12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialScandalul Renault poate afecta creşterea economică a României

Scandalul Renault poate afecta creşterea economică a României

Reprezentanţii mediului de afaceri afirmă că implicarea companiei franceze în „afacerea emisiilor poluante“ ar putea să frâneze motoarele economiei în acest an. Renault produce în ţara noastră autoturismele Dacia, iar industria auto deţine o pondere importantă în PIB şi în valoarea exporturilor.

După Volkswagen, un alt mare producător auto este implicat în furtuna iscată de  emisiile poluante care depășesc de mai multe ori normele admise. De această dată este vorba de Renault, companie ce produce în ţara noastră autoturismele Dacia. Dacă în cazul producătorului german s-a dovedit culpa acestuia, urmând ca Volkswagen să plătească despăgubiri astronomice, scandalul în care este implicată compania Renault este abia la început.

Conform Financial Times, mai mulţi directori ai companiei auto franțuzești au fost audiați, ieri, de o comisie guvernamentală pentru a explica de ce testele derulate după scandalul Volkswagen au arătat depășirea normelor de emisii poluante. În cadrul investigațiilor, ofițerii antifraudă au efectuat săptămâna trecută o serie de percheziții la birourile companiei, situaţie ce a condus la căderea cu până la 22% a cotației acțiunilor Renault.

Acest scandal poate afecta creşterea economică a României, în condiţiile în care o bună parte din exporturile ţării se bazează pe vânzările grupului Renault-Dacia? „Cred că previziunile de creştere economică pentru acest an vor rămâne nes-chimbate cel puţin deocamdată. În prezent nu cunoaştem toate detaliile şi dimensiunea scandalului. Ar trebui totuşi ca impactul să fie limitat. Şi în cazul unui scenariu negru, cred că modelele Renault produse în România nu vor fi afectate de acest scandal, doar în mod indirect, prin contaminare de la firma-mamă. Depinde de dimensiunea problemei şi cât de mare va fi impactul financiar. Dacă va fi afectat sau nu planul de investiţii al companiei Renault“, a precizat, pentru „România liberă“, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

În schimb, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) este de o altă părere. „Este evident că acest scandal ar putea afecta creşterea economică a României. Din păcate avem o structură economică foarte periculoasă. Evident că orice defecţiune în industria auto care deţine 45% din exporturile ţării va afecta PIB-ul. În plus, intră la capitolul industrie care în acest an ar trebui să realizeze o creştere de 1,2% din totalul de 4,1% cât este prevăzut avansul economic“, ne-a spus reprezentantul AOAR.

Acesta reaminteşte faptul că Renault – Dacia a anunţat că va produce mai puţine maşini în România anul acesta, comparativ cu 2015. Pârvan arată că economia poate fi afectată şi de faptul că industria extractivă are de suferit din cauza scăderii preţului petrolului, alături de toate industriile conexe. „De exemplu, mă refer la metalurgie. Fiindcă în cazul în care nu merge industria petrolului nu merge nici cea a ţevilor şi a altor echipamente. Pericolul este că întreaga industrie, în special cea prelucrătoare, este legată de exporturi. Dacă cererea la export scade, din cauza încetinirii investiţiilor în alte ţări, atunci şi industria românească are de suferit. Fiindcă noi nu avem cerere internă. Lucrăm pentru export“, susţine Cristian Pârvan.

Avertismente privind extinderea scandalului Volksvagen

În urmă cu câteva luni, la scurt timp după izbucnirea scandalului, analiştii de la Erste arătau că impactul negativ al softului instalat de compania germană pe automobilele diesel pentru măsluirea testelor de emisii poluante ar trebui să se rezume la exporturile de componente ale României în Germania, care reprezintă circa 1% din PIB, respectiv 2,9% din exporturile totale. „Dacă situaţia se va înrăutăţi şi se va extinde la alţi mari producători de automobile din Germania sau Franţa, atunci va fi afectată o parte mai mare din exporturile României, inclusiv de maşini şi kituri de componente“, se preciza în analiza realizată de Erste. Realizatorii studiului nu excludeau o posibilă scădere a importurilor de automobile ale României, în cazul în care criza emisiilor automobilelor diesel se va agrava, ceea ce ar reduce decalajul dintre contribuţia importurilor şi exporturilor la creşterea economică.

Iar Mădălina Popescu, director general al firmei de resurse umane Pluri Consultants România susţinea că: „Este o petardă cu efecte multiple, care zguduie UE, un război economic între SUA și Europa. Printre victime vor fi și angajații companiilor din România, care produc componente pentru industria auto. Vorbim de zeci de mii de locuri de muncă în acest sector, țara fiind împânzită de astfel de firme: în Banat, în sudul țării, în Transilvania, mai puțin în Moldova. Multe dintre aceste companii au venit la noi fiindcă există forță de muncă înalt calificată și relativ ieftină, iar România este membră a UE cu toate beneficiile care decurg de aici. Să vedem unde se va opri scandalul și dacă nu se extinde și la alte mărci“.

Industria auto în cifre

Cifra de afaceri înregistrată de industria auto din România, în 2014, a fost de 18 miliarde de euro, din care fabricilor de componente le revin 12,6 miliarde de euro.

Exportul de maşini este de 3 miliarde de euro anual, iar exportul de componente auto este 8,6 miliarde de euro, cel mai bine vândut produs fiind setul de fişe pentru bujii.

Circa 20% din toate exporturile României se fac de către industria auto.

Contribuţia în PIB a sectorului auto a fost de 12%, la nivelul lui 2014.

Circa 600 de companii activează în industria auto, pentru care lucrează în mod direct 203.000 de salariaţi.

România are doi producători de autovehicule, Dacia şi Ford, cu vânzări anuale cumulate de aproximativ 400.000 de unităţi.   

Cele mai citite

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă