La 32 de ani, Eduard Gabia are în spate o carieră cosmopolită, care l-a purtat pe scene diferite ale lumii, de la Viena la New York. Dansatorul şi coregraful Eduard Gabia explică pentru RL de ce s-a întors însă mereu în România.
Lui Eduard Gabia nu‑i face plăcere să dea interviuri, căci nu-i plac discuţiile convenţionale despre cât de bun dansator şi coregraf este. I-ar plăcea mai degrabă să‑mi răspundă dansând, dar e prizonier într-o cafenea şi n-are de ales.
De ce dans contemporan?
E.G.: Am urmat Liceul de Coregrafie. În clasa a IX-a am avut cursuri de dans contemporan. Abia atunci am întâlnit nişte oameni cu adevărat deschişi. Într‑o oră de dans, profesorul meu de atunci, Florin Fieroiu, a avut o abordare aparte: erai şi tu important, conta ceea ce făceai, credeai şi doreai tu ca individ. Această atitudine a contat semnificativ în decizia de a alege dansul contemporan.
Cum arată scena dansului contemporan în România?
E.G.: Mi-e greu să răspund la această întrebare. Este unul dintre motivele pentru care nu prea mai dau interviuri. Răspunsul ar însemna să încep să înşir toată poliloghia pe care cu toţii o ştim: ministerul nu face, sunt probleme cu distribuirea bugetului, nu sunt fonduri…
Iată un exemplu care vorbeşte de la sine: având în vedere că Centrul Naţional al Dansului, din cadrul Teatrului Naţional Bucureşti, este singura instituţie de acest tip, cum pare să evolueze situaţia dansului contemporan? Dacă răspunsul este unul optimist, ar mai fi o obser¬vaţie de făcut: Centrul Naţional al Dansului a apărut acum cinci ani şi urmează să fie închis în luna februarie fiindcă întreaga clădire intră în renovare.
Dar publicul românesc? Cum este?
E.G.: Dansul e o artă marginală, publicul, atât cât este, e OK, nu am ce să-i reproşez, e la fel ca acela din Occident. În acest domeniu publicul trebuie să fie deschis, să accepte să i se surpe lumea, să accepte că realitatea e mai vastă decât observă el.
În ce constă creaţia ta ca artist?
E.G.: Vreau să mă rectific. Întotdeauna există convenţii, iar eu aş vrea să rectific totul. Vreau să trăiesc într-un alt fel de spaţiu şi să experimentez cu el, vreau să schimb lucrurile din jurul meu, măcar pentru o perioadă limitată de timp.
„Mă sufocă civilizaţia excesivă a Occidentului”
Cum a evoluat relaţia ta cu Occidentul?
E.G.: Am avut şi am multe proiecte care se desfăşoară afară. Spre exemplu, recent am fost în Portugalia, cu Willy Prager (Bulgaria) şi Johannes Lernpeiss (Austria). Acolo am primit un spaţiu în care să stăm şi să lucrăm timp de trei săptămâni. Da, doar să stăm şi să creăm. Am lucrat la proiectul Self Elected Presidents, care a pornit cu ideea de a încuraja pe toată lumea să dorească să devină preşedinte. E un proiect transnaţional: Austria-Bulgaria-România.
În Occident obişnuiam să plec, să câştig bani, apoi mă întorceam acasă şi stăteam şase luni pe banii aceia, ceea ce îmi oferea senzaţia de libertate. În străinătate nu aş fi putut sta atât. Totodată, mă sufocă civilizaţia excesivă a Occidentului. Dacă e să emigrez undeva, plec în Albania, spre exemplu, adică într-un loc mai puţin civilizat.
Cum ai descrie relaţia ta cu România?
E.G.: Am rămas în ţară pentru degringolada începută din ’90. Pe de o parte, aici e greu să construieşti ceva durabil, dar, pe de altă parte, poţi să te plasezi în afară şi să faci ce vrei. E o poziţie privilegiată pentru un artist. În plus, în România îmi pare că am timp la dispoziţie, în străinătate nu.
Totodată, stau în România fiindcă îmi place să observ evoluţia unui spaţiu, iar pentru asta accept să plătesc preţul de a rămâne aici.
