsului este mai scăzută?
Vl.C.: La produse, în general, preţul cel mai mic se pretează. La servicii cu un pronunţat caracter intelectual însă sau la lucrări care presupun şi activităţi de proiectare…
Adică vă referiţi la prestări cu conţinut intelectual consistent, care presupun valoare adăugată mare. De exemplu, punerea la punct a unui sistem informatic complex, care necesită know-how din partea prestatorului. Atunci apare criteriul raportului dintre calitate şi preţ?
Vl.C.: În OUG 34/2006, criteriul se numea „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Conform noului cadru de reglementare, se stipulează despre „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, care reprezintă un concept general şi care se traduce, în fiecare caz în parte, fie prin „preţul cel mai scăzut”, fie prin „costul cel mai scăzut”, fie prin „cel mai bun raport calitate – preţ”, fie prin „cel mai bun raport calitate – cost”. Există o diferenţă terminologică, dar posibilitatea aplicării altor factori de evaluare decât preţul exista şi conform OUG 34, şi conform noului cadru de reglementare.
Vreţi să spuneţi că până acum exprimarea legală era mai generală, dând posibilitatea atribuiriii în funcţie de alte interese, iar acum, cu aceste precizări, s-ar putea ca lucrurile să fie făcute puţin mai profesional.
Vl.C.: Cred că este foarte important ca autorităţile contractante să conştientizeze caracterul potrivit al unor factori de evaluare pentru anumite proceduri şi să nu existe, implicit, preţul cel mai scăzut, care poate fi răsturnat doar în situaţii excepţionale. Cred că ar trebui luată fiecare procedură în parte şi văzut dacă este vorba despre nişte lucruri simple şi dacă se pot defini specificaţiile tehnice cu o foarte mare precizie, astfel încât să răspundă, fireşte, şi nevoilor autorităţii contractante. Atunci se poate aplica preţul cel mai scăzut. Dacă însă este vorba despre lucruri ceva mai complicate, precum activităţile de proiectare, consultanţă, lucrurile care presupun şi o prestaţie intelectuală, atunci probabil că nu este potrivit preţul cel mai scăzut. Prin normele metodologice, se va stabili care sunt categoriile de servicii pentru care autorităţile contractante nu pot aplica preţul cel mai scăzut. Se va stabili de asemenea şi o pondere maximă a preţului în algoritmul atribuirii contractului. Nu este suficient să spui că nu se poate aplica preţul cel mai scăzut. Trebuie pus un plafon maxim de importanţă pentru criteriul preţ, pentru că, dacă acesta are o pondere de 90%, ai luat în calcul degeaba alţi factori.
O altă problemă din vechea legislaţie era conflictul de interese.
Vl.C.: Cazurile de conflict de interese au fost reglate la nivelul legislaţiei primare. Nu mă aştept acum ca prin normele metodologice să apară ceva spectaculos.
Cum se manifestă conflictul de interese la aceste achiziţii publice?
Vl.C.: Sunt diverse relaţii între ofertanţi şi persoanele relevante din cadrul autorităţii contractante. Este o situaţie în care este afectată imparţialitatea persoanelor din cadrul autorităţii contractante, cu putere de decizie în legătură cu procedura sau contractul, evaluarea ofertelor.
Au filiere pe care primesc foloase, pentru influenţarea achiziţiilor în favoarea unor participanţi la procedurile de atribuire a contractelor?
Vl.C.: Eu nu vreau să intru în acest subiect.
De asemenea, conform vechii legislaţii, era posibilă apariţia unor acte adiţionale la contract, care făceau ca „preţul cel mai mic” luat în calcul iniţial să devină în realitate un preţ foarte mare.
Vl.C.: Eu cred că mai degrabă situaţia este rezolvată la nivelul legislaţiei primare şi în acest caz. Acolo sunt prevăzute expres situaţiile care pot constitui modificări permise ale contractelor de achiziţie publică, ulterior încheierii lor. Vorbim despre situaţii excepţionale care au apărut şi pe care autoritatea contractantă nu putea să le vadă. În nici un caz nu este permisă simpla modificare a preţului fără nici o justificare. Ceea ce este permis de legislaţia primară, în acord cu directivele europene, este posibilitatea de a mări preţul contractului, indiferent de motiv, cu un plafon de până la 10%, în cazul serviciilor şi produselor, sau de până la 15%, în cazul lucrărilor, dar întotdeauna nu mai mult de pragurile care ar atrage obligativitatea unei noi proceduri de atribuire. Contractele de lucrări însă nu pot modificate cu mai mult de 5,225 milioane de euro sau mai mult de 15% din valoarea iniţială a contractului. Există posibilitatea aceasta, cu titlu general, de a majora preţul contractului cu până la 10% – 15% şi nu mai mult de pragurile pe care le-am precizat. Regula se va aplica pentru toate contractele de achiziţii publice. Acestea sunt considerate aşa-numitele „modificări minore”.
Important este ca la noi să nu devină majore. Care sunt aceste „modificări minore”?
Vl.C.: Se poate întâmpla ca, în executarea proiectului, să realizezi, spre exemplu, că ai nevoie de nişte lucrări minore, suplimentare, ori de nişte produse suplimentare.
Dar dacă este vorba despre lucrări majore suplimentare? Să luăm ca exemplu lucrarea realizată de Salini Impregilo, pe care acum o face în regie proprie CNADNR la Viaductul Aciliu, pe DN 1, unde se tasează terenul şi sunt masive infiltraţii.
Vl.C.: Categoric, orice modificare ce depăşeşte pragurile maxime respective nu poate fi făcută, decât dacă intrăm în alt caz: dacă a fost o situaţie excepţională, care nu putea fi prevăzută şi face necesare acele lucrări. E vorba despre situaţii excepţionale, care sunt în afara autorităţii contractante. În cazul la care v-aţi referit, se face un alt contract distinct, printr-o nouă procedură de atribuire.
