Guvernul va împrumuta CE Hunedoara, cu 167 milioane lei, ca ajutor de stat individual pentru salvare, condiţionat însă de garanţii şi cu obligaţia conducerii de a redacta singură un plan de lichidare voluntară, informează Mediafax.
Împrumutul va fi acordat în două tranşe pe o perioadă de şase luni, pentru acoperirea necesarului de lichidităţi, pe baza unei analize economico-financiare realizată de Eximbank, iar valoarea garanţiilor va trebui să acopere cel puţin 120% din împrumut, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală urmând să instituie în acest sens sechestre asiguratorii asupra unor bunuri imobile, conform unei decizii adoptate de Guvern în ultima şedinţă.
Citește și: Ponta: Guvernul sprijină CE Hunedoara, însă FMI cere închiderea unităţii
Prima tranşă din împrumut va fi în cuantum de 98,4 milioane lei, iar a doua tranşă se va ridica la 68,5 milioane lei, această a doua tranşă fiind însă condiţionată de rambursarea unui alt împrumut pe care Guvernul l-a mai acordat complexului energetic, în luna mai, pentru trei luni, în valoare de 40 milioane lei.
CE Hunedoara va restitui împrumutul din surse proprii, dar va putea beneficia de o prelungire a perioadei de acordare a împrumutului în cazul în care prezintă un program de restructurare avizat şi de Comisia Europeană.
Dacă în termen de şase luni nu este prezentat un plan de restructurare sau nu este indicată dovada restituirii împrumutului, compania va fi obligată să prezinte un plan de lichidare voluntară.
O altă condiţie pentru acordarea împrumutului este că banii nu vor fi alocaţi pentru sectorul cărbunelui, activitatea minieră a societăţii urmând să fie separată legal de celelalte activităţi.
Ca urmare a pierderilor înregistrate în 2013 și în 2014, Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu probleme grave de lichiditate.
În urmă cu o lună, peste 200 de angajați ai Complexului au protestat față de neacordarea ajutorului de stat de 167 milioane de lei, printre revendicări fiind și crearea unei strategii energetice care să cuprindă termocentralele Mintia și Paroșeni.
Premierul Victor Ponta i-a cerut atunci ministrului Energiei, Andrei Gerea, să meargă la CNE Hunedoara şi să anunţe salariaţii că Guvernul acordă un ajutor de stat de 167 de milioane de lei complexului, dar să aibă asupra sa şi documente prin care să le arate acestora că Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană solicită închiderea unităţii.
Comisia Europeană a aprobat temporar un ajutor în valoare de 37,7 milioane de euro pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, deţinut de Ministerul Energiei.
Complexul Energetic Hunedoara, cu sediul la Petroșani, județul Hunedoara, deține o cotă de piață de aproximativ 5% din producția de energie electrică din România și are aproximativ 6.500 de angajați.