Unul dintre multimilionarii Chinei, Chen Guangbiao, este un filantrop model. Dar generozitatea sa are o limită neobişnuită: el oferă ajutor nevoiaşilor, dar nu şi propriei sale familii, potrivit The Independent.
Din averea sa, estimată la peste 320 de milioane de euro, Chen a donat deja 147 de milioane şi a jurat că îşi va lăsa întreaga avere oamenilor nevoiaşi. „Fac fapte bune de mic copil, oricând văd pe cineva în dificultate încerc să îl ajut, de fapt cred că am ajutat peste 700 de mii de oamenii până acum”, spune Chen pentru ziarul The Telegraph.
Milionarul povesteşte că actele sale de caritate şi decizia de a-şi lăsa averea nevoiaşilor după ce va muri au fost inspirate de mama sa, o femeie cu o inimă mare, potrivit lui Chen. El spune ca aceasta reuşea să îi ajute pe fermierii săraci, deşi trăia ea însăşi într-o sărăcie lucie.
„Când ceilalţi fermieri aveau nevoie de oameni pentru a-şi aduna recoltele, mama era prima care le sărea în ajutor. Iar când copilul altei femei plângea că îi este foame, ea încerca să îl hrănească şi pe el, deşi acasă fratele meu mai mic era înfometat”, povesteşte Chen Guangbiao.
Spre deosebire de ceilaţi milionari ai Chinei, Chen nu provine dintr-o familie bogată, ci a trebuit să îndure alături de fraţii săi un trai sărac şi plin de greutăţi. Dintre cei patru fraţii pe care i-a avut, Chen şi-a văzut sora şi fratele mai mare murind de foame în timpul politicii economice dezastruoase a preşedintelui Mao Zendong.
Bărbatul povesteşte că la vârsta de zece ani era nevoit să care apă de la o fântână pentru a o vinde într-un sat vecin. Câştigul obţinut într-o vară, de aproximativ 200 lei, trebuia să îi ajungă pentru a plăti taxele şcolare pentru el şi pentru un vecin. De altfel, acesta a fost primul său act de caritate.
„Am avut o copilărie dificilă, ştiu ce înseamnă să fii nevoiaş „, spune Chen. Iar acum, când averea lui a depăşit 320 de milioane de euro, bărbatul este dispus să îşi ofere toţi banii pentru a-i ajuta pe oamenii aflaţi în dificultate.
Chen face naveta între oraşul Nanjing, unde locuieşte alături de soţie şi cei doi copii, şi Beijing. Milionarul refuză să vorbească despre familia sa, pentru că aceasta nu vrea să fie mediatizată. Spune doar că soţia sa este persoana care îl sprijină cel mai mult.
Nu vrea să dea bani familiei sale
Milinonarul chinez a reuşit să îşi depăşească statutul de fiu de fermier sărac: la 42 de ani, este preşedintele uneia dintre cele mai profitabile companii din China, Huangpu Renewable Resources.
Chen a ajuns un om de succes şi a intrat în topul bogaţilor lumii, dar fraţii săi nu au fost atât de norocoşi. Sora lui Chen spală vasele într-un local pentru 200 de euro pe lună, iar fratele său este paznic.
Totuşi, milionarul spune că nu îi va ajuta cu bani. Se pare că le-a dat bani fraţilor săi în trecut, dar ambii au pierdut banii primiţi, unul la jocuri de noroc , iar celălalt pentru că a ales să investească într-o afacere riscantă. Chen este de părere că a făcut tot ce a putut pentru ei şi preferă să ajute alţi oameni care se află în dificultate.
Cel mai celebru filantop chinez
Chen este primul dintre milionarii chinezi care a jurat că, după moartea sa, întreaga avere va fi donată săracilor. El spune că întotdeauna i-a ajutat pe cei săraci, iar în fiecare an donează jumătate din profitul net al companiei sale.
Multimilionarul crede că cei doi fii ai săi se vor descurca şi fără averea lui şi spune că aceştia trebuie să se mulţumească cu „bogaţia spirituală oferită de actele de caritate”. Bărbatul este unul dintre cei mai mari filantropi ai Chinei, dar nu se rezumă doar la a da bani unei asociaţii. El este singurul milionar din lume care preferă să meargă în locurile unde au avut loc dezastre pentru a ajuta personal oamenii.
După cutremurul din 2008, Chen a scos 200 de persoane de sub moloz şi a salvat 11 oamenii, potrivit The Telegraph. Iar când un alt cutremur a lovit platoul tibetian în acest an, milionarul a format o echipă din mai mulţi voluntari cu ajutorul căreia au fost salvaţi 11 studenţi. „De câte ori se întâmplă o calamitate, o să îl vezi pe Chen acolo”, este unul dintre mesajele transmise de campania promoţională a multimilionarului.
Descoperirea unor oamenii ca el este ceea ce i-a atras pe Bill Gates si Warren Buffet în Beijing, unde au organizat miercurea trecută un banchet pentru 50 de antrepenori bogaţi. Chen a fost printre primele persoane care şi-au anunţat prezenţa la eveniment.
În ciuda scopului caritabil al dineului, mulţi dintre milionari chinezi nu au fost încântaţi de invitaţia primită. Acest lucru nu se poate spune şi despre Chen care a onorat invitaţia şi a fost enervat de lipsa de entuziasm a celorlaţi invitaţi. „Dacă ai o cană de apă poţi să o bei, dacă ai o găleată poţi să o păstrezi, dar când ai un râu, trebuie să înveţi să îl împarţi”, spune el.
