-1.3 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialGALERIE FOTO Gara de Nord arată ca după bombardament: scaune rupte, peroane...

GALERIE FOTO Gara de Nord arată ca după bombardament: scaune rupte, peroane distruse şi mizerie. Noul ministru Felix Stroe a făcut primele demiteri

De ani de zile, Gara de Nord din Bucureşti nu reuşeşte să depăşească statutul de bazar turcesc, iar călătorii sunt nevoiţi să se confrunte cu efectele dezinteresului autorităţilor.

Multe peroane arată ca după bombardament, scaunele au fost vandalizate şi la tot pasul sunt prezente tarabe la care se vând şosete şi căciuli made în China. La linia 14, de mai bine de un an de zile peronul este într-o stare jalnică, iar conducerea Gării de Nord s-a mulţumit să lipească pe stâlpi nişte afişe de avertizare în acest sens, în loc să facă nişte minime lucrări de reparaţii.

Situaţia a fost remarcată de noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, care a dispus primele demiteri. "În această dimineață (luni – n.red.), ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a decis schimbarea din funcție a directorului Regionalei Căi Ferate București și a șefului Gării de Nord. Ministrul Transporturilor s-a declarat total nemulțumit de modul de administrare și de întreținere a Gării de Nord și a dispus demiterea imediată a celor doi reprezentanți ai Regionalei de Căi Ferate București: Laurențiu Maraloi, directorul Regionalei CF București, și Mihai Cândea, șeful Gării de Nord", a anunţat Ministerul Transporturilor. Activitatea Regionalei CF București va fi coordonată de Marcel Pioaru, șeful Serviciului de Siguranță a Circulației, iar Mihai Tănase, șef adjunct Gara de Nord, va conduce provizoriu activitatea în gară.

Alte tentative de salubrizare a gării

Nu este pentru prima oară când cineva încearcă să rezolve situaţia din Gara de Nord. În 2013, grecul Dimitrios Sophocleous, pe atunci manager privat la CFR SA, a înlocuit scaunele de pe peroanele gării şi anunţa că vor fi schimbate şi coşurile de gunoi. Ba chiar avea planuri mai mari: “Vom uniformiza şi chioşcurile din Gară, vreau să  arate precum cele de epocă pentru a se potrivi cu spiritul gării”. Nu a mai apucat însă să facă schimbările promise, pentru că a fost demis de ministrul de la acea vreme, Relu Fenechiu.

În luna iulie a acestui an, România liberă anunţa că şefii CFR SA au planuri mari pentru Gara de Nord şi au în discuţie un proiect de administrare a acesteia, pentru a găsi un investitor care să vină cu un concept comercial integrat.

„Va urma o licitaţie publică. Trebuie să fie un partener din zona comerţului modern, a administrării de mall-uri, de exemplu. Noi nu ne pricepem la asemenea activităţi, avem altă meserie”, spunea atunci pentru România liberă directorul general al CFR SA, compania responsabilă cu gestionarea infrastructurii feroviare, Marius Chiper.

El a precizat că noile spaţii comerciale nu se vor adresa strict celor care călătoresc cu trenul, ci şi locuitorilor din împrejurimi. “De exemplu, în zona Gării de Nord nu sunt magazine de fashion”, a spus Chiper. 

CITEŞTE şi EXCLUSIV. CFR vrea să transforme Gara de Nord într-un mare mall, după modelul occidental. Se caută administratori privaţi pentru gările importante

Cele mai citite

Ucraina și Rusia raportează atacuri cu drone, în timp ce Trump pregătește strategii pentru negocieri

Forțele aeriene ucrainene au anunțat că au doborât 34 de drone rusești lansate în timpul nopții asupra teritoriului țării. Potrivit comunicatului oficial al armatei...

Vânzările de autoturisme noi în Rusia au crescut cu 47% după deschiderea față de China

În 2024, vânzările de autoturisme noi în Rusia au înregistrat o creștere semnificativă de 47%, ajungând la 1,554 milioane de unități, potrivit datelor publicate...

Premierul Slovaciei, ascuns într-un hotel de lux din Vietnam după 14 zile de absență

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a fost localizat în Vietnam, cazat în suita „Madame Butterfly”, o cameră de lux care costă 6.200 de euro pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă