Laun an de la lansare, jurnalul Constanţei Buzea a revenit în atenţia presei de scandal, datorită amănuntelor picante. Cartea este însă un portret deloc măgulitor al scriitorului Adrian Păunescu şi o frescă a lumii artistice din anii ’70.
Constanţa Buzea a strâns în această primă parte a Jurnalului, „Creştetul Gheţarului” (Humanitas, 2009), amintiri din anii 1969 – 1971, perioadă în care a fost căsătorită cu Adrian Păunescu.
„Mâine îmi voi cumpăra nişte flori, ca să nu fiu singură”
Singurătatea, aventurile amoroase, personalitatea dominatoare şi violentă a soţului ei sunt câteva dintre temele volumului. „Mâine, în plinul zilei, la 11.30, împlinesc 28 de ani. (…) Mâine îmi voi cumpăra nişte flori, ca să nu fiu singură (…). Refuz să accept că a uitat de aniversare. Parcă ar fi făcut-o dinadins…”, notează Constanţa Buzea în martie 1969. Singurătatea este acutizată şi de tensiunile din familie. „Viaţă tensionată, enervări absurde urmate de hilare reveniri şi înduioşările lui (…). Urât zăcământ aş răscoli dacă aş nota la infinit ce mi se întâmplă zilnic, prin ce fiori de frig trece sufletul meu. Energia celuilalt, agitaţia lui fără istov, dar şi absenţele nemotivate pe mine mă sperie.” Soţul ei este veşnic în căutare de noi orizonturi. Află că este înşelată din gura lui şi devine suspicioasă cu fiecare femeie care le calcă pragul. Un episod amplu dezbătut în aceste zile de presa de scandal este cel în care Constanţa Buzea descoperă că Păunescu are copii cu o altă femeie: „Şi, fără să‑i pese de efect, mi se spovedeşte din orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, femeie măritată, i-ar fi născut gemene”. Constanţa Buzea se întâlneşte cu femeia: „Rănită, minţită, nu mă văd în stare să-l iert. (…) Pe el nu-l absolv de vinovăţie. Instantaneu amestec de stupoare şi greaţă”.
În acest timp, tânăra mamă însărcinată cu cel de-al doilea copil încearcă să-şi transforme casa, o mansardă din blocul Dalles: „Când ne-am mutat aici, tocmai pleca din mizeria asta Eugen Simion cu familia, care primise în altă parte un spaţiu cu o cameră în plus. (…) Cu mare entuziasm am cumpărat perdele, dintr-o colaborare a lui. La câteva zile voi pune banii la loc. Spun asta pentru că am fost bruscată şi apoi zadarnic iertată. Mâhnirea a rămas. Dacă nu ar fi fost copiii…”. Căsnicia se degradează extrem de repede, deşi partenerul mai are mici pusee altruiste: „De Mărţişor mi-a dăruit un pat de răchită, cât să încap singură. Şi o cergă flocoasă imensă”, dar între timp „Adrian are mereu de plătit datorii. Se împrumută în stânga şi în dreapta”. Fondul Uniunii Scriitorilor este extrem de generos însă. „Acolo avem datorii, eu aproape patruzeci de mii, Adrian o sută de mii. E cam mult!”
„Se iluzionează că absolut orice scrie e desăvârşit”
Constanţa Buzea se străduieşte să bată la maşină „puhoiul de manuscrise” al soţului ei: „E mai mereu acelaşi lucru – exerciţii de versificaţie, un mod incomod, deşi plăcut, de a se goli de energii anarhice. Nu revine asupra textelor decât atunci când le citeşte prietenilor, de la care aşteaptă extaz şi aplauze. Şi le primeşte! Nu suportă nici cea mai mică amendare. Ceva nu mi se pare în ordine. Se iluzionează că absolut orice scrie e desăvârşit”. Orgoliul partenerului de viaţă o seacă de energie pe tânăra femeie: „Ambiţia de a fi lider de grup îl munceşte, dar încă nu-i iese. Oricâtă gălăgie face, tot alţii ies mai talentaţi, mai cultivaţi, mai detaşaţi, mai boemi, mai liberi. Inteligenţa lui sclipitoare nu are clasă/rasă (…). Lacom şi avid să parvină. Îşi simte superioritatea, dar e superficial totuşi, posesiv, violent şi gelos…”. Dezastrul se instalează treptat în căsnicie: „Îl acuz pe Adrian de meschinărie. Cred că i-ar plăcea să mă şi lovească, nu numai să mă nimicească din priviri.
Recunosc, furioasă, că am început să mă tem de el, fizic sunt vulnerabilă, nu mai am resurse pentru refacere de la un scandal la altul. Uneori arată ca un nebun şi mă înfior”. Constanţa Buzea se refugiază în creşterea copiilor şi în poezie. Adrian Păunescu visează să ajungă repede şeful unei publicaţii, poate România literară sau cel puţin Luceafărul. La alegerile din 1971 câştigă şefia pentru Luceafărul, dar a doua zi este contestat. Viaţa literară este foarte agitată, fiecare vrea o felie din glorie şi un post de şef la o revistă: Breban, Matei Călinescu, Cezar Baltag, Ivasiuc, Bănulescu, Marin Preda şi mulţi alţii agită apele. Amândoi publică din ce în ce mai mult, câştigă bani şi burse. Cota lui Păunescu creşte, pleacă în Elveţia cu Geo Dumitrescu, apoi în Iugoslavia şi în SUA cu soţia. Cu toate astea, „nimic nu ne umple singurătatea în doi”.
„Au trebuit câteva zile de tratament pentru ca rănile să mi se usuce”
Violenţa domestică continuă. „Podul palmei răzuit de-a lungul peretelui grunzuros, prin apăsare bărbătească, într-un acces de nervi. Au trebuit câteva zile de tratament pentru ca rănile să mi se usuce. Să mi se vindece baza falangelor, unde pielea se zdrelise până la os. (…) M-am gândit că pentru nimic în lume n-aş fi meritat să fiu pedepsită astfel şi din senin. Măcar din recunoştinţă, că i-am salvat viaţa în două rânduri…” Şi nu foarte târziu, vine alternanţa: „Apoi, Adrian, ca de obicei într-o dispoziţie excelentă, mă redescoperă, având o părere exorbitantă despre sine. E de la sine înţeles că, lângă un exemplar reuşit, nici cei din imediata apropiere nu vor fi de lepădat!”.