Eşti optimist cu privire la evoluţia României?
E.G.: Nu… nu cred că se va rezolva vreodată totul.
Unde putem merge să te vedem dansând?
E.G.: În cafenele precum Green Hours, cluburi precum Gaia, dar în special la Centrul Naţional al Dansului.
„Vreau să creez un spaţiu în care omul să facă «sound diving»”
Cum ai decis să te implici şi în alte domenii de activitate? Să începem cu muzica.
E.G:Nu există meserii singulare, omul e complex. Până acum vreo doi ani, am avut o trupă, Second Hand Band, în care am fost solist timp de trei ani. Acum am început să învăţ să cânt la tobe. Am şi un proiect de altă natură pornind de la muzică: construiesc boxe pentru o expoziţie. Vreau să creez un spaţiu în care aerul să vibreze altfel, în care omul să facă „sound diving”.
Joci şi în filme. Cum ai ajuns în rolul de actor?
E.G.: M-a văzut un regizor performând la Frankfurt şi m-a invitat să joc în ceea ce a devenit „Cover boy”. Am mai făcut un scurtmetraj cu un regizor pe care îl cunoşteam, se numeşte „Piscine”. Făcând asta, am învăţat lucruri noi, pe care apoi le-am aplicat, astfel că am făcut şi eu un film, împreună cu Irina Dumitrescu: „Fără cuprins”. Cred că e bine să te manifeşti în zone cât mai diverse. E drept însă că toate alegerile pe care le fac pleacă din interesul meu pentru mişcare.
Care este relaţia ta cu teatrul?
E.G.: În general, în teatru nu îmi place păstrarea rigidităţii ierarhiilor între actor şi regizor, între public şi actor. Drept urmare, am început să vorbesc cu prietenii despre ceea ce ar trebui să însemne teatrul. Următorul pas a fost să fac o piesă. A ieşit „Home Thea¬tre”, numită aşa fiindcă repe¬tiţiile au avut loc în casele actorilor. A fost un proiect experimental, în care am pus problema a ceea ce înseamnă teatru. Prima parte am jucat-o în Green Hours, iar a doua parte la Centrul Naţional al Dansului, unde am stat 24 de ore pe scenă performând. Publicul putea să ne vadă de afară pe un ecran. Şi au avut acces abia seara, când puteau intra să ne vadă pe scenă.
La ce lucrezi acum?
E.G.: Am mai multe proiecte. În ţară, am „Miercurea lejeră”, împreună cu Maria Baroncea. Conceptul pleacă de la ideea că majoritatea oamenilor se pot manifesta artistic dacă au acces la spaţiul performativ. Aşa că noi oferim acest spaţiu şi propunem tuturor să-şi performeze munca în fiecare miercuri, după cum sugerează titlul. Atributul „lejeră” e folosit fiindcă ne raportăm la afirmaţiile unui moment, la gesturile unui moment, care nu sunt repetate sau studiate.
Problema este că spaţiul în care se performa până acum, adică CNDB, va fi închis în câteva săptămâni şi încă nu ştim care va fi noua locaţia pentru noi.
Eduard Gabia
Coregraf şi dansator. Născut în 1979, absolvent al Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, Bucureşti. Şi-a făcut o trupă de dans contemporan încă din liceu – DEEA.
În 1998 a primit din partea T-Junction şi a companiei Proiect DCM o bursă pentru a lucra la Viena cu Wally Cardona, coregraf american. A lucrat între 1997 şi 2000, ca dansator, cu coregrafi europeni precum Karin Ponties şi Charles Linehan şi a fost coregraf rezident al Fundaţiei Proiect DCM, condusă de Cosmin Manolescu. A dansat în două piese importante ale ultimilor ani, „Paradis Serial”, a lui Cosmin Manolescu, şi „Stars High in Amnesia’s Sky” de Mihai Mihalcea. Este performerul piesei „Outcome”, semnată de Manuel Pelmuş şi prezentată în numeroase festivaluri, printre care „BucharEast.West” (România), Festivalul Internaţional de la Bytom (Polonia), „Young Lions” Dance Festival din Ljiubliana, The Krakow Fair of Performances (Polonia) şi „El Cuerpo Latino” din Leeds (Marea Britanie).
