Victor Ponta a spus, joi, răspunzând unei întrebări privind o eventuală strategie pentru situaţia în care Lukoil va părăsi România, aşa cum "ameninţă", că o companie nu pleacă din țară pentru că este nervos Băsescu.
„Există instituţii ale acestui stat care trebuie să vadă în orice situaţie şi pentru orice fel de companie care are o încărcătură strategică ce măsuri legale şi constituţionale putem să luăm. Dar, vă rog frumos, o companie nu pleacă din ţară că e nervos preşedintele la ora trei. Haideţi să tratăm lucrurile cu înţelepciune şi să ne gândim la buna funcţionare a statului”, a răspuns Ponta.
El a arătat că a discutat deja cu instituţiile statului care au atribuţii în domeniu.
„Am făcut deja discuţii cu instituţiile statului în aşa fel încât să fim pregătiţi. Dacă există ameninţări la adresa siguranţei energetice sau a unor interese strategice ale României, evident că aceste lucruri ne vor duce la anumite decizii”, a precizat Ponta.
El a spus că ar fi neserios să-i răspundă preşedintelui Traian Băsescu pe această temă doar ca să polemizeze cu acesta.
„Faptul că din când în când, alături de atacul la adresa magistraţilor, a pensionarilor, a jurnaliştilor şi nu mai ştiu pe cine a atacat domnul preşedinte azi, că a fost o listă lungă, să ne apucăm să răspundem doar ca să facem polemică ar fi neserios din partea mea”, a spus Ponta.
Întrebat în ce condiţiI Guvernul poate prelua rafinăria Lukoil, premierul a arătat că România este o ţară democratică, care respectă Constituţia.
„Eu vreau să spun că toate sunt companii româneşti, indiferent de capitalul pe care îl au. Şi OMV Petrom este o companie românească, chiar dacă are capital majoritar austriac. Tot companie românească este. Deci toate companiile româneşti care activează pe teritoriul ţării trebuie să-şi respecte obligaţiile legale, să plătească taxe, impozite. Sper ca acest lucru şi tot ce ţine de Guvern să se desfăşoare în continuare”, a arătat Ponta.
Președintele Traian Băsescu a catalogat, joi, drept inadmisibilă presiunea făcută de reprezentantul companiei Lukoil și a cerut Guvernului ca dacă mâine Lukoil nu reia producția să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești.
Președintele a spus că în problema Lukoil nu discută ”abordări dâmbovițene”, ci doar amenințări și presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor și a Guvernului României.
”Consider că o astfel de abordare este inadmisibilă, iar, dacă mâine Lukoil va stabili să nu reia producţia, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti, pentru că asta depăşeşte limitele unei companii care vrea sau nu vrea. Trebuie să ne amintim preţul cu care am privatizat-o, îl replătim şi diferenţa, cât a costat retehnologizarea, îl plătim după ce constatăm dacă evaziunea fiscală şi spălarea de bani a fost de numai 230 de milioane de euro sau a fost, cumva, mai mare”, a declarat Băsescu.
El a spus că Guvernul trebuie să fie pregătit să plătească prețul cu care a vândut rafinăria de la Ploiești și să fie pregătit tehnic să o preia în operare.
”La constatarea finală a ilegalităților comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie”, a adăugat șeful statului.
Băsescu a mai spus că a auzit "o minciună", zilele acestea, şi anume că "Lukoil contribuie la bugetul de stat cu 700 de milioane de euro pe an”.
”Lukoil, de cinci ani, merge în pierdere, ceea ce mă face să gândesc că, la terminarea anchetei, acele 230 de milioane să fie, doar aşa, o deschidere, vis-a-vis de sumă. De unde, când pierde, i-o fi dat 700 de milioane domnului Ponta, la buget? Îi spu eu, i-a dat banii lui, i-a dat banii din acciză, aia e partea statului român care, dacă benzina este de la Lukoil sau Petrom sau Rompetrol, aceeaşi bani trebuie să îi dea statului român”, a declarat şeful statului.
Preşedintele a mai spus că, din declaraţiile Lukoil, această companie nu a avut profituri, în ultimii cinci ani, din care să fi dat statul român contribuţii la bugetul de stat, ci a mers pe pierdere.
”Cele 700 de milioane, anual, sunt accizele statului român, pentru că aceeaşi acciză ar lua-o statul român şi dacă ar vinde Petrom sau Rompetrol mai multă benzină. Mai avem firme, mai avem şi staţii de alimentare private. Oricine i-ar fi dat, cumulat, aceeaşi acciză. Din acest punct de vedere, trebuie privit exact cum stau lucrurile”, a precizat Băsescu.
El a menţionat că justiţia se află "în faţa unui şantaj, a unei presiuni”.
