Ultimii 165 de salariaţi ai Combinatului de îngrăşăminte chimice Amurco Bacău, parte a grupului InterAgro deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae, vor intra în şomaj din noiembrie, informează Mediafax.
Salariaţii combinatului băcăuan deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae au primit preaviz de intrare în şomaj începând cu luna noiembrie, urmând să primească, potrivit contractului colectiv de muncă, câte trei salarii compensatorii medii pe unitate.
"Tot ceea ce s-a mai făcut în ultimele luni a fost tăierea unor instalaţii pentru a fi vândute la fier vechi, aceasta fiind, de altfel, şi singura resursă pentru asigurarea salariilor pentru angajaţi. Creditorii, printre care patronatul, Finanţele Publice şi firma de distribuţie a gazului, au solicitat intrarea în faliment a combinatului, în acest sens urmând a fi luată o decizie de către instanţă”, a declarat, luni, preşedintele sindicatului Chimfert din cadrul societăţii Amurco Bacău, Gheorghe David.
Tribunalul Bacău a emis, în luna iulie, o ordonanţă preşedinţială prin care a hotărât deschiderea procedurii de insolvenţă pentru societatea Amurco SRL Bacău, unul din cele şase combinate de îngrăşăminte chimice a grupului InterAgro, deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae. Intrarea în insolvenţă a avut loc la cinci luni de la oprirea activităţii combinatului băcăuan.
Din cauza neplăţii salariilor restante, 14 angajaţi au fost în greva foamei, timp de o săptămână, la sfârşitul lunii mai. Salariaţii respectivi au renunţat atunci la protest după ce şi-au primit salariile restante la zi. De asemenea, alţi 21 de angajaţi au recurs la greva foamei la începutul lunii iulie din cauza neplăţii celor trei salarii restante care ar fi trebuit acordate la o lună de la disponibilizarea colectivă, conform contractului colectiv de muncă. De această dată, greva a durat 11 zile, atunci când cei 14 foşti salariaţi care au rezistat protestului au primit doar un salariu compensatoriu, în sumă de 1.300 de lei.
Combinatul băcăuan de îngrăşăminte chimice şi-a oprit activitatea pe 27 februarie, după un an de zile în care a funcţionat sporadic. În consecinţă, aproape 300 din cei 465 de salariaţi ai societăţii au fost disponibilizaţi colectiv începând cu luna iunie.