Ritm, unitate, umor, intrigă, muzică şi dans, fără îndoială că spectacolul pus în scenă de Mihai Mălaimare- o comedie antică şi în acelaşi timp un spectacol modern – are absolut de toate, descreţind chiar şi cele mai încruntate frunţi şi încărcându-te cu energie. Mai cu seamă că suntem într-un moment marcat de Dragobete iar mesajul este, aşa cum declară însuşi realizatorul, cel al IUBIRII: “Rămân fidel iubirii şi despre ea vorbesc în acest spectacol… Doi tineri se iubesc, prilej pentru lumea din jur să fie deşteaptă, adică de folos, în admiraţia exploziei de zâmbete şi lacrimi de fericire pe care iubirea le presupune, sau să fie proastă cât încape”. Rezultatul este o comedie spumoasă şi fresh, în care farsa se transformă într-un carusel scăpat de sub control, având toate ingredientele care să conducă la petrecerea unei seri foarte plăcute şi chiar active pentru că publicul este deseori invitat la participare. Totul este paroxistic, gesturile, ca şi glasurile, totul este în imagini ample, totul este făcut ca pentru a se adresa miilor de spectatori care umpleau la refuz amfiteatrele. Iar publicul recunoaşte cu uşurinţă atât comedia latină cultă cât şi comedia goldoniană, cea molierească, scene comice din teatrul renaşterii engleze şi Shakespeare. Mai ales că, în toate îşi dau concursul nu numai regia, ci şi scenografia (cu multe idei ingenioase purtând semnătura inconfundabilă a Sandei Mitache), muzica, coregrafia, spectacolul fiind agrementat inclusiv cu elemente de acrobaţie şi canto inspirate.
Poate cel mai important atu al spectacolului este constituit de actorii, în majoritate foarte tineri, care dau în permanenţă impresia unei adevărate echipe, extrem de omogene. Experienţa celor mai maturi (Cosmin Creţu sau Iulia Dumitru) se completează perfect cu exuberanţa, talentul şi “nebunia” celor mai tineri ca Alexandru Floroiu, Ada Dumitru sau Cristina Panait, în rolul Philocomasiei (foto). Aceasta din urmă, la doar 16 ani, se anunţă o mare speranţă, prin exuberanţa şi naturaleţea jocului.