”Doamne fereşte să se cedeze la ea (la presiune, n.r.), pentru că mâine vom afla că nici OMV Petrom nu mai are profit, nici Rompetrol nu mai are, nu mai face nimeni profit în ţara asta, pentru că aşa se poartă, dacă eşti străin”, a mai comentat Băsescu.
Potrivit preşedintelui, ”Guvernul trebuie să analizeze acest aspect cu toată seriozitatea, pentru că ”nu e joacă”. ”Îndrăzneala celor care au dat mesajul că ne gândim până vineri şi, dacă nu terminaţi cu chestii din astea, cu justiţie, cu procurori, noi plecăm. Ia plecaţi, băieţi, dacă nu respectaţi legile statului, plecaţi, dar să nu credeţi că plecaţi cu rafinăria”, a declarat Băsescu.
Vicepreşedintele pe rafinare, marketing şi distribuţie din grupul rus Lukoil, Vladimir Nekrasov, a declarat miercuri, la Ploieşti, că a încheiat o înţelegere cu procurorii români şi că până vineri conducerea grupului petrolier va decide dacă va închide sau nu rafinăria Petrotel.
"Ar fi păcat să trebuiască să oprim rafinăria. Am investit mulţi bani aici", a spus Nekrasov, într-o întâlnire cu presa.
El a adăugat ca marţi a avut întâlniri cu procurorul care anchetează dosarul Petrotel, cu vicepremierul Liviu Dragnea şi cu ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
"Înţelegem foarte bine că ei (Dragnea şi Nicolescu, n.r.) nu au cum să intervină într-o anchetă a procuraturii. Lor de asemenea le pare rău că în cazul opririi rafinăriei vor trebui să revizuiască în minus bugetul ţării", a adăugat Nekrasov.
El consideră că acuzaţiile aduse rafinăriei sunt nefondate şi a precizat că Parchetul nu i-a prezentat niciun document din care să reiasă vreun prejudiciu.
"Nu am văzut lucruri concrete, doar fraze generale", a spus el, adăugând că a ajuns la o înţelegere cu Parchetul, dar fără să ofere detalii.
"Am ajuns la unele compromisuri pe care le vom raporta mâine (joi, n.r.) conducerii Lukoil. Dacă conducerea Lukoil îşi va da acceptul, repornim rafinăria. Dacă nu, nu. Noi considerăm că taxele de 700 milioane de dolari plătite până acum în acest an pot reprezenta măsuri asiguratorii", a continuat Nekrasov.
El a afirmat că acuzaţiile procurorilor sunt nefondate. "Astăzi am convenit măsuri asigurătorii care vor fi în vigoare pe perioada cercetării (…) Considerăm acuzaţiile neîntemeiate. Persoanele fizice care au făcut aşa ceva să fie sancţionate, iar din acest punct de vedere, vom acorda tot sprijinul nostru la desfăşurarea anchetei", a continuat acesta.
Nekrasov a precizat că în prezent se află sub sechestru stocurile strategice de ţiţei şi produse petroliere ale Petrotel, respectiv 100.000 tone ţiţei şi circa 60.000 tone de benzină şi motorină. De asemenea, tot patrimoniul rafinăriei este sub sechestru, precum şi debitul pe care Lukoil România îl are către Petrotel.
"Pentru noi a fost o lovitură foarte mare oprirea rafinăriei, ne-a surprins această decizie", a mai spus Nekrasov.
Parchetul Curții de Apel Ploieşti a făcut săptămâna trecută percheziţii la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală și restul din spălare de bani.
Directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
Luni, premierul Victor Ponta spunea că procurorul este suveran şi independent în cercetarea cazului Lukoil, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.
Sindicatul şi directorul general ai Petrotel-Lukoil i-au solicitat premierului Victor Ponta sprijin pentru continuarea activităţii şi deblocarea conturilor companiei, spunând că astfel pot fi plătite salariile angajaţilor, pot fi achiziţionate materiale şi pot fi plătiţi furnizorii.
Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a precizat că deciziile luate în cazul S.C. Petrotel Lukoil SA au rezultat în urma discuţiilor cu reprezentanţii conducerii societăţii şi "nu urmare unor declaraţii cu caracter public făcute de persoane din spaţiul politic".
Precizarea a fost făcută după ce premierul Victor Ponta a declarat – în contextul sechestrului impus iniţial la Lukoil şi opririi fabricii – că Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi, apreciind că nimeni nu fugea din ţară cu conductele companiei.
Declaraţiile lui Ponta şi decizia ulterioară a procurorilor de ridicare parţială a sechestrului au determinat reacţii politice, dar şi reacţia CSM, care joi a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară.