Chinezii de la CEFC vor să cumpere CME, proprietarul Pro TV, pentru 500 milioane de euro. Grupul chinez din domeniul energiei CEFC, care în luna decembrie 2016 a semnat un acord pentru preluarea pachetului majoritar la KMG International, s-a aliat cu grupul financiar ceh Penta Investments pentru a prelua Central European Media Enterprises, proprietarul Pro TV, de la gigantul media american Time Warner, au declarat surse din apropierea acestui dosar.
Una dintre surse a precizat că CEFC este actorul principal al consorțiului și ar urma să asigure cea mai mare parte din finanțarea pentru această tranzacție estimată la aproximativ 500 milioane de euro (587 milioane de dolari). Capitalizarea de piață a Central European Media Enterprises este de aproximativ 623 milioane de dolari.
CME este o companie care operează în șase state din Europa Centrală și de Est, iar principalele surse de profit sunt Cehia și România.
Time Warner controlează 46,5% din drepturile de vot la CME însă pe baza unor certificate care pot fi exercitate până în luna mai 2018 controlează 75% din acțiunile CME. O posibilă vânzare a CME a apărut după ce anul trecut AT&T a convenit preluarea Time Warner.
Penta a refuzat să facă comentarii însă grupul are deja investiții în presa scrisă și media online din Cehia și Slovacia.
La rândul său, CEFC a deținut pentru scurt timp o participație la un alt grup media din Cehia, Empresa Media.
În România, din portofoliul CME fac parte: Pro TV, Acasă, Acasă GOLD, Pro Cinema, Sport.ro, MTV România și Pro TV Internațional.
CEFC China Energy Company Ltd. ar putea finaliza în curând achiziția unui pachet de 51% din acțiunile companiei petroliere KMG International NV din România, controlată de compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas International. Aceasta este prezentă în 11 țări și deține rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) și Vega Ploiești (cea mai veche rafinărie în funcțiune), dar și rețele de distribuție de carburanți (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franța și Spania.