Când l-am rugat să ne întâlnim să-mi povestească ce se mai petrece cu viaţa şi cariera lui, Marius Manole mi-a spus: „Hai mai pe seară, că acum trebuie să fac o ciorbă”. „Găteşti?”, l-am întrebat atunci, uşor mirată.
„Dacă gătesc? Pe mine mă-ntrebi dacă gătesc?”, a spus el cu aerul lui Robert de Niro când zice celebra replică „Are you talking to me?”. „Eu nu gătesc pur şi simplu. Sunt un as, auzi? Un as ! Este singurul meu talent cert!”
Aşa se face că discuţia planificată, care a avut loc la restaurantul „La Comedia”, a alunecat spre subiecte mult mai plăcute decât soarta teatrului românesc. Am făcut o escală foarte scurtă în zona Premiilor UNITER, el primind anul acesta, pentru Lopahin, o nominalizare la categoria cel mai bun actor în rol principal, unde a intrat în finală alături de Bogdan Zsolt, pentru rolul lui Ingmar Bergman din „Strigăte şi şoapte”, şi de Horaţiu Mălăele pentru rolul prostului din „Un dineu cu proşti”.
„Eşti nominalizat la UNITER. Din nou.” „Da.” „Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când ai aflat?” „I-am trimis un SMS lui Bogdan Zsolt şi i-am spus că-l iubesc şi că sunt cel mai mare fan al lui.” „Şi el ce reacţie a avut?” „I-a părut rău că nu apucase el să-mi spună primul acelaşi lucru. Ha, ha, ha.
Ţi-am spus că am avut un accident de muncă,” a schimbat Manole subiectul „Aoleu! Ce-ai păţit?” „M-am ars”, mi-a arătat el aproape mândru o băşică mare ce-i înflorise pe un deget. „Am luat oala din cuptor cu mănuşa şi capacul l-am ridicat cu mâna. Ca în filmele cu proşti! Vezi, astea sunt riscurile gătitului!”
Lecţia de gătit
„Ce-ai gătit?” „Yummy! O supă de curcan cu tăiţei de casă. Eu gătesc ca la mine acasă, moldoveneşte, cu multă albitură, cu rădăcină de ţelină, de pătrunjel, păstârnac. Am luat, pardon, fundul curcanului şi le-am pus la fiert. Am făcut aluatul de tăiţei şi i-am tăiat fin-fin-fin.” „Ai răbdare să-i tai?” „Mă jigneşti!” „Scuze, scuze. Şi felul doi?” „Am luat un rasol de vită, am trântit peste el două căpăţâni de usturoi întregi, necurăţate, 2-3 cepe tăiate-n patru, piper boabe şi pe deasupra mult vin roşu, condimente – cât încape şi l-am lăsat la cuptor vreo două ore. Ştii cum e? Se topeşte-n gură!” „Găteşti de multă vreme?” „Siguuur. Păi, dacă am plecat de-acasă la 22 de ani…” „Ai învăţat să găteşti de la mama ta, doamna Mariana?” „Nu, acasă la doamna Mariana nu găteam. Dar hai să păstrăm proporţiile, eu sunt mic pe lângă doamna Mariana, asta să fie clar. Adică, totuşi… La doamna Mariana nu găteam, că ar fi fost chiar culmea la ce mâncăruri face maică-mea să mă bag şi eu în seamă. Dar îmi amintesc că iarna, înainte de Crăciun, făcea răcituri. Şi punea un picior de porc şi-l fierbea bine de tot şi apoi mă punea pe mine să culeg oscioarele alea mici-mici care rămâneau în fiertură. Era o treabă a naibii de migăloasă şi o uram. Copiii se jucau pe-afară şi eu stăăăăteam câte o juma de zi să curăţ răcitura de aşchiile alea de oase.”