Chen este totuşi încrezător că şi ceilalţi colegii antrepenori îi vor urma exemplul şi că, „în următorii 10 ani, China va deveni o mare ţară a actelor de caritate”.
Recunoscător Partidului Comunist
„Trebuie să fiu recunoscător societăţii de aici, din China, şi reformelor economice pentru că mi-au oferit şansa de a deveni bogat. Dacă nu existau reformele realizate de stat aş fi rămas un fermier, de aceea am responsabilitatea de a-mi ajuta ţara şi poporului”, spune Chen.
Concepţia lui Chen conform căreia filantropia reprezintă o formă de bogăţie spirituală nu a fost întotdeauna populară în China. În timpul regimului impus de preşedintele Mao, actele de caritate nu erau susţinute deoarece ele puteau să compromită concepţiile marxisist-leniniste prin care oamenii republicii erau furnizorii naţiei.
Dar Chen este unii dintre milonarii chinezi care încearcă să promoveze actele de caritate chiar şi în interiorul Partidului Comunist. Folosind un termen preferat al actualului preşedinte, Hu Jintao, Chen spune că îşi doreşte să „aducă armonie în societate”.
Milionarul afirmă cu fiecare ocazie pe care o are că succesul lui nu ar fi fost posibil fără ajutorul partidului comunist, iar aceste declaraţii îl feresc de orice probleme cu statul.
Actele de caritate, o afacere periculoasă în China
Filantropia se poate dovedi a fi periculoasă în China, deoarece organizaţiile caritabile reprezintă o ameninţare pentru ideologia Partidul Comunist potrivit căreia statul va asigura toate nevoile poporului său.
În China există puţine organizaţii private de caritate iar procesul de înfiinţare a unei asemenea societăţi este foarte dificil. Nici măcar celebritatea starului Jet Li nu a fost suficientă pentru a-i asigura fundaţiei sale de caritate, One Foundation, un statul legal. Aceasta încă mai asteaptă să vadă dacă aplicaţia pentru statutul de organizaţie caritabila va fi acceptată de stat.
Chen a reuşit să construiască 46 de şcoli fără a înfiinţa o organizaţie de caritate şi este atent ca întotdeauna să ofere Partidului Comunist o parte din meritele pentru donaţiile sale. „Toată averea mea mi-a fost oferită de Partid şi de oameni. Dacă ei vor avea nevoie de ea, eu le-o voi oferi fără nici o problemă”, spune milionarul.
Multe celebrităţi din China au avut probleme cauzate de actele de caritate pe care le-au realizat. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al actriţei Zhang Ziyi, care a devenit faimoasă după rolul principal pe care l-a avut în filmul „Memoriile unei Gheişe”. În 2008, ea a încercat să strângă donaţii pentru victimele cutremurului din acel an din Sichuan, în cadrul festivalului de film de la Cannes.
O lună mai târziu a izbucnit un adevărat scandal, după ce media a aflat că o parte din banii strânşi de actriţă au dispărut. Zhang a fost forţată să îşi ceară scuze public pentru neînţelegere şi să acopere pierderea din proprii bani. Reputaţia sa a avut foarte mult de suferit de pe urma acestui scandal.
Din cauza politicii Partidului Comunist, majoritatea filantropilor bogaţi din China preferă să nu îşi facă publice actele de caritate. Ei se tem de consecinţele pe care le-au putea avea aceste donaţii, mai ales că aproape 30 de miliardari care au apărut pe lista celor mai bogaţi oameni au fost acuzaţi de luare de mită şi sunt achetaţi de poliţie.
Cei mai bogaţi oameni din China
Zong Qinghou – 8,7 miliarde de euro
Cel mai bogat om din China, Zong Qinghou, este preşedintele celei mai mari companii producătoare de băuturi , Wahaha. Compania are 30 de mii de angajaţi şi un profit aşteptat în anul acesta de 1,8 miliarde de euro, potrivit institutului de cercetare Hurun.
Li Li- 4,8 miliarde de euro
Magnatul a ajuns în rândurile elitei din China atunci când compania sa farmaceutică, Hepalink, s-a deschis în mai. Li, care în trecut a lucrat pentru o fabrică de stat de procesare a cărmii, şi-a înfiinţat afacerea în 1998. Compania sa produce un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge, heparina.
Zhang Yin- 4 miliarde de euro
Cunoscută şi sub numele de „regina hârtiei”, Yin, în vârstă de 53 de ani, este cea mai bogată femeie din China, potrivit Hurun. Averea sa a crescut considerabil anul trecut datorită boom-ului de pe piaţa internă a hârtiei.
Liang Wengen- 3,9 miliarde de euro
Liang a facut avere dupa dezvoltarea pieţei construcţiilor din China. Este furnizor de maşinării grele şi mai bogat decât ceilalţi dezvoltatori imobiliari.
Robin Li- 3.8 miliarde de lire sterline
Antrepenorul în vârstă de 42 de ani este cofondatorul motorului de căutare Baidu. Compania a profitat de pe urma retragerii Google de pe piaţa din China şi a reuşit să îşi dubleze averea într-un singur an.