Sprijinul va fi acordat în cazul unor calamităţi naturale, a declarat, miercuri, Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria al Băncii Mondiale, într-o întâlnire cu presa la Bucureşti, informează Agerpres.
„Am convenit deja termenii acordului, iar România respectă condiţiile impuse de Banca Mondială. Vom propune acordul spre aprobare board-ului Băncii Mondiale la finele acestei luni. Vom pune aceşti bani deoparte, iar, în cazul unui dezastru, finanţarea va fi accesibilă imediat, la maximum 24 de ore. Este un lucru foarte important pentru România”, a spus ea.
Potrivit oficialului Băncii Mondiale, România are o problemă foarte mare legată de infrastructură, în caz de dezastre puternice, precum cutremurele.
Ea a amintit că multe clădiri au bulină roşie, inclusiv cele care găzduiesc serviciile de urgenţă.
„Este şi cazul clădirii care găzduieşte Crucea Roşie, care va cădea la un cutremur. Apoi hangarul unde stau elicopterele care ar trebui să intervină de urgenţă şi care a costat milioane de euro, la fel are bulină roşie şi se va prăbuşi odată cu elicopterele. Astfel că prima operaţiune este să reparăm cel puţin infrastructura pentru ajutoarele de urgenţă”, a adăugat Proskuryakova.