În sfârşit un Nobel pentru Llosa

Anunţul cu numele câştigătorului Premiului Nobel pentru Literatură 2010, Mario Vargas Llosa, unul dintre favoriţii ultimilor ani, a fost primit în urale şi aplauze la Stockholm.

Comitetul Nobel a anunţat ieri că premiul pentru Literatură 2010 îi va fi acordat scriitorului peruan Mario Vargas Llosa pentru „cartografierea structurilor puterii şi pentru imaginile tranşante ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individuale”. Numele lui Mario Vargas Llosa a figurat ani la rând ca favo­rit al Premiului Nobel pe listele presupuşilor câştigători, cu excepţia acestei ediţii, când nu a mai apărut printre preferaţi sau în topul 10 al caselor de pariuri. Printre numele vehiculate în acest an au fost americanul Cormac McCarthy, kenianul Ngugi wa Thlong’o, japonezul Haruki Murakami, suedezul Tomas Tranströmer şi sirianul Adonis. Dacă până acum specialiştii din întreaga lume comentau pe marginea laureaţilor pentru literatură, anul acesta par mulţumiţi. De altfel, Mario Vargas Llosa, în vârstă de 74 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi populari scriitori şi eseişti ai Americii Latine (fiind deseori comparat cu Gabríel Garcia Márquez, căruia i s-a decernat Premiul Nobel în 1982). Scrie­rile lui Vargas Llosa au explorat deseori „corupţia politică a dictaturii militare din America de Sud”, după cum notează bloomberg.com. În 1990, Llosa a candidat la preşedinţia Peru, dar a pierdut în turul doi în favoarea lui Alberto Fujimori.

„Nici nu credeam că mă aflu printre candidaţi „

Peter Englund, secretarul Academiei Suedeze, a declarat pentru Associated Press că Vargas Llosa are „un talent divin de povestitor” al cărui scris îl atinge pe cititor şi că „este unul dintre marii autori de limbă spaniolă din lume”.Englund a mai adăugat că Vargas Llosa s-a aflat ieri la New York când a fost anunţat telefonic că a câştigat Premiului Nobel pentru Literatură. „A fost foarte, foarte fericit. Şi foarte mişcat.” La rândul său, scriitorul peruan a declarat în primul interviu după câştigarea Nobelului, pentru un post de radio columbian: „Nici nu credeam că mă aflu printre candidaţi. Cred că acest premiu reprezintă o recunoaştere a literaturii latino-americane şi a limbii spaniole, iar acest lucru ar trebui să ne bucure pe toţi”.

Supremaţia europeană, stopată

Secretarul Academiei Suedeze a lăsat să se înţeleagă că numele câştigătorului a fost ales de cei 16 membri ai juriului încă de săptămâna trecută, iar ieri a avut loc un vot formal. În ultimii şase ani, presti­gioasa distincţie a fost acordată unui număr de cinci europeni şi unui turc (romancieri, cu excepţia dramaturgului Ha­rold Pinter, distins în 2005), Acade­mia Suedeză fiind criticată adesea ca fiind prea euro-centrică, ignorând scriitori din alte părţi ale lumii. Fostul secretar Horace Engdahl a stârnit indignare în cercurile literare din SUA, în urmă cu doi ani, după ce a declarat că scriitori americani sunt respinşi pentru că sunt „prea sensibili la tendinţele propriei culturi de mase”. De altfel, Academia Suedeză a fost acuzată şi că acordă Nobelurile pe criterii politice, şi nu pentru valoarea literară. Ultimul Nobel obţinut de literatura sud-americană, exact în urmă cu 20 de ani, i-a fost atribuit mexicanului Octavio Paz. Anul trecut, Nobelul pentru Li­teratură i-a fost decernat scrii­toarei de limbă germană, năs­cută în România, Herta Müller, pentru „densitatea poe­ziei şi sinceritatea prozei cu care Herta Müller a descris plastic universul dezmoşteniţilor”.  

„Literatura şi politica se exclud reciproc”

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936, la Arequipa, Peru, şi a copilărit în Bolivia cu mama sa şi bunicii materni, imaginându-şi că tatăl său este mort şi că fusese erou. Realitatea a fost alta, la cinci luni după căsătorie îşi părăseşte soţia însărcinată, iar fiul îl va vedea pentru prima dată la vârsta de zece ani, când Mario se va întoarce în Peru. În romanul său de debut „Oraşul şi câinii” (1963) descrie experienţa pe care a trăit-o într-o şcoală militară din Lima, între anii 1950 – 1952. Este celebru scandalul din sânul familiei când se hotărăşte, la 19 ani, să se însoare cu o mătuşă, de care va divorţa, nouă ani mai târziu, pentru a se căsători cu verişoara lui, Patricia. După ce a studiat literatura şi dreptul la Londra şi Madrid, ajunge în Franţa unde lucrează ca profesor de spaniolă şi ziarist la France Press. În tinereţe a simpatizat cu comuniştii, dar treptat se îndepărtează de ideile revoluţionare ale lui Fidel Castro şi se ceartă în 1976 cu bunul său prieten, Gabriel Garcia Marquez, acuzându-l de servilism. Predă în universităţi americane şi europene şi scrie foarte mult, cărţile sale făcându-l celebru în întreaga lume. Deşi este activ politic, la un moment dat a scris că „Literatura şi politica se exclud reciproc” şi că „Scriitorul lucrează în singurătate, are nevoie de totală independenţă. Politicianul e total dependent, trebuie să facă tot felul de concesii, exact lucrul pe care scriitorul nu-l poate face”.

Tradus în româneşte de 40 de ani

Opera lui Mario Vargas Llosa este tradusă în limba română din 1970, iar Editura Humanitas a inaugurat, în 2005, o serie de autor Llosa, care are deja peste 20 de titluri. Printre cele mai cunoscute cărţi ale lui Mario Vargas Llosa se numără: „Oraşul şi câinii”, „Conversaţie la catedrală”, „Casa Verde”, „Pantaleon şi vizitatoarele”, „Tentaţia imposibilului”, „Mătuşa Julia şi condeierul”, „Războiul sfârşitului lumii”, „Sărbătoarea ţapului” (Editura All), „Istoria lui Mayta”, „Paradisul de după colţ”, „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?”, „Povestaşul”, „Elogiu mamei vitrege”, „Lituma în Anzi”, „Adevărul minciunilor”, „Peştele în apă”, „Caietele lui Don Rigoberto”, „Paradisul de după colţ”, „Rătăcirile fetei nesăbuite” etc.