Meciul lor e continuu. Nu e doar rivalitatea dintre două genii ale mingii. Este ciocnirea dintre două stiluri. De joc şi de viaţă.
Pelé, cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, omul aşezat, cu bunul-simţ al celui născut în micul târg brazilian Três CoraÇões, veşnic implicat în cauze nobile, cu privire de înger şi destin de celebritate pentru uz public. Maradona (foto), şi el cotat drept cel mai mare jucător, sclipitor în teren, turbat în afara lui, devenit suporter fanatic al cocainei, al trabucului, al lui Fidel Castro şi al tuturor celor care nu-l iubesc pe rivalul Pelé. S-au ciocnit mereu. Mai nou, şi în Africa de Sud. „Antrenează Argentina pentru bani”, îl faultează Pelé pe „Butoiaşul” cu barba încărunţită. „Ce să-i spun lui Pelé, care şi-a pierdut virginitatea cu un bărbat”, loveşte dur sub centură „Pibe d’Oro”. „Singurul său gol cu capul a fost cu mâna”, continuă Pelé. Punct şi virgulă. Vor continua. Îi iubim prea mult ca să nu trecem peste bâlciul lor de casă. Ce rămâne în aer este însă… mâna lui Maradona. „Mâna lui Dumnezeu”. Golul cu „capul” (ghilimelele sunt de la Pelé) din meciul cu Anglia (Mexic, 1986), care a dus Argentina spre câştigarea Cupei Mondiale. Acum, ca antrenor, guralivul de pe banca Argentinei ne arată mereu două mâini. Cu un ceas pe fiecare. „Vor fi mâinile lui Dumnezeu”, pare să ne spună Maradona. Tare mi-e teamă că Dumnezeu nu doarme. Şi că dacă a închis ochii la henţul din ’86, poate tot El, Dumnezeu, va face acum dreptate. Ar fi păcat pentru Messi. Dar Dumnezeu nu-i justiţia română…
Laurentiu Ciocăzanu