Prima operă de artă: pilaful „meseriaş”
„Şi când ai gătit prima oară?” „Terminasem facultatea şi plecasem la Focşani.” „Acolo ai debutat?” „Am debutat e un fel de-a spune, pentru că nu am jucat nimic. Am luat şase luni banii degeaba. Aşaaa, şi eram acolo cu mai mulţi colegi, cu Emilian Oprea, Florentina Ţilea, mai mulţi. Şi la un moment dat am rămas numai noi, băieţii, şi ne-am trezit fără bani şi fără mâncare. Şi m-am gândit atunci: «Băi, dă-o-ncolo de treabă. Cât de greu poate să fie să faci o mâncare?». Eu am talentul ăsta că pot să încropesc o mâncare gustoasă din absolut orice. Dacă am în casă doar trei ingrediente aparent fără nici o legătură între ele, îmi vine mie o idee şi le combin io într-un fel ca să iasă ceva bun.” „Şi care a fost prima ta operă culinară ?” „Un pilaf. Că găsisem pe acolo prin dulapuri o pungă de orez.” „L-ai făcut aşa, la plesneală, sau ai căutat o carte de bucate, ceva?” „Nu, am sunat la doamna Mariana: «Mamă, mămică, mor de foame pe-aici printre străini, zi-mi şi mie cum se face un pilaf». Am pus în aplicare reţeta zisă de mama şi gata! A ieşit o bunătate! Aşa am debutat ca bucătar, cu pilaful me-seriaş. În glorie!” „Şi care e punctul tău forte?” „Fac nişte supe-cremă absolut delicioase. Maestru sunt. Supă-cremă de dovlecei, de ciuperci, supă-cremă de… orice.” „Cum faci?” „Căleşti ceapa, trebuie apoi călite toate şi după aia turnată apă peste ele. Le fierbi bine-bine şi apoi le pui o lingură de smântână şi puţin parmezan. După care le treci prin bâzâitoarea aia…” „Blender.” „Aşa, mămică, vezi că ştii? Prin blender.”
„Cea mai scumpă oală a mea e o tigaie care costă 48 de euro”
„Ai o bucătărie utilată ca la carte?” „Da, pe parcurs m-am dotat. Cu ce mi-am cumpărat eu, cu ce am mai primit cadou de la prieteni sau de la spectatori, că la Oscar le inspir atâta milă încât primesc o grămadă de lucruri. Din păcate, am o bucătărie mică, dar am câte o oală foarte bună din fiecare. Apropo, tu ai idee cât costă o oală performantă, Zepter, de exemplu? „Cât?” „Măi, mămică, poate să ajungă şi până la 400 de euro.” „Păi, de aia nu ai tu bani, Manole, că-i dai pe oale! Şi ce ai făcut, le-ai luat în leasing, ai făcut credit de nevoi personale?” „Nu, mămică, cea mai scumpă oală a mea e o tigaie care costă 48 de euro. Dar ziceam şi eu aşa, să se ştie. Oricum, merită să ai o oală foarte bună, mai bine una perfectă decât zece proaste.” „Şi bunica ta, Manole, gătea tot în oale Zepter?” „Aoleu! Bunica? În tuci, mămică, în tuci. Adevărul e că, dacă ai un ceaun de tuci, om te-ai făcut! La mine la ţară, lângă Popreaca, la hramul Sfintei Marii, făcea bunica sute de sarmale în ceaun de tuci, la foc de lemne, ştii cum erau? Geniale! Aia era cea mai mare bucurie pentru noi, copiii. Se făcea târg, ne luam vată pe băţ, ne dădeam în tiribombe şi mâncam sarmale făcute de bunica pentru tot satul. Mai greu era să smulg bani de la tata să-mi iau acadele.” „Nu făceai şi tu un ban cinstit spunând o poezie? Că erai artist de mic…” „Vezi tu, pe vremea aia lumea nu era de părere că trebuie să primeşti bani pentru asta. Bine, şi acum se mai trezesc unii să spună că nu ne merităm banii, dar asta e altă poveste.”
