14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăEconomieCare este rețeta succesului pentru a împăca viața de familie și cariera

Care este rețeta succesului pentru a împăca viața de familie și cariera

Iată soluția acestui cuplu, prezentată într-un articol publicat de Harvard Business Review: „Am învățat să privim lucrurile pe termen lung, în principal pentru că nu aveam altă variantă”, spune Kate, acum în vârstă de 60 de ani și ocupată să investească în generația viitoare de antreprenori. „Să stăm amândoi în joburi full-time în corporații, ori unul dintre noi să devină părinte cu normă întreagă nu erau opțiuni atractive pentru noi”, a adăugat aceasta.

Una dintre inovațiile lor a fost să planifice împreună o carieră a familiei pentru toată viața. Ei au conceput o singură viziune pentru cuplu și pentru familie. S-au gândit la acest plan ca o echipă, așa cum ar fi făcut la slujbă. Care erau punctele lor forte și visele lor? Cum se puteau folosi unul de celălalt astfel încât viziunea lor mai amplă să aibă succes, minimizând riscurile? Au descoperit că nu atât planul i-a ajutat, cât conversația și căutarea complementarității. Amândoi au acceptat să contribuie la construirea a ceva în care să se potrivească amândoi, pe toată durata vieții.

Astfel, la vârsta 30 și ceva de ani, au decis că ea va fi cea care va părăsi jobul corporatist, astfel încât să aibă flexibilitate a programului, pentru a avea grijă de cei doi copii mici. El va continua jobul în corporație, pentru a se împlini financiar. Kate va lansa o afacere pe care a identificat-o cu potențial. Dacă mergea, el s-ar fi alăturat mai târziu pentru a o crește și a o vinde, pentru ca apoi să se reinventeze amândoi. Și a funcționat.

Avivah Wittenberg-Cox, autoarea articolului, CEO al uneia dintre cele mai mari firme de consultanță în domeniu, recomandă cuplurilor să facă un mic brainstorming în familie, pentru ca partenerii să stabilească: Ce modele au? Sunt fericiți cu rolurile pe care le au acum? Are vreunul dintre ei un vis pe care simte că e timpul să îl „șteargă” de praf și să îl discute?

Ea prezintă și câteva modele, cu avantaje și dezavantaje, pe care cuplurile le negociază, uneori pentru o etapă, alteori pentru toată viața: 1. Doar unul dintre parteneri lucrează, iar celălalt se ocupă de casă și copii; 2. Cariera dominantă a unui partener și una flexibilă a celuilalt; 3. Alternarea – un timp conduce unul, apoi celălalt; 4. Complementaritatea – cariere diferite, cu puncte și momente diferite de presiune.

Indiferent de modelul ales, secretul constă în designul comun, fiindcă așa fiecare va avea sprijinul celuilalt partener. Mai multe amănunte puteți citi în articolul complet publicat de Harvard Business Review.

Cele mai citite

Prețului RCA-ului, plafonat. Transportatorii acuză că este o păcăleală

Prețurile RCA ar putea rămâne plafonate până la 30 iunie 2024. Este propunerea Ministerului de Finanțe, care a pus aseară în dezbatere publică un proiect de hotărâre...

Viceprimar al sectorului 3, plângere la DNA, împotriva lui Robert Negoiță

Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3, a mers, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a depus o plângere împotriva lui Robert Negoiţă, pe care...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă