Două draperii negre atârnau din tavan, în dreptul intrării în sala de spectacol, atingându-se uşor de mocheta roşie care înveleşte treptele.
Teatrul Bulandra l-a găzduit joi, pentru ultima dată, pe regizorul Alexandru Tocilescu. Foaierul era cutreierat de vorbele pline de tristeţe ale rudelor şi ale prietenilor: „Dumnezeu să-l ierte”.
Pe fundal se auzea o melodie jazz. Un rând de flori violet delimita partea din spate a scenei. pe care era depus sicriul înconjurat de coroane. Proiectoarele cu lumini ultraviolete dădeau o nuanţă de vis întregii scene.
Trupul neinsufletit a fost depus joi, 1 decembrie, în foaierul săii „Toma Caragiu” a Teatrului „Bulandra”. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 3 decembrie, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu.
Regizorul Alexandru Tocilescu a murit marţi seara la vârsta de 65 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală.