11.6 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăSpecialO companie de telecomunicaţii lansează o cartelă care oferă Internet gratuit în...

O companie de telecomunicaţii lansează o cartelă care oferă Internet gratuit în roaming

O companie de internet wireless şi telecomunicaţii din Los Angeles, Freedom Pop, va lansa o cartelă SIM care oferă servicii de internet gratuit în roaming în 25 de ţări, potrivit site-ului Engadget.

Începând cu 2011, când a fost fondată compania, serviciile FreedomPop au devenit tot mai populare în rândul utilizatorilor din Statele Unite, datorită servicii de internet mobil gratuite. Începând din luna septembrie a anului trecut, FreedomPop s-a extins şi pe piaţa telecomunicaţiilor din Marea Britanie.

Cu toate acestea, expansiunea companiei nu se opreşte aici. FreedomPop va investi 50 de milioane de dolari pentru extinderea gamei de servicii oferite, ce vor include lansarea unei cartele SIM care va oferi utilizatorilor acces gratuit la internet roaming, atunci când călătoresc în afara ţării în care locuiesc.

Pentru început, „Global SIM” va funcţiona doar în Statele Unite şi mai multe ţări din Europa, precum: Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Germania, Spania, Olanda, Belgia, Italia, Austria, Suedia, Portugalia, Norvegia, Finlanda, Grecia şi Danemarca. Însă până la finalul anului, FreedomPop plănuieşte să extindă zona de acoperire a „Global SIM” în peste 30 de ţări, printre care şi state din Asia de Sud-Est şi America Latină.

În contextul în care costurile serviciilor de roaming variază în funcţie de ţara în care o persoană călătoreşte, ţările din Europa încearcă să scape de aceste taxe, până în 2017. Până atunci, popularitatea cartelei FreedomPop ar putea spori, datorită serviciilor pe care le oferă.

Astfel, cartela va costa doar 10 dolari, iar utilizatorii vor beneficia, lunar, de 200 MB de internet 3G sau 4G, pe care să îi folosească în oricare dintre ţările în care FreedomPop are acoperire, fără costuri suplimentare. Mai mult, pentru încă 10 dolari, vor putea cumpăra alţi 500 MB.  În plus, utilizatorii pot beneficia de internet gratuit dacă participă la promoţii, completează chestionare şi descarcă vouchere, potrivit site-ului VentureBeat.

Potrivit unui raport FeedomPop, mai mult de 1 milion de persoane au solicitat, până în prezent, cartelele de internet.

Cele mai citite

Hezbollah anunță intensificarea conflictului cu Israel după moartea liderului Hamas

Gruparea militantă Hezbollah din Liban a declarat vineri că va escalada acțiunile militare împotriva Israelului, ca răspuns la eliminarea liderului Hamas, Yahya Sinwar, informează...

Hezbollah anunță intensificarea conflictului cu Israel după moartea liderului Hamas

Gruparea militantă Hezbollah din Liban a declarat vineri că va escalada acțiunile militare împotriva Israelului, ca răspuns la eliminarea liderului Hamas, Yahya Sinwar, informează...

OpenAI lansează oficial aplicația ChatGPT pentru Windows, facilitând accesul la inteligența artificială

Compania OpenAI a lansat oficial o aplicație dedicată ChatGPT pentru sistemul Windows, un pas semnificativ în extinderea accesibilității și utilizării inteligenței artificiale direct pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă