Echipele de negociere din România și China implicate în proiectul construcției termocentralei de la Rovinari s-au întâlnit astăzi la Ministerul Energiei, stabilindu-se accelerarea negocierilor.
Partea română a fost reprezentată la vârf de ministrul Energiei, Toma Petcu, iar delegația chineză a fost condusă de vicepreședintele China Huadian Engineering, Jiang Fangshuai.
„Echipele de negociere au avut ultima întâlnire în urmă cu aproape un an, pentru ca, în tot acest timp, singurele discuții să fie purtate doar prin corespondență. Am cerut atât Complexului Energetic Oltenia (CEO), cât și Comisiei care funcționează la nivelul ministerului, să analizăm principalele puncte în care părțile nu au căzut încă de acord și să organizăm această întâlnire la București prin care să stabilim un calendar accelerat de negocieri. Îmi doresc ca negocierile în cazul termocentralei de la Rovinari să ajungă într-un punct comun până la finalul acestui an, pentru ca investițiile Chinei în România să poată începe”, a declarat, printr-un comunicat, Toma Petcu, ministrul Energiei.
Proiectul vizează construirea unui grup energetic nou de 600 MW la SE Rovinari din cadrul CEO. Compania chineză a fost selectată să deruleze în parteneriat cu CEO această investiție, în urma unei licitaţii internaţionale derulată în luna mai 2012.
Proiectul Tarnița, resuscitat
Ministrul a avut o întâlnire și cu Ambasadorul Chinei Xu Feihong, în cadrul căreia a discutat despre proiectele strategice din domeniul energiei în care România și China sunt partenere. „Atât statul român, cât și statul chinez își doresc ca negocierile în cazul construcției Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă să se finalizeze până la sfârșitul anului. Din discuție a reieșit inclusiv o abordare comună privind accelerarea negocierilor și în cazul termocentralei de la Rovinari, dar și interesul Chinei pentru reluarea discuțiilor privind centrala Tarnița”, se mai arată în comunicat.