2.4 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialRomânia a devenit partener în proiectul Transgreen, care vizează construirea de autostrăzi...

România a devenit partener în proiectul Transgreen, care vizează construirea de autostrăzi și căi ferate cu impact redus asupra mediului în Carpați

România a devenit partener în cadrul proiectului Transgreen, finanțat cu circa 2,48 milioane de euro, prin care se urmărește dezvoltarea în zona Carpaților a unei infrastructuri de autostrăzi și căi ferate construite în așa fel încât să aibă un impact redus asupra mediului, a anunțat luni organizația WWF-România, citată de Agerpres.

Proiectul Transgreen a demarat oficial la 1 ianuarie 2017 și are ca dată de finalizare 30 iunie 2019.

"Dezvoltarea rețelei de autostrăzi și căi ferate ce conectează între ele puncte cheie ale României și, mai departe, țara noastră cu restul Europei este un proces în plină desfășurare. Planurile de dezvoltare a acestor tipuri de 'infrastructură mare' prevăd traversarea Munților Carpați și, implicit, fragmentarea și perturbarea unor ecosisteme valoroase incluse în arii naturale protejate, precum siturile de interes european Natura 2000. Pentru a preîntâmpina și diminua aceste presiuni și amenințări asupra naturii, proiectul Transgreen își propune să dezvolte soluții pentru a contribui la crearea unei rețele de transport cu impact cât mai redus asupra mediului și pe care să se circule în siguranță în România, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria", precizează organizația de mediu.

În viziunea celor implicați, Transgreen aduce împreună organizații implicate direct în dezvoltarea planurilor de infrastructură mare și în conservarea naturii: autorități publice naționale (precum Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului din România) și regionale, organizații internaționale, centre de cercetare și universități, companii de autostrăzi, organizații de mediu.

"Aceste instituții au capacitatea, experiența și autoritatea de a dezvolta soluții concrete de reducere a impactului asupra mediului și de a propune elemente de 'infrastructură verde' potrivite, cu atenție specială pentru coridoarele ecologice ce asigură posibilitatea deplasării speciilor celor mai vulnerabile la impactul autostrăzilor și căilor ferate: carnivorele mari (ursul brun, lupul și râsul) și anumite specii de ierbivore.

Pachetele de măsuri concrete ce țin de planificarea, construcția, managementul și monitorizarea infrastructurii mari se vor concentra pe patru proiecte-pilot, respectiv: autostrada Tîrgu Mureș — Iași (România), calea ferată Arad (Radna) — Deva (România), autostrada Miskolc (Ungaria) — Kosice (Slovacia) — Uzhgorod (Ucraina), autostrada Beskydy (Cehia și Slovacia). În plus, proiectul urmărește crearea unor standarde de abordare integrată a planificării proiectelor de infrastructură și promovarea acestora spre integrare în politicile publice din regiune.

Proiectul Transgreen beneficiază de un buget în valoare de aproximativ 2,48 milioane de euro, din care 2,109 milioane de euro reprezintă contribuție din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Finanțarea este realizată prin Programul Transnațional Dunărea (succesorul Programului de Cooperare Transnațională Sud-Estul Europei — SEE).

Conform WWF-România, acest program finanțează proiecte ce au ca obiectiv îmbunătățirea politicilor publice și a cooperării instituționale, implementate printr-un parteneriat transnațional extins, Axa prioritara 3 — Conectivitatea în Regiunea Dunării.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CFR Cluj renunță la Peter Michael! Atacantul pleacă sub formă de împrumut

CFR Cluj a anunțat plecarea atacantului nigerian Peter Michael (26 de ani), sub formă de împrumut, la echipa israeliană Ironi Tiberias FC. Decizia surprinde,...

Vânzările de locuințe în așteptare din SUA au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni

Vânzările de locuințe din Statele Unite au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni. Numărul contractelor de cumpărare a locuințelor deja...

Djokovic și Kyrgios avansează spectaculos în turul 2 la Brisbane în proba de dublu!

Novak Djokovic și Nick Kyrgios au făcut spectacol pe teren, calificându-se în turul 2 al probei de dublu de la Brisbane după o victorie...
Ultima oră
Pe aceeași temă