Apelul lui Manole către primarul Vanghelie
„De unde îţi faci aprovizionarea?” „Ei, asta este o mare problemă! Eu stau în centrul Bucureştiului. Tu ştii că în centru nu există nici măcar o singură piaţă, piaţă-piaţă cu ţărani. Fac apel pe această cale la domnul primar Vanghelie, că eu de sectorul lui aparţin. Apelul limbii române. Să scrii acolo, la ziar, că actorul Marius Manole a tras un semnal de alarmă. Pentru că nu este corect faţă de locuitorii centrului Capitalei să meargă până-n Piaţa Amzei. Nu e cinstit, mămică, fiindcă e scumpă ca dracu şi e şi departe. Bine, acum citesc în ochii tăi un reproş mut. Casă-n centru ţi-a trebuit, asta meriţi! Mă mai duc câteodată la prietenii mei, Vitalie Bichir, Tania Popa, ei stau pe 13 Septembrie, au Piaţa Prospero, mamă câte au acolo! Şi o hardughie unde beau bere cu 3 lei halba. E, păi, se compară? Şi să-i mai spui lui Vanghelie că am zis eu că ştiu şi unde se poate amplasa piaţa asta: în spatele Bibliotecii Naţionale e un loc viran uriaş unde nu e nimic. „Acolo se va amplasa cortul Operetei.” „Da? Foarte bine. Şi soliştii de la Operetă nu-s şi ei oameni? Nu trebuie să facă şi ei piaţa?” „Mănânci singur sau cu prietenii?” „Îmi place atât de mult mâncarea făcută de mine încât mi-e destul de greu să o împart cu alţii. Dacă îmi fac azi o oală de borş, mâine am terminat-o!” „Se vede că eşti moldovean. Îţi place borşul!” „Borşul acru-acru şi ciorba de potroace. Doamne, te scoală din boală! Ştii, dimineaţa, când eşti mahmur, le apreciezi cel mai tare. Nu că eu aş şti cum e acest sentiment. Nuuuuuu! Eu beau numai suculeţ de fructe. Daaa. Dar chiar aşa! Mai vine azi fata aia cu berile? Ştii ce? Lasă că mă duc să iau eu din frigider, că în cârciuma asta sunt ca acasă”, a zis actorul care bea doar suculeţ de fructe şi s-a ridicat de la masă, întorcându-se într-un minut cu două beri. „De fructe, nu?” „Fireşte!”.
„TEATRU PE PÂINE”
În cadrul programului „Teatru pe pâine”, desfăşurat la Art Concept Cafe, Marius Manole găteşte împreună cu colegii săi şi îi servesc apoi pe spectatori.
Vitalie Bichir:
Peşte-n şubă
Ingrediente: sfeclă roşie, cartofi, morcovi, scrumbie sărată sau marinată, ceapă, maioneză.
Sfecla, cartofii, morcovii se fierb şi apoi se dau prin răzătoare. Apoi, pui pe un platou un rând de cartofi, ungi cu maioneză, un rând de morcovi, ungi cu maionează, peşte, ungi cu maioneză, ceapă, iar maioneză şi ultimul strat trebuie să fie cu sfeclă roşie. Se acoperă şi acesta cu maioneză, ca un tort, şi apoi îl ornezi cu măsline şi verdeaţă. Se lasă câteva ore la frigider.
Tania Popa:
Tania Popa e la cură de slăbire, aşa că recomandă salatele, peştele şi grătarele, dar dacă nu ar fi la regim, şi-ar face: dimineaţa, o omletă din patru ouă, cu ceapă, şuncă şi ciuperci, la prânz ar mânca ceafă de porc cu cartofi prăjiţi, iar seara un peşte la cuptor şi ar rade trei beri sau o sticlă de vin. La desert, mult choux a la créme. Dar, deşi gurmandă, pentru că vrea să se educe să mănânce sănătos ne-a dat următoarea reţetă:
Ciorbă de varză
Într-un ceaun, se căleşte o ceapă, se pun o lingură de pastă de roşii, o varză tăiată mărunt, un morcov, un cartof, un ardei întreg, o mână de sare, apă şi atât.
Plăcintă rusească cu cartofi (de post)
Se taie cartofii cruzi în felii subţiri, se amestecă cu ceapă şi puţin ulei şi se pun pe foaia de plăcintă, care se rulează. Se pun în tavă şi se lasă la cuptor până se rumenesc.
